Astenia de primavara m-a lovit in plin.

E perioada aia in care hipersensibilitatea isi face loc, nelasandu-ma sa-mi vad de drumul, si asa cetos, pe care merg. Sunt parca pierduta printre toate lucrurile care ma inconjoara si oamenii parca au toti acceasi fata schimonosita.

Simt o mare dorinta, si in acelasi timp, nevoie de afectiune, vreau sa aud “sunt langa tine, o sa fie totul bine” in timp ce ma strangi tare in brate, vreau flori, multe, vreau sa nu mai aud de necazuri si probleme. Am devenit extrem de vulnerabila la toate cate se intampla in jurul meu. Azi ma indragostesc, maine uit, plang, rad in hohote, cad absenta in visare, ma ridic si merg mai departe.

Jur ca nu stiu pe ce lume sunt, am tot felul de pareri acre care n-au nici o legatura cu realitatea, sunt trista, ignoranta, razbunatoare si foarte hotarata…

Merg printre oameni si ma vad numai pe mine, singura pe strada…Nu te mai cunosc, nu te mai recunosc si parca imi vine sa strig amar “lasati-ma in pace!”.

Astept cu nerabdare vara cu valurile ei dulci si calde, cu nisip fierbinte si Mojito…

“Pe drum…Ca un nebun…Cu 20 la ora, masina ma adora, conduc atat de incet de parca timpu` sta in loc”…Cam asa zicea o melodie in care probabil era noapte…

Vara. Cald. Foarte cald. Cel mai cald.
Si cum cu masina, taxiul sau orice alt autovehicul nu merita sa circuli pe vremea asta, am luat-o cu metroul. O parte din drum. Restul pe jos.

Daca stau bine sa ma gandesc n-am parcurs o distanta extravaganta, dar la pas nimic nu mai e ce parea a fi odata.

Oribil de cald, lume multa, imbulzeala, pic de umbra, “flavour-uri” care mai de care, tocuri in asflat, nerabdarea de a ajunge la destinatie…

Simteam cum picaturi mari de apa sarata imi curgeau pe fata si parca din ce in ce mai tare se instala un simptom de insuficienta respiratorie. Inabusitor. Un ziar folosit pe post de evantai imi dadea acelasi damf cald.

Strazile pareau mai lungi ca niciodata, cu mai multe ocolisuri si parca ma vedeam, undeva intr-o lume mare, pe mine, un racusor mic mergand mai mult in spate decat avansand.

“At the end of the road”…cum zicea o alta melodie…nu-mi doream decat un dus rece care sa-mi spele fiecare centimetru de piele obosita…alungand totodata si arsita ce-mi arsese trupul.

Cine uraste caldura sa ridice mana….

Maxima de azi: Lumea e plina de probleme. Raiul e plin de solutii.

Zi de vineri, plicticoasa, mohorata si parca te imbie la leneveala. N-am stare sa stau pe scaun, dar nici sa misun bezmetica prin camera.

As sta tolanita in pat, eu cu gandurile mele, cu ochii in tavan, cu mana pe pielea ta fina si cu un picior asezat elegant peste tine…As sta asa, dezmierdata de timpul petrecut alaturi de tine, o viata si inca putin. Ca bine zicea Viorica: “de-as amaneta un dram din dragostea mea, ti-as cumpara lumea toata si inca ceva”…Si iar incep sa vorbesc despre tine…

Nu…azi vorbesc putin si despre mine.

M-am trezit de dimineata cu o durere spasmica de spate (stii tu de ce), care ma chinuie si acum. Daca ma apuc sa fac si vreo 3 abdomene, 2 zile nu ma mai misc deloc. Se pare ca la capitolul tonus muscular nu stau tocmai bine.
Am dormit destul de bine, am visat niste “chestii” pe care nu mi le amintesc, dar care m-au bulversat..Si inca pastrez senzatia…

Mi-e dor de tine…

Vreau la plaja…mi-e sete…

Ma tot gandesc la petrecerea de diseara, unde am sa ma lafai in caviar si sampanie. Hmmm, stiu ca vrei si tu…

Pana una alta privesc pe geam la soarele un pic cam neprietenos si zgarcit si astept cu nerabdare vara, caldura, bronzul permanent si rochitele albe vaporoase…

Dar pana atunci mai e…

Maxima de azi: Azi exista informatii disponibile despre aproape orice. Totusi, merita sa faci distinctie intre cunostintele utile si cele care doar iti ocupa timpul pe care l-ai putea petrece in scopuri mai folositoare.