De cateva nopti insomnii blestemate nu-mi dau pace. Ochii imi stau deschisi impotriva vointei mele si parca as avea chef sa dansam. Si normal ca mintea, cel mai mare dusman al meu, se intortocheaza in cele mai meschine feluri.
E ceasul 04.38 si nici vorba sa pot sa dorm, macar asa poate as visa frumos; dar sunt nevoita sa ma afund in cosmarul asta perpetuu. Mi-e si frica sa ma uit spre pat pentru ca stiu ca e gol. Ma inec iar in amintiri, zambesc, pentru ca mai apoi sa incep sa plang.
Tigarile nu-mi ajung niciodata, cred ca trebuie sa trec de la pachete la cartuse.
Uite, pentru micul dejun ce se apropie o melodie draguta ce ma bantuie de cateva saptamani

E deja 05.00…ma duc sa pun ibricul de cafea pe foc…