Gata! Nu ma mai vait ca stau singura, ca e mereu casa goala, ca nu m-asteapta nimeni.

Am primit, de undeva de sus cred, un suflet mic, cald si jucaus. E dulce ca un copil abia nascut, cuminte ca o statuie de bronz si haios ca cel mai bun banc spus vreodata.

El e Yokko.

E mica mea responsabilitate de acum incolo, confidentul si prietenul meu neconditionat. El imi tine de cald cu blanita lui moale, el imi raspunde la intrebari cu un latrat vesel si ascutit, imi urmeaza pasii cu mersul lui usor stangaci, imi incepe diminetile cu limbuta mica si aspra pe ochi. Tot el ma vegheaza acum cand scriu randurile astea, cu el dansez pe melodiile care-mi plac (si cred ca au inceput sa-i placa si lui), el imi roade papucii si covorul, el imi face pofta de mancare (ca al naibii de bine miroase mancarea lui!), el ma face sa rad cand isi face nevoile exact unde nu trebuie, dar ochii lui parca isi cer iertare zicand “lasa ca ma fac eu mare si o sa ma duci afara”. El aluneca pe parchet, el cade din cos, el fuge si se impiedica, el se joaca, el latra, el roade vacuta verde sau maimuta rosie si eu nu pot decat sa ma bucur, sa simt cum mi se umple sufletul de fericire si fata de zambete.

Un suflet nu-l compari cu nimic…

De ce unii oameni fac anumite lucruri din obligatie sau atunci cand se simt amenintati de ceva? De ce e necesar sa te chinui facand ceva ce nu-ti face placere? Care e rostul unei asemenea actiuni?

De fiecare data cand m-am apucat de un lucru am fost sigura ca-mi place, ca vreau sa-l fac si ca pot sa-l fac bine. N-am facut nimic doar de dragul de a face. Nu am gasit nici o satisfactie in asta. N-am facut nimic fortat, fie de oameni, fie de imprejurari.
Si daca am facut ceva pentru cineva, am facut-o fie pentru ca era o persoana foarte apropiata mie, fie pentru ca stiam ca fericirea acelei persoane imi va aduce mie impacare si mult mai multa fericire. Imi place sa ma fac utila, sa simt ca oamenii se pot baza pe mine. Nu sunt genul care nu raspunde la telefon (normal, exista si exceptii), nu sunt genul care “lasa la greu”.
De multe ori mi s-a intamplat sa-mi rup din timpul meu (si uneori si al altora din jurul meu) ca sa pot rezolva o problema, sa pot ajuta pe cineva. Nu sunt genul care la terminarea programului rupe usa. Muncesc cu placere si devotament.

Asa ca mi-e greu sa inteleg initierea unei actiuni ce din start “miroase” a compromis. Nu trebuie sa faci ceva ce nu simti sau nu-ti doresti. Nu trebuie sa faci ceva doar pentru ca ai fost rugat. N-ar trebui sa fie nevoie sa ti se spuna de 2 ori.
Crezi ca totul ti se cuvine? Atunci nu te chinui sa intorci o parte din “favoruri”, o vei face prost.
Poti darui o floare fara vreo ocazie speciala, poti imbratisa pe cineva doar pentru ca asa “ti-a venit”.

Ar trebui ca toate astea sa vina din suflet. Dar sufletul tau unde e?

Ce e o intrebare daca nu-si gaseste raspuns?

Modelul – el putrezit, ea larva – il vedem din ce in ce mai des si nici macar nu ni se mai pare ceva atat de neobisnuit.

M-ai dat la o parte…m-ai aruncat…m-ai alungat…dar tot tu incerci sa te ascunzi obscur si nevazut…tu incerci sa fugi de mine, dar te impiedici in propriile-ti capcane…

Cum e sa stii totul despre o persoana?Si nu ma refer la adresa, masuri sau la ce-a mancat in ultima saptamana.Vorbesc despre compatibilitatea a doi oameni, a doua suflete, a doua mentalitati si de ce nu, a doua sfere karmice.

Adica cum te nimeresti sa-i vorbesti exact cand are nevoie sa te auda, cum simti un gol in stomac si crezi ca i s-a intamplat ceva, cum simti un fior placut in tot corpul si stii ca e fericit…Cum e sa cunosti un om cel mai bine?

Atat de bine incat nu te mai poate minti nici daca se chinuie s-o faca dinadins..Cum e sa iti dai seama dintr-o simpla privire, dintr-un zambet, dintr-o moaca posaca ce vrea sa-ti spuna de fapt?…Cum e atunci cand ii auzi vocea la celalalt capat al firului si stii deja ce vrea sa spuna?…Cum in intuneric, chiar daca nu-i vezi fata, ai un simt care-ti spune exact daca zambeste sau se stramba?…Cum e sa simtiti in acelasi timp acelasi lucru?…Cum e sa vezi in ochii lui ca te iubeste, dar nu stie s-o spuna?…Cum in valtoarea pasiunii ce v-a cuprins nu va mai ganditi la nimic?…Cum esti singura care-l linisteste, care-l binedispune, il face fericit sau, din contra, il arunca in cea mai mare prapastie?…

De ce sunteti suflete-pereche si totusi nu sunteti impreuna?