S-o luam pe rand…

Gay…sunt persoane cu orientari sexuale diferita fata de ce e unanim acceptat ca fiind normal. Din cauza gandirii noatre ce se mentine “comunista” sunt blamati si nevoiti sa se ascunda ca soarecii, ei fiind foarte pasnici. Unii mai revoltati au infiintat ceva asociatii, dar nu-i vad a castiga vreun pic de respect.
Mie-mi sunt dragi, probabil pentru simplul fapt ca “una din cele mai bune prietene” e “de-acolo”.

Nu-i judec, nu-i condamn, ii accept in jurul meu si nu vad nici un impediment in a convietui impreuna.

Travestitii…(cred ca) sunt gay, doar ca au facut un pas in plus spre telul suprem – schimbarea sexului – prin diversele show-uri pe care le pun in scena. Au un intreg arsenal de pene, paietem margele sau mai stiu eu ce zulufi sofisticati, o multime de costumatii – rochii, fuste, pantofi – in functie de rol, o trusa de make-up impresionanta si si-au adaptat multe din ritualurile unei femei – epilat, manichiura, suvite, etc.

Asta ii implineste, ii face fericiti si unii au si succes.

Transsexualii… impliniti pe deplin.

Cred ca in momentul in care devin ceea ce si-au dorit, dupa tratamente hormonale sau alte buline, fericirea lor nu poate fi masurata. Isi incep cu adevarat viata, schimbata radical, cu mai multa incredere in ei si cu mai multe sperante.

Toti acestia – oameni ca si noi – au dreptul la o viata normala, “o buda curata si-un pat cat de cat” si nimeni, absolut nimeni nu are puterea sau dreptul de a-i judeca…
Daca gresesc astept sa ma contraziceti sau sa aduceti completari.

Maxima de azi: Cel mai bun ascultator e acela care se pune in locul celeilalte persoane.

Textul se completeaza cu comentariul lui ARIS.

Cel mai important eveniment din ultima perioada ce m-a marcat e legat de fumat (probabil v-am tampit deja cu subiectul asta). Am reusit sa ma las, am trecut pragul critic – sarbatorile – si ieri am facut o luna…Si totusi simt ca o parte din mine nu mai e, ma simt schilodita si personalitatea mea are de suferit. Fumatul era parte din viata mea, ma definea, mi se potrivea, iubeam gestul, tigara, fumul. Acum parca nu mai sunt eu, parca am pierdut ceva ce n-am sa mai recuperez vreodata.

E ciudat cum te impletesti cu un obicei atat de tare incat il regreti chiar daca e nociv. Dependenta e cea mai grea “boala”, in momentul in care depinzi de ceva, de cineva, de orice devii extrem de vulnerabil, lucru pe care-l urasc.

Mi-am castigat sansa la o viata mai sanatoasa, dar am pierdut una din placerile mele cele mai mari. Cu ce inlocuiesc pierderea ? pentru ca suma viciilor ramane constanta.

Abia acum realizez cat de deranjant e un “mediu toxic”. Nu mai suport mirosul de tigara in preajma mea, de unde nici nu-l sesizam, nu pot sa-l respir, ma inec, tusesc.
Cu toatea astea insa, stand in separeul de nefumatori ma simt marginalizata, blamata ca si cum as fi comis cea mai odioasa crima. Am impresia ca fiecare ma biciuie cu privirea de parca acum fac parte din alta lume…

Maxima de azi: Speranta anticipeaza, credinta nu se indoieste, iar rabdarea asteapta in liniste.