Azi toata lumea are telefon mobil. Sau mai multe. Am vazut aseara o reclama, nu stiu la ce exact, dar legata de telefoanele mobile. Si m-au napadit amintirile.

Mi-aduc aminte de primul meu telefon, un Motorola “caramida” pe care il aveam de la fratele meu. Asta pe la inceputul clasei a IX-a. De fiecare data cand ma urcam in autobuz ma rugam sa nu cumva sa sune, pentru ca mi-ar fi fost rusine sa-l scot din ghiozdan, atat era de mare. S-a intamplat de cateva ori, dar l-am lasat sa sune. Mare drag aveam insa de el…acasa, unde nu ne vedea nimeni.

A urmat la cateva luni, cu ocazia coronitei de miss, un cadou de la tata. Un Siemens A35, mare fita atunci. Vai, ce mandra eram de el dar vai, si prin cate belele a trecut saracutul. De la scapat pe jos, pana la aruncat de pereti, pana la dat foc antenei cu bricheta sau muscat cu dintii. Ajunsese in ultimul hal. L-am schimbat.

Cu un Siemens A40, fratele mai tanar al lui. Pe care n-am avut timp sa-l stric pentru ca nu l-am tinut prea mult.

A urmat un alt cadou, tot de la tata, un Philips Fisio 120. Era argintiu si avea o forma foarte ciudata, inovatoare. Foarte uratel totusi. Pe asta l-am tinut destul de mult pana i-au cazut butoanele, pana nu se mai vedea nimic pe ecran, pana a luat-o razna de zici ca avea spasmofilie.

Sarmanul de tata iese la interval. Cu un Sagem din ala “barcuta”. Verde. Pffai. Nu tin minte mare lucru despre el, semn ca nu m-a impresionat prea tare. Mi l-au furat, dar l-am gasit. Peripetii!

Urmeaza primul telefon primit cadou de la altcineva decat tata. Un Samsung E810. Eram deja la alt nivel. Slide, camera, bluetooth, polifonic. Am tinut la telefonul ala ca la ochii din cap. Il iubeam. Dar tot zgariat si scapat din mana a ajuns. Zace si acum printr-un sertar.

Trecem la era Nokia. Din salariu mi-am luat la un moment dat un 6260. Din ala rotativ. Mare si greu cat o zi de post. Dar imi placea al naibii de tare. Si l-am folosit vreo 2 ani si tare mandra am fost de el. Ii agatam tot felul de jucarioare ba cu luminite, ba cu pietricele si le invarteam toata ziua. Din argintiu l-am facut eu gri curantandu-i toata vopseaua. Nu va spun cat era de zgariat. I-a murit bateria. Zace in acelasi sertar.

Un alt cadou s-a concretizat intr-un 8800 Sirocco, negru. Nici nu se putea mai bine pentru ca imi plac foarte tare telefoanele mari si neaparat grele. Si asta e greu. Iar sunetul ala de la slide e fenomenal. La inceput ma jucam cu el toata ziua doar ca sa aud sunetul. Nu e vreo “desteptaciune” de telefon, dar e perfect pentru ce-mi trebuie mie. De sunat suna, de scris mesaje scrie, face si-o poza, canta. E perfect. Inca il folosesc.

Ultima “achizitie” e un telefon de la Vodafone. Pe care l-a primit mama cadou in momentul in care si-a cumparat un Samsung. Nu stie de nici unele, decat sa sune si sa primeasca mesaj. Si ce daca? E micut, subtire, usor…mi-ajunge.

In viitor mi-as dori foarte tare un Iphone, dar stau inca si chibzuiesc daca moftul meu merita toata gramada de bani.

Dupa ce am facut prezentarea fiecarui telefon din viata mea ajung de fapt la subiect. Relatia cu telefonul meu. Am avut o relatie speciala cu fiecare din ele. Fiecare la randul lui a stiut cate o parte din mine.

De la conversatii scurte sau lungi, cuvinte dragalase, romantice sau cu m***i si r****i, la mesaje siropoase sau pline de ura, la poze ce surprindeau diverse stari, inregistrari de situatii comice, pana la melodii pe care le-as asculta oricand pe repeat.

Telefonul meu ma cunoaste chiar si cand nu-l folosesc. E mereu acolo, cu mine, langa mine, imi aude fiecare cuvant, imi vede fiecare gest sau miscare. Nu pot sa-l pacalesc, pentru ca asta ar insemna sa-l ascund si nu-i pot face una ca asta. El stie tot despre mine, in orice situatie. Nu se supara cand il scap din neatentie, cum nici eu nu ma supar cand ramane fara baterie; doar are si el nevoie de odihna.

Telefonul e prietenul meu mut.

Tu in ce relatii esti cu telefonul tau?

Ce faci cand ajungi sa realizezi ca relatia ta nu merge in directia pe care ti-o doresti, pe care tu o consideri ca fiind normala?

Modelul – el putrezit, ea larva – il vedem din ce in ce mai des si nici macar nu ni se mai pare ceva atat de neobisnuit.