Momente grele avem cu totii in viata. Fie ca ne referim la despartiri amoroase, boli sau esecuri, fiecare din noi are parte de clipe mai mult sau mai putin vitrege.

Sambata trecuta (n.r. 11 aprilie) am trecut printr-un astfel de moment. Prietena mea cea mai buna, sora si confidenta, camarada de plimbare sau de barfa a plecat pe taramuri straine in cautarea unei vieti mai bune.

N-am sa relatez intreaga noastra poveste, dateaza de foarte mult timp, am sa spun doar ca legatura dintre noi e mai puternica decat toate relele prin care am trecut impreuna.

Am fost s-o conduc la autogara, pleca cu autocarul impreuna cu alte cateva colege. Totul a fost relativ ok pana in momentul in care a trebuit sa se urce in autocar. Ne-am strans puternic in brate si am inceput sa plangem ca doua pisici plouate, lucru care m-a urmarit inca vreo juma` de ora dupa. Vedeam magaoaia plecand, pe ea acolo mica in scaun si cu lacrimi pe obraji. Simteam ca o parte din mine, o parte din ceva ce era normal a plecat departe. E nevoie sa spun ca dupa asta m-am dus la ziua tatalui meu cu nici macar un dram de chef?!

E greu sa te desparti de singurul om pe care-l ai neconditionat alaturi, singurul care te cunoaste de la A la Z, singurul care iti vorbeste sincer si se straduie sa-ti dea cele mai bune sfaturi. Omul care nu te judeca, ci te mangaie, omul care nu te cearta, ci te face sa zambesti.

Mirela, ai grija de tine! Te iubesc tare, mult, mereu!

Stiu ca vezi randurile astea…

P.S.: I belive in love, but I don`t trust her!

De ce un barbat parasit devine ipocrit? Cum ar putea el sa creada vreodata ca dupa o relatie, de sa zicem mai multi ani, poate deveni dintr-odata (dar cu multe antecedente) rece, impersonal, indiferent. Devii protocolar incepand sa-i vorbesti cu “buna ziua”, ocolesti o eventuala intalnire.

O fi vreun “efect de sera” care retardeaza creierul omului?

Eu nu cred. N-ai cum. Nu mi se pare normal. Ma jignesti!

Dupa atata timp in care imparti totul cu o persoana, nu poti la sfarsit sa zici: “ok, de maine nu-mi mai pasa, devin politicos” cand tu n-ai fost poate niciodata asa. Copilarii din astea faceam pe la 14 ani, cand daca nu imi convenea ceva imi luam talpsita, dar atunci nu era dezvoltata latura sentimentala aproape deloc. Dar sa ajungi la 30 de ani si sa procedezi asa – mi se pare penibil.

Poti sa-ti schimbi radical atitudinea fata de omul pe care l-ai iubit? Ca si cum nimic nu s-ar fi intamplat? Inseamna ca esti cel mai mare egoist si nu-ti pasa decat de tine si orgoliul tau de “magar de rasa” a fost atins in punctul sensibil. Ee, ca sa vezi! Si tot tu faci pe victima cand esti cel mai putin indreptatit sa o faci. Sau am luat-o eu razna? E posibil?

Incerci sa te minti ca esti ok, ca o sa-ti vezi de viata inainte, ca doar nu te darama pe tine doar atata, ca ai trecut si prin altele mai rele….cand de fapt ti se macina sufletul putin mai mult cu fiecare zi. Ramai ca tuta cu pumnii stransi si buzele blocate. Mintea…nici nu mai vorbesc.

Nu asa se incheie o relatie, nu asa lasi un om pe care zici ca-l iubeai…Uneori prietenia sincera poate fi mai frumoasa decat orice dragoste patimasa.

Mai gandeste-te…poate undeva intr-un colt mai gasesti putin suflet si respect.

Maxima de azi: Prietenia curge in doua directii. Trebuie sa dai, dar si sa primesti.

Sterge-ti aripile obosite cu niste prafuri si esti al meu…