Ziua ne provocam singuri cele mai dureroase lovituri. Ne scoatem ochii, ne injunghiem pe la spate, ne dam bate in gura. Si asta de ce? Pentru ca noi, oamenii, suntem niste fiinte nenorocite, niste animale salbatice care nu constientizeaza aproape niciodata forta atacurilor si consecintele de dupa.
Ziua ne vanam, ne asteptam la colturi invaluiti de umbre meschine, ne folosim creierul in cel mai diavolesc mod cu putinta. Tot ziua nu ne vorbim, ne prefacem indiferenti ca si cum nu ne-ar interesa, cand, de fapt, durerea ne sfasie cu repeziciunea unei secunde.

Ziua aruncam vorbe fara rost, negandite si de cele mai multe ori neadevarate, doar pentru a incerca sa ne facem dreptate, sa nu fim noi cei vinovati. Daca exista altcineva pe care sa poti da vina, de ce sa nu profiti? De ce sa nu fie posibil sa-ti inoculezi ideea de nevinovatie, sa ti-o repeti de atat de multe ori incat sa incepi si tu sa o crezi?
Ziua oamenii nu sunt oameni. Ziua faptele, vorbele, sentimentele sunt gandite si asta e cel mai rau lucru din toate.
Ziua totul este controlat de mintea fiecaruia, insa comenzile sunt gresite ducand la catastrofe care ne distrug.
Ziua suntem straini, sau si mai rau, dusmani.

Noaptea, insa, se schimba totul. Nu la 180, nici la 360 de grade; ca nu vorbim de o piramida desenata in spatiu. Se schimba total modul de actiune al oamenilor.
Noaptea, cand toate lucrurile voite nu mai exista, cand mintea e latenta si corpul relaxat devenim prieteni. Ne bagam in pat, adormim, ne luam in brate, ne pupam, redevenim oameni. Asta e momentul in care ne apropiem, in care inconstient stim ca avem nevoie unul de celalalt, ca razboiul nu duce la nimic bun.
Noaptea visam impreuna, suntem unul si acelasi, noaptea ne iubim.
Noaptea suntem mereu prieteni.

Din pacate, n-am avut niciodata relatii atat de stranse cu rudele mele, oricat de apropiate sau indepartate ar fi ele. N-am stiut ce inseamna sa dormi adesea la verisoara ta, sau invers. N-am aflat niciodata cum e sa-ti ia fratele tau apararea cand ceilalti copii iti fura corcodusele sau sa-i aplice vreo corectie baiatului care te-a ranit. N-a venit niciun unchi la scoala in locul parintilor mei.

Eu am crescut inconjurata de vecini, ca mai apoi acestora sa le ia locul prietenii. Intalnirile fugitive cu rudele se intamplau cu ocaziile fie cele mai fericite, fie cele mai tragice. Adica aniversari, nunti sau decese. Si atunci, nestiind mare lucru unul despre celalalt, purtam un dialog cat se poate de politicos si cumva, stingher. Si intotdeauna pe aceleasi subiecte, scoala, proiecte de viitor, bla bla. Ma simteam ca un artist intervievat de vreun ziarist avid de picanterii. Si mai frustrant era faptul ca totul se baza pe politete, nicidecum pe interes legat de persoana mea.

Crescand mi-am dat seama ca verisorii, nepotii si ce alte grade or mai fii, au ajuns si ei oameni in toata firea, oameni cu care mi-ar face o deosebita placere sa ies, sa stau de vorba, sa tin o legatura stransa asa cum ar fii fost normal de la inceput. Insa, aceasta sudare de relatii e ingreunata de programul fiecaruia, de prioritati si de alti oameni.

Chiar daca am intarziat vreo 20 de ani in descoperirea acestui lucru, acum ma bucur ca ii pot avea aproape uneori, ca ne intelegem. Am sa continui sa ma apropii cat mai mult de ei, pentru ca am inteles, abia acum, ca rudele iti pot fi si prieteni. Buni.

S-a nimerit, ca prin minune, sa terminam toate munca la 4. Si daca una pleaca in Grecia si plange ca tocmai s-a despartit de prieten, una sufera ca nu are prieten si una e suparata ca o inseala, ne-am gandit ca o dimineata impreuna ar fi ca un pansament pentru sufletul si durerile fiecareia.

Unde sa mergem, unde sa mergem? Problema era felul in care eram imbracate, niciuna nu se potrivea in nici un context la ora aia, mult prea matinala. Si anume, una in costum de zici ca era nerabdatoare sa ajunga la serviciu … duminica dimineata, una in rochie de seara parca fugita de la o petrecere simandicoasa si foarte plictisitoare si cu un buchet maaaare de trandafiri si cea de-a treia, in uniforma de la serviciu.

Am zis ca totusi unul din restaurantele non-stop ar putea fi singurul loc care sa ne adopte asa cum eram.

Ajunse acolo, cu ochii in meniu, ne-a luat ceva pana sa ne hotaram ce bem. Una vrea vin, una Baileys, alta vodca. Si am ajuns la aceeasi concluzie: cand n-ai de unde sa alegi exista intotdeauna sampanie!

Si vine sampania, si face poc, si ne speriem, trecem peste moment si incepem. Fiecare pe limba ei, cu ofurile ei, mai ciocnim un pahar, si iar turuiala, si sfaturi, si pareri de rau, si alt pahar, si ganduri de razbunare, si planuri, si alta sticla de sampanie, alt poc, alte sperieturi, de data asta cu zgomot, si iar discutii, intamplari, impresii de la locul de munca si cate si mai cate. Stim bine cu totii cat pot vorbi fetele fara pauza si fara sa se repete.

Concluzia: Printre atatea rele exista sampanie! Si prieteni!

Simturile native ale omului sunt deosebite. Oricat ai incerca sa-ti faci un alt drum, in alta parte, intr-o alta tara sau intr-un alt domeniu decat cel in care ai fost obisnuit, intotdeauna te vei intoarce la locul din care ai plecat.

Stii ca acolo e locul tau, de acolo provii, acolo ai invatat sa mergi, sa vorbesti, sa simti. Stii ca acolo sunt prietenii adevarati, familia, terenul de fotbal sau parcul in care, la umbra, te jucai cu papusile.

Intotdeauna omul care a trait la tara se va simti cel mai bine in mijlocul naturii, cu sapa in mana, cu o legatura de ceapa si o bucata de branza in stomac. Intotdeauna va reveni cu drag la muncile campului, la mirosul proaspat de iarba abia cosita sau la livada plina de rod.

Niciodata un om nu se va simti bine cu adevarat intr-o alta tara, decat cea natala. Da, se poate adapta, isi poate crea conditiile de viata pe care si le doreste, poate lega relatii frumoase si durabile de prietenie sau chiar de iubire, dar sufletul nu va simti deloc ca e acasa; va suspina dupa locurile natale, dupa traditii, dupa limba, dupa famile, prieteni si intamplari.

Daca visul tau, copil fiind, era sa ajungi un celeru artist pe Broadway si de fapt te gasesti in postura de functionar plictisit la o banca oarecare, n-ai sa fi niciodata implinit, decat satisfacandu-ti visul.

Radacinile isi pun amprenta asupra noastra, ca oameni. Bazele culturale si emotionale se imprima atat de puternic, incat nelinistea isi gaseste usor loc in sufletul chinuit de distante si dor.

E kilometrul zero al fiecarui om.

Ti-e dor de locul tau?

Maxima de azi: Dragostea nu trebuie sa joace doar un rol secundar in spectacolul vietii. Ea trebuie sa reprezinte actul principal.

Sambata seara.

Dupa foarte mult timp simteam nevoia sa ies. Sa bat cluburile in lung si-n lat, sa dansez, sa revad oamenii…”pe genul socialise”. Prea mult timp am stat inchisa, in casa si in mine, prea mult de cand n-am mai interactionat cu cineva “pe bune”.

Si m-apuc de dat telefoane. Incep prost cu Mihaita care imi spune ca doarme, ca e prea bine in pat ca sa se dea jos. Ok. Seara e inca tanara. Second chance failed: “mai fetita, mi-e lene, cred ca ma bag la un film”. Ok. Ok. Nu-i stres. Continuam. Iulik era cu Dragos, Marius la mare si ultima laba peste bot mi-o da Mirela, care era la munca.

Bai fratilor, da` chiar toti aveti altceva de facut, sau n-aveti chef?? Ok, toti muncim mult, suntem obositi, stresati si plini de toate alea dar o seara pe saptamana de relas e prea mult? Asta dupa ce totul fusese planificat de vineri.

M-am multumit cu un restaurant bun, o mancarica calda (hmm, asa si asa) si pe-aici ti-e drumul…Am vazut vreo 2 filme, chiombindu-mi ochii in monitor si…somn.

So, my friends are old. I need new ones, younger!!

Maxima de azi: Cei ce asteapta au parte de lucruri bune. Cei ce incearca au parte de lucruri si mai bune.

Prieteni; toti spunem ca avem prieteni, dar cati din ei chiar respecta sensul sacru al cuvantului?

Azi am realizat ca sunt extrem de putini oameni in compania carora ma simt bine. Oameni cu probleme, cu griji, dra care resusesc sa ramana relaxati, cu zambetul pe buze si care improasca in jurul lor cu buna-dispozitie si veselie.

Era EL orb din nastere…izolat de lume, de toti si de toate. Singura persoana care il vizita era EA.