POZE, BLUR SI FOCUS

Posted in Link-uri on April 13th, 2010 by EA

Mi-e frica de singuratate. Nevoia astringenta de sprijin, de intelegere, de iubire si liniste ma face si mai anxioasa in ceea ce priveste perceptia mea asupra oamenilor.

Dupa fiecare dezamagire cred din ce in ce mai tare ca intr-adevar nimeni nu ma merita. Nu ma scuz spunand ca sunt sfanta sau ca eu nu gresesc; nu pot si nici nu cred ca vreau. Dar stiu ca cel putin incerc sa respect cat de mult regulile de bun-simt, incerc sa dau oamenilor tot ce am eu mai bun, pot sa spun o vorba buna si sa aduc un zambet.

Nu mai am rabdare. Nu mai vreau sa critic, sa cicalesc, sa stramb din nas. Nu mai vreau sa fie nevoie sa explic ce e bine si ce nu, ce imi place si ce urasc, ce trebuie facut sau, deopotriva, lucruri interzise.


Vreau normalitate. Adica simplu, nu complicat; adica lucruri marunte si dese decat marete ascunzisuri de greseli; adica prietenie si comunicare, nu doar love & sex. Hmm, ce ciudat, parca am mai spus vorbele astea o data…



Din ce in ce mai des, la reuniunile noastre “ca intre fete” se aduc in discutie subiecte legate de normalitate. Ce mai e azi normal, cum vedem noi aceasta notiune fata de ceilalalti, unde gresim de nu ne regasim in normal. Unde gresim de obicei? De ce nu suntem normale sau percepute ca a fi normale?

Obiectiva ma uit uneori la discutiile noastre si vad o replica perfect de fidela a serialului  Sex and the city. Adica grupul nostru, cu lumea noastra, cu principiile si prioritatile noastre (in linii mari fiind cam aceleasi valabile la toate) si restul lumii.

Rareori gasim asemanari intre noi si ceea ce vedem pe strada sau la TV. Parca am fi o specie pe cale de disparitie. Nu stiu inca daca e de bine sau de rau.



Spuneam ca am ajuns la concluzia ca nimeni nu ma merita. Sau cel putin nu am intalnit persoana aceea inca. Dar cand o voi intalni? Oare nu va fi prea tarziu? Cum va fi totul atunci cand o voi intalni?

Ne-am gasit noi, o mana de cusurgioaice,  sa nu ne convina nimic niciodata sau din dorinta de a avea mai mult si mai bine nu mai putem aprecia corect ce avem?


Imi spunea cineva azi ca o poza fara focus iese blurata. In plus, focusul trebuie orientat pe elementul frapant. Adica avem prea multe dorinte in curs ca sa mai putem observa lucrul mic si bun existent deja. Ne grabim sa vrem din ce in ce mai mult fara a baga de seama ce am agonisit deja.

Ne impiedicam de lucruri prea mici, de orgolii prea mari, de prejudecati stupide si moralitati indoielnice, cand, de fapt, totul ar trebui sa fie foarte simplu. Si normal.



Revin la singura mea frica. Cea de singuratate.

Prefer sa privesc absenta ecranul televizorului ore intregi pana pleoapele mi se inchid usor pentru ca asa am impresia ca nu sunt singura. Tin luminile aprinse, vorbesc cu Yokko, misun prin casa ca o bezmetica incercand sa alung fantomele care mi-ar putea pune pe la ochi singuratatea in locul viselor lui Mos Ene.

Somnul adanc e singurul care mamai rupe de realitate, desi parca si el mi-e uneori contra aratandu-mi amintiri care dor.

Si totusi am un tricou roz…ca sa nu dorm singura…




Poza ta cum e? Ai pus focusul pe ce trebuia sau la developat a iesit un fiasco blurat?

P.S.:

Fericirea dupa care tanjesti o intuneca pe cea pe care o ai.

(Jacques Deval)

Tags: , , , , ,

Poze de buletin 2

Posted in Link-uri on August 20th, 2008 by EA

Am scris acum ceva timp un articol in care povesteam ce dezastru am fost mereu in pozele de tipul “buletin”. Si mi-a scapat una. Cea din pasaport.


In perioada in care l-am facut lucram undeva in zona Pietei Romane, foarte aproape de cladirea unde se fac pasapoartele. Si m-am imprietenit cu o tipa care lucra acolo. Bineinteles ca mi-a fost mult mai usor sa-l fac, n-am mai stat la cozi sau la completat formulare, dar tot n-a iesit cum am vrut eu.


Ma aranjasem intr-o zi din cap pana in picioare (chiar daca poza e pana la bust) cu gandul ca macar in poza asta sa ies bine. Si bineinteles ca in ziua respectiva nu aveau curent, deci nu functiona nici un fel de “instrument”. Am mers pe mana tipei care mi-a spus ca o sa ma cheme ea cand e mai liber.


Si m-a prins intr-o zi cum nu se putea mai proasta. Dupa o noapte nedormita parca, chioara de somn, lesinata de cald (tot vara era)…intr-un cuvant: varza. Si am o poza in pasaport de zici ca sunt fugita de acasa, maltratata de familie si jupuita de caini.


Nu-i nimic, data viitoare sigur va fi mai bine…

Tags:

Poze de buletin

Posted in Link-uri on July 10th, 2008 by EA

Mereu am dat-o in bara cand trebuia sa fac astfel de poze…


Prima incercare cred ca a fost prin clasa a VI-a, cand toata clasa a facut poze; nu mai stiu exact pentru ce.
Dupa ce au trecut toti prin chinul flash-ului (nu stiu de ce copiilor nu prea le place sa faca poze) a venit si randul meu. M-am asezat frumos in dreptul cearceafului albastru (am vazut ca inca se mai practica metoda asta) aruncat elegant peste tabla si asteptam zambind…


Ideea e ca eu am fost singura din clasa care s-a pozat cu o floare “pe piept”…Cu parul lung, rebel, mai mult decat machiata pentru varsta pe care o aveam (vreo 11-12 ani), tineam gingas pe diagonala pozei o floare…o garoafa. Tot ce mai lipsea era sa inchid ochii si sa-mi impreunez mainile. Dar poate inca mai aveam sanse!


Urmatoarea poza de buletin am facut-o …pentru buletin!
Cu mama de manuta am fost la politie. Asta se intampla bineinteles imediat dupa ce implinisem 14 anisori, varsta la care inca mai aveam parul lung (ca o domnisoara). Fiind iarna eram infofolita intr-un pulovar destul de lalai de culoare maro, cu parul strans in coada de aceasta data, cu cercei mari de aur (asa se purtau, acum ii urasc!) si lantul pe dinafara. Din nou machiata, cu albastru pe la ochi (stiam eu ca merge cu ochii mei caprui) si cu un ruj roz. Parca eram adunata de pe garla. Dezastru!


O alta poza de buletin am facut pentru diploma de capacitate. In sfarsit o poza normala, draguta chiar. Cu parul lung si desprins, parca aveam si o bentita. O bluza neagra parca. Singura misto.


Next! Legitimatia de la liceu, fara de care al naibii daca ne-ar fi lasat inauntru, noi vrand sa invatam cu sarg.
Asta sa fi fost tot pe la 14 ani, dar prin toamna. Tot cu puloar si la fel de lalai, numai ca negru. Cred ca ma trezisem foarte cu curu-n sus si cu capu-n perna pentru ca parul meu (acum deja scurt si vopsit roscat) era parca electrocutat. Eram in etapa “geluita” si “spumaita” cu tepi & co.
Machiata nu mai stiu daca eram (sau cel putin nu se observa in poza) dar rujul maro (moda, ce sa-i faci) era prezent pe buzele mele. Esec total!


Bineinteles poza pentru diploma de bac…
Aici eram deja marisoara, 18 ani, iar cu parul lung da` negru, aaa si cu breton. Iar o bluza neagra cu ceva scris sclipicios. Poza e facuta acum pe usa clasei stand pe un scaun parca fara cearceaf (la cererea fotografului). Aveam o fata cam plictisita de parca as fi strigat cu gura inchisa “lasa-ti-ma naibii sa ies in pauza ca mai am putin si scap de voi!”. Oricum, dezastrul incepea sa se remedieze. Nu mai aveam porniri rebele si nici fantezii cu flori.


And after a couple of months…poza pentru inscriere la facultate.
Eu am plecat la mare a 2-a zi dupa ce bacul s-a terminat si am stat 3 luni. Undeva pe la jumatatea perioadei a trebuit sa-mi rup o zi de la malul marii sa vin sa ma inscriu la facultate. Am luat trenul frumos, am venit, am luat actele si m-am dus la metrou sa fac poze. Tot bruneta, tot parul lung, doar ca de la atata sare marina semana “usor” cu o matura tocita. Deci un somoiog de par negru aproape tapat pe cap de zici ca aveam capul patrat si eu neagra toata, mai ceva ca Mama Omida si maieul, bineinteles negru. Tre` sa te chinui putin ca sa-ti dai seama ca sunt eu in poza respectiva. Like never again! Tanning is no good for pictures!


Si in sfarsit, ultima intamplare a avut loc acum 2 zile cand am facut poza pentru licenta.
Acum am 21 de ani, parul cica mediu, tot negru. De data asta n-am mai fost imbracata in negru, ci in gri. Inspirata! M-am oprit la “pozar” din cu totul alte motive si anume sa-mi cumpar blank-uri. Si mi-am adus aminte…auu, poze pentru licenta. Hai nene, trage-ma-n poza! Pe un perete, pe un scaun cu acelasi cearceaf albastru. Obosita dupa o zi de munca, lesinata de caldura, nemachiata si cu parul vraiste. “Droghy” tells you somethin`?


Stau si ma intreb la urmatoarea cum voi iesi?


P.S.: Va mai aduceti aminte de pozele din clasa I cu creionul/stiloul (pentru aia avutii :d) in mana, caietul si penarul deschise in fata si abecedarul inchis langa?

Maxima de azi: Viata e o calatorie. Raiul e destinatia.

Tags: