Mi-am dat seama ca nu mi-am tatuat notele muzicale degeaba.

Sunt ca o partitura, am multe insiruiri de linii, spatii goale pe care mereu apar alte si alte ritmuri.

Cant cu propriile-mi vorbe, vibrez prin propriile-mi simtiri, transmit tot atata emotie si caldura pe cat simt la randu-mi.

Sunt singurul autor, compozitor si scriitor, toate in acelasi timp sau pe rand. Imi asez fiecare nota in rand, fiecare pagina la locul ei, fiecare cantec mergand, in final, catre cineva.

Sunt sigura ca fiecare dintre voi a incercat, macar o data sau macar in gand, sa-si asterne oranduirea de cuvinte, mai pline de talc sau fara nici o noima, linia melodica indusa de suflet. Intrebarea este insa: cati din voi au curaj sa faca din poezia/cantecul lor o capodopera? Cati aratati lumii ca “romanul s-a nascut poet”?

Nu mi-e teama si nici rusine sa-mi arat creatiile oamenilor. Si nu o fac pentru vreun strop de apreciere, ci din pura placere de a impartasi. Imi dezvlui melodiile care-mi conduc pasii, poeziile care ma invata sa traiesc si cartile din care invat sa gandesc.

Fie ca azi iese un ritm de hip-hop, r&b sau soul, maine va fi sigur funk sau techno si, mai mult ca sigur, ieri a fost un veritabil tango. In fiecare zi ritmul se schimba pentru ca nici o zi nu seamana cu urmatoarea si, cu atat mai putin, cu precedenta. In fiecare zi invatam ceva nou, ceva pe care sa-l putem integra in noi. Un singur, infim eveniment schimba playlist-ul.

Zbucium, pasiune, durere, fericire, plans, ras, agitatie, ambitie…tot ce vrei poti gasi intr-u cantec.

Sufletul tau ce canta acum?

Al meu canta asta:

Citeste asta:

Noi nu ne-am ingropat iubirea

Intr-un intins adanc de apa,

Nici in pamant n-am coborat-o;

Iubirea noastra n-are groapa…

Prea ne-a-nfratit cu nenorocul

Si prea ne-a fost nemilostiva,

Ca doi talhari in miez de noapte

Ne-o schingiuiram deopotriva.

Parea ca printre nouri negri

Spre iad s-a fost deschis o poarta,

Cand brate rosii de vapaie

Ne-ncolaceau frumoasa moarta.

Pe rug ni s-a topit in flacari

Si ca sa nu invie iara,

I-am spulberat in vant cenusa

In largul drumului de tara…

De-atunci blestemul ei ne paste,

Vecinul nu mai vrea sa-i moara

Pe veci din praful de pe uliti

Ne otraveste-a doua oara.

Octavian Goga

Si asta: Emile Zola – O pagina de dragoste

Pedro Cazanova & Invites Andrea – Selfish love (Gregor Salto remix)

Cea mai “feelingoasa” piesa pe care am auzit-o in ultimul timp…

Aveti mai jos si versurile:

I just wanna love you

The way you are
The way you do
The way you breathe
The way you play
The way you feel
The way you touch
The way you enter to my mind

I love you

The way you smile
The way you talk
The way you kiss
The way you love
The way you look
The way you walk
The way you enter to my mind

I want you

No matter what you do
And no matter where you go
I now I love you

Oh just you and me
I don`t want nobody else

Sunt la birou. Iar. Incerc sa citesc ceva, dar nu ma pot concentra. Pentru ca radioul oprit din search pe Magic Fm si difuzeaza o melodie ce-mi aduce aminte de copilarie.

Demis Roussos – Goodbye my love, goodbye

Am un prieten, printre multi altii, Robert; sau Blondu` cum ii spunem noi. Si baiatul asta canta intr-o formatie, e solist, e vocal, e cantaret, da cu vocea…whatever. Multi dintre voi poate n-au auzit de ea; se numeste REPLIK.

Baietii sunt pe genu` pop-rock (din cate ma pricep eu, corectati-ma daca gresesc!), dar vocea “lu` baiatu` asta” ma unge pe suflet. Cu toate ca nu ma simt atrasa (muzical) de genul asta, piesele lor imi plac. Poate sunt subiectiva.

Oricum, ideea era ca baietii si-au scos (pe Youtube, nu stiu in rest) primul clip la piesa “Asa ma simt”. Curat, simplu, frumos. Si vocea…
Da, vocea…

Ce vrem de la viata? Ce urmareste fiecare om in decursul anilor, in anumite perioade? Ce inseamna pentru unul sau pentru altul o viata buna? In ce ne masuram calitatea traiului?

Nu stiu ce vreti voi, dar stiu ce vreau eu.

Vreau sa-mi inchei socotelile cu scoala (cu toate ca imi place), dar parca mi-a mancat prea multi ani din viata. E singurul lucru pe care il fac constant de mica. Si totusi mai am de indurat, si asta numai din ambitie.

Vreau sa-mi pun in aplicare toate ideile, toate business-urile care imi impuie capul, toate combinatiile posibile si imposibile. Pana acum daca ma intrebai ce vreau sa fac, unde as vrea sa lucrez, ce imi doresc pe viitor, habar n-aveam sa-ti raspund. Acum stiu.

Vreau sa am locul meu, locul nostru in care sa simt cu adevarat ca sunt acasa. Locul cald, singurul care stie povestea noastra de dragoste, locul in care putem face tot ce ne trece prin cap, adica galagie fara sa ne urle vecinii in cap, adica muzica sa urle cat vrei tu de tare (oricum genul ala suna bine si pe mute), adica liniste deplina in care noi doi visam in cada, adica…tot…

Vreau un copil, unul grasun si bucalat, cu parul cret, cu ochii migdalati ca ai mei si cu zambetul tau. Baiat. Da, baiat. Neaparat. Un copil vesel, care rade la cel mai mic semn, dar care tipa stereo cand ii e foame. Poate chiar mai multi.

Cam asta vreau eu, la asta visez sa se intample intr-o zi si exact asa imi doresc sa fie. Problema e ca in toata treaba asta nu sunt singura si va trebui sa ne corelam cumva, dar toate vin de la sine la un moment dat. Mai departe de atat nu pot inca sa vad. Mi-e de-ajuns.

Tu ce vrei? Tu cum iti vezi viata? Sau cum ti-o doresti?

Maxima de azi: E mai bine sa termini un proiect mic decat sa lasi unul mare pe jumatate facut.

Am descoperit un blog care lupta “pentru salvarea muzicii romanesti”. Ma rog, nu stiu cat va reusi s-o faca, important e ca macar incearca.

Citind ceva articole de pe acest blog, incep din nou sa-mi pun intrebari referitoare la muzica care e considerata valoroasa.

Eu stiu sigur ca in muzica apreciez artistii siguri pe ei care nu se compromit spre latura comerciala, daca n-au chef s-o faca. Stiu ca imi plac oamenii care canta chiar ceea ce simt, ce le place, care transmit ceva prin muzica lor si nu fac nimic doar pentru a placea altora. Urasc bataielile, mataielile, buricarelile si falsitatea.

Prefer un artist integru care si-a stabilit bine pozitia in toata tarasenia asta ce poarta numele de “show-biz”. Prefer un artist serios care nu-si face publicitate, pentru simplul fapt ca ii fac altii; un artist care merita promovat, dar care nu o cere cu voce tare. Urasc scandalurile mediatice.

Sunt sigura ca si tu apreciezi un artist care aprofundeaza tema unei piese; care poate compune mai greu o piesa, dar sigur devine hit; care isi produce singur materialele, oamenii cu bun-simt si cu o scara de valori bine definita. Urasc piesele scoase pe banda.

Imi fuge gandul la Eurovision si-mi amintesc discutiile pe care le auzeam frecvent in perioada aia; toate erau legate de faptul ca exact acei artisti care ne reprezinta tara la festivaluri, concursuri, Floarea din gradina, etc…tocmai ei sunt renegati de radiouri, de televiziuni, de media.

Sunt oameni in toate aceste domenii care confunda ideea de “imi place/nu-mi place” cu eticheta “e bun/nu e bun”. Mai trist e ca multi dintre ei nu au nici un fel de pregatire in domeniu, nu au nici un drept sa dea un verdict sau sunt subiectivisti. Si astfel, artisti adevarati intampina greutati in a ajunge in fata publicului larg.

Daca tot ne batem cu pumnii in piept cum ca traim intr-o tara libera, de ce inca ne lovim de prejudecati, protocoale si favorizari nedrepte?

Maxima de azi: Politetea nu te costa nimic, dar e nepretuita.

Prieteni; toti spunem ca avem prieteni, dar cati din ei chiar respecta sensul sacru al cuvantului?