Mi-ai spus odata ca sunt ca un medicament. Ca iau durerea cu mana, ca atingerea mea scalda in vindecare orice rana, oricat de adanca. Am efect rapid si sigur, rareori aparand complicatii. Ca stiu sa combat orice boala inca de la primul simptom.

Probabil pentru ca am invatat ca mai intai boala trebuie constientizata, inteleasa iar rana trebuie curatata pana si de cele mai mici bacterii, pentru a fi sigura ca nu exista riscul de a recidiva. E primul pas spre vindecare. Apoi vorba-mi vine ca o compresa sterila ce lasa in urma ei liniste si reflectare. Previn formarea de cicatrici cu ajutorul mainii ce stie bine a-ti contura formele.

La o adica, daca e neaparata nevoie pot lua forma mai multor tratamente complementare. Pot fi, pentru inceput, anestezicul puternic ce-ti omoara toate simturile pentru a putea incepe in siguranta operatia vitala. Urmeaza rolul de dezinfectant pentru curatarea profunda a ranii. Apoi, pansamentul steril si administarea tratamentului cu antibiotic in doze precise. Si consilierea din timpul perioadei de convalescenta este bineinteles unul din rolurile care-mi plac si pe care stiu atat de bine sa le joc.

In alte cazuri, cele mai fericite, ma pot transforma in cel mai puternic halucinogen, substanta ce activeaza la nivelul subconstientului, facandu-mi menirea mult mai usoara. Atunci vindecarea are loc fulgerator si la intensitati maxime, fiind si medicamentul tau preferat.

Cea mai nenorocita dintre situatii este cea in care ma formez dupa calapodul unei bromuri…atunci sfarsitul e tragic si dureros.

Sunt un medicament…pentru altii. Niciodata pentru mine…