Ma trezesc dimineata dupa 12 ore de somn adanc. Ziua se preconiza buna, cafeaua si-a facut efectul deci urma sa plec la serviciu.

Si am plecat. Mi-am rezolvat cateva treburi, dupa care am ajuns la birou.

Vorbind la telefon intru in birou. Si raman pe loc muta. Laptop-ul meu disparuse de pe birou. Chiar daca in fiecare zi isi primeste injuraturile de rigoare (pentru ca n-am timp sa-i reinstalez toate cele si se misca parca in agonie), el e baza muncii mele. Fara el sunt zero barat. Trebuie sa mentionez ca la noi in birou nu se fumeaza si Radu, unul din patronii spatiului uraste fumul si mirosul de tutun.

Cu greu reusesc sa baigui interlocutorului “Stai putin ca te sun eu mai incolo.” Si intreb baietii: “Laptop-ul meu unde e?” Si vine raspunsul putin vinovat: “Afara”.

“Pai, cum afara?”. “Pai, afara. Ne-a sunat Radu si a spus sa-l mutam afara”.

Si dau sa-l sun pe Radu. “Alo, buna Radu. Ana sunt. Ce s-a intamplat? De ce calculatorul meu e afara?”

“Pai acolo e biroul tau azi.”

“Pai de ce?”

“Pai pentru ca acolo se fumeaza.”

“Aa, deci nu pot sa-l mut inapoi inauntru?”

“Ba da, maine.”

“Ok. Pa.”

Ies si observ in partea dreapta, la umbra, pe un scaun laptop-ul meu cu toate firele trase. Bun. Normal ca l-am bagat inauntru ca nu-mi ajungea cablul de internet pana afara. Si in cazul ala as fi fost tot zero barat.

De ce s-a intamplat asta? Pentru ca vineri, impreuna cu un coleg, am fost surprinsa fumand in birou. De cine? De Radu. Si asta mi-a fost pedeapsa.

Oricum a iesit mult mai bine decat colegul meu care se “va lipsi” de 10% din salariu.

Plina de nervi si totusi cu zambetul pe buze, cam asa a inceput saptamana mea.

Voi?

E 23.00. Stau pe genunchii lui Morfeu asteptand sa ma ia in brate.

Inecata in lacrimi, pun capul pe perna si simt atingerea cum imi frige ochii umflati.

Alta noapte in care ma chinui sa adorm, alta noapte singura, alta noapte in care singurii care ma asculta sunt peretii camerei mele. Ei sunt interlocutorii muti carora le spun totul, dar de la care nu astept nici un raspuns. Poate doar compasiune. As vrea sa se aplece peste mine sa simt mangaierea rece care mi-ar racori sufletul clocotit.

Alta noapte in care aud doar ecoul plansului ce ma inabuse, doar sughiturile ce ma ineaca, doar suspinele intrerupte de respiratia sacadata. Alta noapte in care ma gandesc la tine, alta noapte in care ma intreb ce nu fac bine, alta noapte chinuita de valmaseala gandurilor ce se izbesc intre ele provocand scantei.

Plang cu ochii, cu sufletul, cu fiecare bucatica din corp. Ma zvarcolesc, ma ghemuiesc, ma ridic, ma plimb, ma intorc…Si parca durerea e tot mai mare. Nu reusesc sa ma calmez si mi se pare ca imi fac mai mult rau.

Suna telefonul…e EL…repede, revino-ti…trage nasul, inghite saliva…

-Da.
-Ce faci piticule? Dormeai?
-Nu.
-Sigur??
-DA. Tu ce faci?
-Am ajuns acasa…obosit…
-Pai hai puiule, lasa laptop-ul, fa o baie fierbinte si baga-te in pat…ca maine o iei de la cap.
-Da pitica, asa o sa fac.
-Bine pisi, te pup si stii…
-Ba io.
-Te pup. Somn usor.
-Si tie piticule. Sa faci somn bun.