Eu cred ca unii oameni au inimile mici. Si nu cred ca are legatura cu proportiile corpului, e o chestie separata. Un fel de particularitate foarte enervanta pentru ca te inraieste pe loc si-ti ingradeste orice fel de posibilitati.

Spun asta pentru ca am intalnit inimi atat de mici, incat daca incercai cumva sa mai indesi un ac de gamalie in secunda urmatoare ar fi facut poc si s-ar fi dezumflat precum un balon.

Se presupune ca pornesti pe un drum nou cu inima larg deschisa, curata si cu un bagaj neinsemnat de sentimente. Insa schimbarile prin care trece o inima o pot face sa-si modifice dimensiunile. Pentru ca cineva intra acolo, atat de adanc,  si sta, si isi face de cap, iar la sfarsit, chiar daca mainile s-au desprins si buzele nu-si mai vorbesc, inima nu-i poate da drumul. Si uite asa locul a fost ocupat.

Si astfel saraca inima, plina acum numai de amintiri, respinge orice alt sentiment, traind in propria-i poveste.

M-am gandit de multe ori cum as putea sa mai fac putin loc in inimile astea atat de mici, dar sunt departe de a gasi o solutie. Oare timpul chiar le rezolva pe toate? Sau trebuie sa ma zbat in continuare cu mine insami?