Vine o vreme cand vrei de toate si totusi nu stii ce vrei.

Vrei liniste, concediu, relaxare, oameni draguti in jurul tau, vrei sa-ti faci toate poftele care-ti trec prin cap. Vrei stabilitate, cauti iubirea aia de suflet pereche, tanjesti dupa o mangaiere, iti surade ideea unei verighete pe inelarul stang si a unei mogaldete care sa ti se incurce printre picioare in timp ce ghideaza masinuta din telecomanda.

Simti ca timpul tau a venit, ca trebuie sa duci la capat si ultimele lupte ca sa te poti simti implinit. Dar realitatea vine cruda si-ti arata ca de fapt mai ai multe de realizat inainte, ca de fapt nu e momentul acum sa te linistesti, ca mai bine mai profiti un pic de tot ce e mai bun in viata asta. Am citit ca fetele se maturizeaza mai repede decat baietii, ca instictul matern bate devreme la portile pantecului si ca ceasul biologic feminin are un ticait mai stresant decat picatura chinezeasca.

Poate nu cunosc viata indeajuns de bine, poate nu i-am vazut toate partile (fie ele rele sau bune), poate chiar mai am multe de facut de acum inainte, insa un lucru este sigur: simt ca n-am nici un rost pe lumea asta, nu-mi gasesc motivul de a ma trezi cu zambetul pe buze (ci din contra, cat se poate de morocanoasa), nu stiu de unde vin si incotro ma indrept. Cine sau ce ma astepta dincolo de ziua de azi? Unde e omul care ma tine de mana, care-mi saruta fruntea, care ma face sa urlu de placere, omul de care nu ma plictisesc niciodata, omul de care simt ca am nevoie?

O alta concluzie la care ma gandesc din ce in ce mai des e aceea cum ca as fii foarte pretentioasa. Nu-mi plac oamenii cu care n-ai ce discuta (aka idioti, ca sa nu zic inculti) si pe cei lipsiti de maniere, urasc grandomaniile (mai ales pe cele nefondate), nu ma atrage un barbat insurat (desi poate totul ar fi mult mai usor). Normal ca oricine isi doreste sa atinga perfectiunea, adica partenerul de viata sa fie frumos/a, destept/a si cu bani; viata sa curga lina fara prea mari necazuri.

Desi vine vara si totul trebuie sa prinda viata si culoare, orizonturile mele sunt din ce in ce mai sumbre, colorate in nuante de gri si poate un pic de mov…

Credeam ca pot zbura departe, in balonul meu cu aer cald, si ca ma pot ascunde de grijile lumii in partea ascunsa a lunii. Dar am nevoie de un singur lucru inainte de a-mi lua zborul: am nevoie de un tovaras de cer si as vrea sa fii tu.

Vom zbura pe dupa norii furtunosi si vom privi de sus, te voi acoperi cu curcubee, vom face dus cu praf de stele la miezul noptii in locul nostru special. Te voi sterge cu coada unei comete si am sa-ti sarut fata radioasa.

Nimic nu e mai dulce ca impacarea…