Pe strazile marginase ale Bucurestiului, si nu numai, pe langa masini obisnuite isi fac loc cu greu TIR-urile. Mari, greoaie, parca obosite de atatia mii de kilometri parcursi, isi taraie rotile prin gropi. Si totusi, daca are ceva viteza si trece vreunul pe langa tine, si tu ai norocul sa fi intr-un…sa zicem Tico, incepi sa-ti faci rugaciunea gandindu-te ca in secunda 2 te vei rasturna si vezi cum magaoaia o sa-ti striveasca caroseria firava.

Toate tirurile au cabine; in care soferii sa se poate “odihni”. Toate cabinele au prinse dintr-un capat in altul prosoape de plaja cu femei dezbracate sau cu marci de masini de lux. Toate cabinele au in geam o tablie cu numele soferului, de cele mai multe ori stilizat intr-un mod grotesc, gen: Gyanny, Giovanni (cand pe ei ii cheama de fapt Gheorghe), Michael (zis si Mihai). Toate cabinele au agatate pe ici pe colo stegulete, iconite, fotografii, CD-uri, zaruri sau orice alt impopotonament care poate atrage privirile.

Fiecare cabina are o poveste, povestea soferului.

Cabina aia, daca ar putea vorbi, ar fi cea mai mare baza de date cu prostituate. Le-ar avea catalogate dupa inaltime, culoarea parului, etnie si mai ales, pret. Ar fi apoi o enciclopedie de Kama Sutra, cu toate ca locul e destul de limitat. Dar dupa cum bine stim, imaginatia omului n-are limite. Cabina unui tir poate fi lesne un dictionar de cuvinte si expresii obscene. Aceeasi cabina de tir are, in mod cert, o vasta cultura geografica si daca ar avea mai multa tinere de minte ar fi un bun GPS.

Toate astea doar daca ar putea vorbi. Cine? Cabinele…. P.S.: Poftim, hal de TIR…
Maxima de azi: Oricine are potential. Trebuie doar sa-l descoperi.