De cate ori gandul cel mai nastrusnic imi zboara zburdalnic spre tine incep instinctiv sa intreprind unele din cele mai ciudate activitati.

Ma apuc sa spal vasele, sa dau cu aspiratorul, sa pun hainele la spalat sau sa le iau de pe uscator, sa frec faianta sau sa duc gunoiul.

De parca destinul ma pedepseste pentru gandurile mele, de parca as fi vinovata intr-un fel pe care nu-l cunosc.

De ce nu putem fi stapani pe propriile noastre ganduri? De ce nu ne putem programa neuronii cum vrem noi? De ce nu putem selecta in amintire, din sirul intamplarilor, numai ce e mai frumos, mai imbietor, mai vesel, mai usor, mai…?

Orice durere e destul de profunda in momentul producerii ei incat sa marcheze suficient psihicul individului. Asa ca, nu inteleg de ce e imperios necesar sa ne reamintim aceeasi durere mereu si mereu si mereu sau altele de tot atatea ori.

Chiar daca pe lista mea zilnica de “to do”-uri se afla numai gandurile bune, pozitive, sensibile aproape intotdeauna seara capul mi-e invadat de toate problemele fie de peste zi, fie de orice fel. Si uneori e prea mult.

Revenind, de ce nu avem o optiune de erase, undeva acolo in creierasul nostru, ca sa putem stoca doar lucrurile pe care ni le dorim a reveni in amintire mereu si mereu si mereu??

Si de ce senzatia asta o am doar cand ma gandesc la tine?!

Tare mult mi-ar placea sa stiu ce gandesc oamenii, cum o fac, de cate ori pe zi, ce intensitate are fiecare subiect, ce emotii ii cutremura cand se gandesc la diverse. As vrea sa rad in gand inainte ca gluma sa se termine, sa-mi dau singura raspunsuri la nenumaratele intrebari care ma chinuie zilnic, sa stiu mereu ce se va intampla in urmatorul moment.

As vrea nespus de mult sa stiu ce gandesc oamenii din jurul meu despre mine, cum ma privesc, ce pareri au, in fond, de ce se gandesc la mine. M-ar ajuta sa devin un om mai bun, sa-mi constientizez defectele, sa “ghicesc” turnura anumitor situatii, sa trec totul printr-o “sita” si sa pastrez numai ce e bun sau ce imi convine.

As vrea sa vad prin scalpul fiecarui om, sa pot patrunde in mintea lui, sa vad cum se impletesc gandurile, ideile, sentimentele ca intr-un vortex.
As vrea sa fiu un fel de “Bruce Almighty”, sa aud fiecare gand al oricarui om ce trece pe langa mine…Cred ca atunci as reusi sa inteleg mai multe, m-as comporta mult mai bine in anumite situatii, poate as fi mai calma, poate as avea timp sa ma gandesc de doua ori, poate as da de fiecare data raspunsul corect, poate viata ar fi mai usoara, mai simpla.

Mi-ar fi mult mai usoara relatia cu oamenii din jurul meu, n-as avea cum sa mai enervez pe cineva intr-o discutie contradictorie (pentru ca din punctul meu de vedere am intotdeauna dreptate, am coarne – ce sa fac?), as ocoli orice urma de cearta sau sentiment negativ.

As vrea sa vad cum ma vad oamenii pe mine…

Si totusi, dorinta mea e legata de altceva…de tine…As vrea tare mult sa te inteleg, sa vad cum gandesti, dar mai ales ce gandesti, pentru ca tu nu gasesti niciodata cuvintele potrivite cu care sa-ti descrii amalgamul in care ma gasesc eu. Vad in ochii tai cum ca ai vrea sa-mi spui o sumedenie de lucruri care insa, nu iau nici o forma, ci raman acolo prinse de materia cenusie. Imi doresc sa-ti stiu gandurile atunci cand ne sarutam sau cand facem dragoste, ce simti cand ma mangai, cum te simti dupa o cearta copilareasca.

E normal sa ma intereseze ce ai tu in capsorul ala dragut sau e numai dreptul tau? Si daca ma strofoc atata, de ce n-am posibilitatea sa trec peste toate regulile stupide ale naturii ca sa-mi pot indeplini dorinta?

De ce putem comunica si nu o facem, de ce tinem in noi atatea sentimente care transmise ar schimba total situatia, de ce vorbele se pierd undeva la jumatatea drumului spre a fi rostite?

As vrea sa stiu ce gandesti…

Maxima de azi: Nu te ascunde in spatele unei iamgini false: oamenii te vor iubi mai mult daca esti sincer.