Azi ma duc la nunta. Dupa mult timp in care n-am mai fost la una. Ma incearca un sentiment de ciudat, ma simt oarecum stinghera. Probabil pentru ca nu sunt prietenii si cunoscutii mei. Sunt ai lui. Sau probabil pentru ca de prea mult timp astept nunta a carei protagonista sa fiu chiar EU.

Oare casatoria e chiar atat de speciala cum o vad majoritatea oamenilor? Sincer, mie nu mi se pare. Pentru mine e doar un motiv de bucurie, un prilej de a te reintalni cu rudele pe care nu le-ai mai vazut demult si-ti sunt dragi si inca o ocazie de a avea adevaratii prieteni aproape.
Pana la urma, oamenii care se casatoresc faceau aceleasi lucruri si inainte si se iubeau la fel. Acum a aparut o hartie in plus. Care atesta ce? Nimic. Nu cred sa schimbe cu ceva relatia unor oameni o hartie. O simpla hartie.
Oamenii pot sta impreuna o viata fara nici o nenorocita de semnatura sau fara a fi trecuti in vreun registru de la Primarie. La fel cum dupa un concubinaj minunat si o nunta fastuoasa cu tot balamucul, oamenii isi pot spune “la revedere” foarte simplu. De ce sa mai treci si prin chinul unui divort? In Suedia, femeilor le repugna ideea de casatorie. Toti traiesc in concubinaj, facand fiecare ce vrea (banuiesc ca au ceva limite!) si putandu-si spune “pa” in orice moment, fara complicatii. Da, dar tot in Suedia statul da o gramada de bani mamelor care-si cresc singure copiii.

Altii spun ca la cununia religioasa iti deschizi sufletul in fata lui Dumnezeu, admitand ca-l primesti pe cel ce ti-e alaturi. Pai asta poti sa faci in fiecare seara printr-o rugaciune. De ce tot tambalaul ala cu dansul in jurul mesei, ars de par sau rochii de la lumanari sau stupizenia maxima – aruncatul cu orez? Si o multime de batai de cap cu pregatirile pentru nunta. As ceda psihic.

Familia e piatra de temelie a societatii. Aiurea! Azi, mai rau ca in razboaiele de acum sute de ani, femeile si barbatii sunt intr-un continuu conflict de putere, influenta, sexual si de orice alta natura. Cica ar fi vorba de emanciparea femeii. Eu cred ca femeia a fost emancipata intotdeauna, dar abia acum are curajul s-o arate.

Da, visez sa ma casatoresc, dar nu pentru ca asa trebuie, nu pentru ca asa spun altii, nu pentru ca mi-ar schimba viata intr-un anumit mod sau intr-o alta directie. Ci, pentru simplul spectacol magnific al petrecerii de nunta.
Sa fiu o data (sau de mai multe ori) printesa in alb (bej, crem sau orice alta culoare pentru cele mai indraznete) care sta alaturi de cavalerul ei si sunt aplaudati de toata lumea.

P.S. Am sa revin cu povestirea maine.

Cred ca am descifrat toata nebunia asta in care ne ducem vietile…Cred ca in tot acest timp intre noi a fost un joc permanent de-a prinselea.

Ma uitam in milioane de ochi intalniti peste zile si nopti, incercand sa-ti fur o privire; intindeai mana dupa mine, dar dispaream ca o naluca in plina visare. Mergeam in locuri in care speram sa te gasesc, iar tu intorceai capul la fiecare glas de femeie sau toc ce strapungea linistea pamantului. Ma chinuiam sa-mi dau seama ce gandesti si tu nu m-ai cunoscut niciodata.

De-a lungul jocului m-a lasat adeseori prinsa, m-am prefacut ca ma impiedic, am lasat o suvita din parul meu la vedere tocmai ca tu sa ma poti gasi. Dar imediat ce intuiai unde ma ascund incepeai sa fugi. Urma randul meu sa te alerg. Si te-am agatat de multe ori de picioare sperand ca te voi putea opri, dar fuga ta atletica ma lasa mult in urma, obosita.

Plimbarile astea de du-te- vino pentru mine au luat sfarsit. Raman pe loc, nemiscata, in aer, asteptand ca tu sa termini inca un lap…

Doar prinde-ma odata…

Maxima de azi: Chiar daca tot ce poti sa faci este sa te tarasti, e mai bine decat sa stai fara sa faci nimic.