Lumea in care traiesc nu inceteaza sa ma surprinda in fiecare zi. “Sufar” aproape zilnic cate un soc mai mult sau mai putin puternic. Stiam deja ca lumea e rea, ca fetele sunt invidioase, ca barbatii sunt niste nenorociti, la fel cum stiam si ca lumea se drogheaza. E un obicei pe care nu-l suport si numai simplele discutii legate de subiect imi strica dispozitia, dar stiu ca nu pot face nimic pentru a-l opri decat militarea voluntara anti.

Nu stiu daca am mai povestit deci daca ma repet imi cer scuze.

Am stat toata viata in Dristor. Aici am copilarit, aici am fost la scoala, aici va fi “acasa” intotdeauna pentru mine.

Acum 10 ani acest cartier era supranumit “capitala drogurilor” datorita numarului mare de dealeari si consumatori. Gaseai seringi sub orice pervaz de la parter, orice aerisire sau prin orice gradina din jurul blocurilor (si nu exagerez cu nimic). S-a nimerit ca o parte din ei sa-mi fie vecini si prieteni de joaca (in momentele lor de luciditate). Am crescut cu ei si vazand de multe ori partile neplacute ale acestei “boli” n-am avut niciodata curiozitatea de a incerca sa-i urmez. O fetita de 12 ani care isi freaca prietena, intrata in sevraj, pe galmele de pe brate nu va putea suporta niciodata drogurile. Cel putin mie asa mi s-a intamplat.

N-am incercat nici un fel de drog, nici macar marijuana oricate polemici as fi auzit cum ca “e naturala”, “e chiar buna”, “se fac medicamente din ea”. Povestile cu dragoni iesind din toaleta si biscuiti argintii ma amuzau, dar atat.  Am negat orice fel de afirmatie. Creierul si vointa mea erau setate demult pe NU; eram fetita care-l luase pe NU in brate.

Revenind in zilele noastre, socul imi revine in amintire mai puternic decat oricand. In ultimul an am patit 3 intamplari care m-au dat peste cap.

Prima, asta-vara, la club. Ma intalnesc la baie cu o fosta colega de munca si o prietena de-a ei. Coada mare, imposibil de asteptat. Ne hotaram sa “traversam” catre padurea de vis-a-vis unde fetele ma intampina cu o sticluta. Una imi intinde o paleta cu un praf alb si ma intreaba daca vreau. Prima reactie: am zis “nu, multumesc” (bunul-simt il am oricand la mine) si luat-o la fuga. Panica.

A doua, saptamana trecuta. In club, altul de data asta, un fel de after hours. Stateam pe canapea cu prietena mea vorbind despre niste girly stuff. Maxim de obosita cascam intr-una, tocmai terminasem munca cu cateva ore inainte. Trebuia sa  dorm demult. Vine un baiat care ma intreaba daca nu vreau ceva ca sa-mi treaca somnul.

-”Ce sa vreau?”

-”Pai iti dau niste cox.”

-”Ce dracu` e aia?” – eu aici ma gandeam deja la revista aia cu masini si nu intelegeam cu ce m-ar putea trezi o revista…

-”Cocaina.”

-”Nu, multumesc.”

Ne-am ridicat amandoua si am plecat catre casa. Eram extrem de nervoasa.

A treia, aseara. Un alt club. Ma intalnesc cu o alta fosta colega de munca. Alta decat cea de la prima intamplare. Dansam, facem poze bla bla. Vine la un moment dat, foarte senina si ma intreaba:

-”Nu vrei sa tragi ceva ca ma gandeam sa te invit la baie?”

Ma uit la ea si-i spun:

-”Nu multumesc. Nu am obiceiuri de-astea.”

Foarte uimita ma priveste si-i scapa un:

-”Aaa, NU???”

Moment in care stau si ma gandesc: ma da` scrie pe fata mea “vreau sa trag ceva”? Ce dracu` v-a apucat pe toti?

Spun cuminte Nu si ma intorc la prietenul meu (paharul cu vodca si suc de mere) si dansul meu nebun de la ora 3 dimineata.

Intamplari de genul asta ma dau peste cap, imi strica orice chef si ma fac irascibila.

In final, e alegerea fiecaruia cum isi traieste viata. Eu nu pot sa spun decat atat: SPUNETI NU DROGURILOR!

Sterge-ti aripile obosite cu niste prafuri si esti al meu…

Am vazut un film stupid care ascundea sub masca unui secret ascuns sute de ani o banala lege a firii : legea atractiei.