Dimineata ma trezesc, de obicei, cu buzele umflate. Si nu e cazul sa va ganditi la prostii…

Am o problema in fiecare dimineata pentru ca pret de 15-20 de minute nu-mi pot misca buzele. Sunt foarte umflate de ma intreb “ba mi-am bagat vreun botox azi-noapte si nu tin minte?” si amortite. Azi erau si rosii. Rau. Nu pot sa le misc, nu pot nici macar sa rad.

Cu chiu cu vai reusesc sa-mi “introduc” o tigara in gura, noroc ca sunt slim ca altfel n-as fi avut nici o sansa.

Asa m-am trezit azi.

Cu niste buze uriase care aproape ca-mi atingeau nasul. Trist. Vreau sa beau cafea, sa ma spal pe dinti. Si pentru toate astea trebuie sa astept. E ca un fel de infranare a dorintelor de dimineata; lucru foarte enervant de altfel.

Simteam de aseara ca ma ustura si-am bagat “neshte” gloss. Dimineata era tot acolo, intreg.

Unii mi-ar spus cum ca ar fi de la faptul ca in timpul noptii mi se face sete si nu beau apa. Pai sa-mi stric somnul? Si mi-e sete asa rau in fiecare seara? Normal ca nu.

Maxima de azi: Daca nu poti trece prin munte, ocoleste-l. Dac nu-l poti ocoli, treci peste el. Daca nu poti trece peste el, intreaba-te daca e atat de important sa ajungi de cealalta parte. Daca e, incepe sa sapi un tunel.

Ce e o intrebare daca nu-si gaseste raspuns?

Privea fix in baltoacele de noroi si-si imagina ce viata e asta, daca se poate numi asa, in care trebuie sa incerci tot timpul sa-ti faci loc taras. Chipul lui reflectat parea sa apartina unui strain, plutind acolo ca un cap spectral dintr-o carte de benzi desenate. Ochii lui aratau obositi, albul lor fiind injectat cu puncte rosii. Si-a departat buzele pline si incerca sa zambeasca catre propria-i reflexie, iar reflexia ii raspunse aratandu-si coltii…

Se intreba daca n-o fi pe cale sa se destrame pe la margini. Asta iti face drumul – iti roade marginile hotararii, pana nu mai ramane din tine decat o tesatura uzata a sufletului. Dar poate ca era facut dintr-un material mai aspru. Nu voia decat sa se ascunda in carapace, sa-si puna din nou husa de stofa…Ii era usor sa vibreze caci i se intampla adesea, dar acum se pomeni trepidand ca o harpa izbita…

[...]

Soarele se deplasase si, ca o femeie batrana care-si trage fustele, arunca niste umbre asupra pamantului. Privi fix valvataia, iar flacarile ii patrunsera in inima, sfasiind-o. Mintea i se contracta si se prabusi in ea insasi precum o stea moarta. Sari in foc inainte ca cineva sa poata reactiona. Pe cand flacarile i invaluiau cu limbile lor, parea ca focul plescaie din buze a multumire. Chiar si in foc el continua sa tipe si sa se lupte cu el. Ecoul lui ramase suspendat in aer…

Maxima de azi: Chiar si cel mai bogat om din lume e sarac fara dragoste.