Mai oameni buni, din cate stiu eu (si sa fiu a naibii` daca n-oi stii bine) noi suntem in luna octombrie. Mai exact 23 octombrie. Asta inseamna ca mai avem exact 69 de zile pana ca anul acesta (2008, sa ne intelegem) se va termina. Adica 2 luni si 8 zile.

Pai in 2 luni de zile se poate duce naibii omenirea, putem sa murim toti (Doamne fereste!) de vreo molima dubioasa, se inunda Pamantul sau arde sau ingheata. Adica, pana atunci, se poate intampla sa ne “stergem” toti, usor-usor. Nu va speriati, doar inceputul e morbid.

Si ce intrebare imi aud urechile aseara? : “Si, unde faci Revelionul?”

M-am blocat. Am stat sa-mi aduc aminte in ce data suntem. Hmm, to early to think about it… Am incercat s-o balmasesc zicand ca nu ne-am hotarat, ca parerile sunt inca impartite privind locatia (gen, Bucharest – in or out), bla bla…Deci oamenii se gandesc cu 2 luni inainte la modul in care vor petrece Anul Nou. Mie mi se pare extrem de ciudat si exagerat in acelasi timp; nu e vreo sarbatoare crestina si nu cred sa fie vreun motiv de bucurie. Artificii, daca vreau, pot sa arunc in aer in orice zi din an. Sampanie beau aproape mereu cand vad un film. Pana la urma e cam acelasi lucru cu o zi de nastere, realizezi ca timpul trece (mama lui!) ireversibil, ca a mai trecut un an si ooo, joy suntem in 2009. Com`on…

Pai cand eram eu mai micuta (adica mica) hotararea se lua cel mai devreme pe…30 decembrie. Nu faceam planuri, si schite sau desene; alegeam una din variante si aia era. Ce atata tevatura pentru o singura seara? Eu m-am invatat sa nu-mi mai fac planuri. Pentru ca de fiecare data atata visez si tes povesti in jurul evenimentului incat se duce naibii inainte sa fii inceput macar. Mai bine spontan, spre exemplu “hai la discoteca. hai. unde? pai, hai la Brasov. perfect, hai.” si la 2 noaptea eram in Brasov la … cum naiba ii zicea ca nu mai stiu.

Acum nici nu mai stiu ce sa cred. Oare dau dovada de imaturitate lasand totul la voia intamplarii si nefacand nici un plan? Sau e ok sa fii spontan?

Voi, ce faceti de Revelion?

Pe strazile marginase ale Bucurestiului, si nu numai, pe langa masini obisnuite isi fac loc cu greu TIR-urile. Mari, greoaie, parca obosite de atatia mii de kilometri parcursi, isi taraie rotile prin gropi. Si totusi, daca are ceva viteza si trece vreunul pe langa tine, si tu ai norocul sa fi intr-un…sa zicem Tico, incepi sa-ti faci rugaciunea gandindu-te ca in secunda 2 te vei rasturna si vezi cum magaoaia o sa-ti striveasca caroseria firava.

Toate tirurile au cabine; in care soferii sa se poate “odihni”. Toate cabinele au prinse dintr-un capat in altul prosoape de plaja cu femei dezbracate sau cu marci de masini de lux. Toate cabinele au in geam o tablie cu numele soferului, de cele mai multe ori stilizat intr-un mod grotesc, gen: Gyanny, Giovanni (cand pe ei ii cheama de fapt Gheorghe), Michael (zis si Mihai). Toate cabinele au agatate pe ici pe colo stegulete, iconite, fotografii, CD-uri, zaruri sau orice alt impopotonament care poate atrage privirile.

Fiecare cabina are o poveste, povestea soferului.

Cabina aia, daca ar putea vorbi, ar fi cea mai mare baza de date cu prostituate. Le-ar avea catalogate dupa inaltime, culoarea parului, etnie si mai ales, pret. Ar fi apoi o enciclopedie de Kama Sutra, cu toate ca locul e destul de limitat. Dar dupa cum bine stim, imaginatia omului n-are limite. Cabina unui tir poate fi lesne un dictionar de cuvinte si expresii obscene. Aceeasi cabina de tir are, in mod cert, o vasta cultura geografica si daca ar avea mai multa tinere de minte ar fi un bun GPS.

Toate astea doar daca ar putea vorbi. Cine? Cabinele…. P.S.: Poftim, hal de TIR…
Maxima de azi: Oricine are potential. Trebuie doar sa-l descoperi.