Ca in fiecare an, ne lovim de Sarbatori. Ca le asteptam cu drag si nerabdare sau ca nu vin in cel mai potrivit moment sunt totusi un prilej de bucurie si liniste pentru oricare dintre noi.

 

Exact asta va doresc si eu: Sa fiti linistiti, bucurosi si sa scoateti la iveala tot ce-i mai bun din voi!!!

 

Sarbatori Fericite!

Oxford. Si cred ca am zis tot.

 

E unul din cele mai frumoase orase din cate am vazut pana acum.

Are mirosul vechi de sute de ani, cladiri din caramizi de diferite culori, case cu balcoane de lemn vopsite in alb, turnuri si turnulete care de care mai sculptate in diverse forme, colturi, ingeri pe fatadele monumentelor, universitati pline de carti vechi, castele cu porti imense, turle luminate sau obscure, strazi inguste si intunecate (de unde la orice pas te astepti sa apara Jack Spintecatorul sau vreun vampir) dar si multa verdeata.

 

Multimea de scoli si colegii iti lasa impresia ca locul e plin de savanti si genii. Dar nu. Studentii trag de fiare, isi petrec serile prin vreun pub sau merg in nestire prin zona pietonala a orasului (care seamana teribil cu Lipscaniul nostru.)

 

E atat de plin de arhitectura incat nu te poti opri din a admira fiecare particica din fiecare cladire. Sunt uimitoare de parca sunt mereu altele si de fapt intotdeauna aceleasi. Stiluri combinate si totusi per ansamblu totul e atat de british.

 

Are altcineva alta parere??

Ziua ne provocam singuri cele mai dureroase lovituri. Ne scoatem ochii, ne injunghiem pe la spate, ne dam bate in gura. Si asta de ce? Pentru ca noi, oamenii, suntem niste fiinte nenorocite, niste animale salbatice care nu constientizeaza aproape niciodata forta atacurilor si consecintele de dupa.
Ziua ne vanam, ne asteptam la colturi invaluiti de umbre meschine, ne folosim creierul in cel mai diavolesc mod cu putinta. Tot ziua nu ne vorbim, ne prefacem indiferenti ca si cum nu ne-ar interesa, cand, de fapt, durerea ne sfasie cu repeziciunea unei secunde.

Ziua aruncam vorbe fara rost, negandite si de cele mai multe ori neadevarate, doar pentru a incerca sa ne facem dreptate, sa nu fim noi cei vinovati. Daca exista altcineva pe care sa poti da vina, de ce sa nu profiti? De ce sa nu fie posibil sa-ti inoculezi ideea de nevinovatie, sa ti-o repeti de atat de multe ori incat sa incepi si tu sa o crezi?
Ziua oamenii nu sunt oameni. Ziua faptele, vorbele, sentimentele sunt gandite si asta e cel mai rau lucru din toate.
Ziua totul este controlat de mintea fiecaruia, insa comenzile sunt gresite ducand la catastrofe care ne distrug.
Ziua suntem straini, sau si mai rau, dusmani.

Noaptea, insa, se schimba totul. Nu la 180, nici la 360 de grade; ca nu vorbim de o piramida desenata in spatiu. Se schimba total modul de actiune al oamenilor.
Noaptea, cand toate lucrurile voite nu mai exista, cand mintea e latenta si corpul relaxat devenim prieteni. Ne bagam in pat, adormim, ne luam in brate, ne pupam, redevenim oameni. Asta e momentul in care ne apropiem, in care inconstient stim ca avem nevoie unul de celalalt, ca razboiul nu duce la nimic bun.
Noaptea visam impreuna, suntem unul si acelasi, noaptea ne iubim.
Noaptea suntem mereu prieteni.

Stiu ca n-am mai scris demult. O sa revin., mai devreme sau mai tarziu.

Numai bine!

La Multi Ani oameni buni! Sa ne “revedem” cu bine si in anul care vine.

Happy New Year!

Sarbatorile sunt, deopotriva, cele mai frumoase si cele mai urate zile din an.
Sunt urate pentru ca sunt departe de orice, aproape ca si singura, n-am niciun fel de tragere catre vreun pom de Craciun, vreo sarma sau cine stie ce colinde. Sunt frumoase pentru ca mana asta de oameni care-mi sunt aproape ma fac sa nu simt atat de puternic dorul de ce-am lasat in urma.

Nu le simt ca pe niste sarbatori specifice. Uneori nu simt decat raceala nemarginita care ma inconjoara si mi-e frig. Am inghetat de frig ce mi-e. Gandim de cele mai multe ori ca un alt inceput inseamna caldura, colorat, dulceag, insa cam de tot atatea ori ne inselam. Niciodata nu cantarim suficient de mult bilele albe si negre ca sa vedem care atarna mai greu. Si mai prost, tindem sa credem ca alea negre nu-s de fapt negre, ci gri si cu putina vointa si putere de convingere le putem face albe, sau macar alb-murdar. Gresit! Ca oricat de mult ti-ai dori asta mai e nevoie de aceleasi lucruri si din cealalta parte; care din varii motive nu prea vrea sa faca bine nici in ruptul capului. Iar orgolii, iar ambitii si niciun rezultat. Eh, noi sa fim sanatosi!

Ma gandesc ca totusi nu sunt cele mai urate sarbatori si ca se putea si mai rau.
Macar sunt in Londra. Orasul in care ma regasesc, care parca mi-e cunoscut de-o viata, singurul in care m-as pierde pe strazi in fiecare noapte fara sa-mi fie frica de necunoscut. Orasul in care cred ca pot sa fac atat de multe si totusi ma limitez neavand putere sa merg in vreo directie. Singur e cel mai greu. Iar sistemul te accepta si mai greu. O mie de hartogarii (de care inca nu m-am apucat), luni de asteptare, interviuri peste interviuri. Idei tresar din toate partile, dar puterea lipseste. Sau motivatia. Sau amandoua.

Si cel mai important:!! Sunt cu omul pe care-l iubesc si care ma trezeste la realitate cand melancolia sau gandurile mai putin placute ma napadesc.

Plecand de la gandul ca odata si odata tot va trebui sa fac ceva, si cu prietenul Fenyo care mi-a dat o idee misto (plus inca multe altele din interior), voi incepe in curand sa ma documentez pentru a le pune in aplicare cat mai repede. Deci, treaba multa, chef ceva-ceva, in rest….zero barat.

Sarbatori, ca orice alte zile din an.

Pe la voi cum e?

Craciun Fericit si Sarbatori Fericite tuturor!
La Multi Ani!

To Santa

So now I should write all I could ever wishin just one letter? That`s impossible.

Well, when you`re a kid you dream about toys, candies, playgrounds, cakes and good grades. Those are your wishes.

In your teens you`ll die for that boy to look at you just once. To tell you that he actually likes you, that you`re not just a good friend or a simple colleague as you thought. You dream to live the love of your life. Your first love. That`s your wish.

After 20 years you start to think about more serios problems like: S**t, I wanna finish school…like NOW!, I wanna find a job…a good one, maybe I`ll get married and thinking of having a baby or get settle with your career.

After 30 it doesn`t matter for the moment.

So, what do I want for Christmas?

Well, I know for sure that I want YOU.

That “you” I used to know back then so good.

That “you” that was my best friend.

That “you” I fancy about.

The “you” I fell in love.

Just that YOU!

It might be much, just how it might be a small thing for you to do Santa. So, if you think I`ve been a good girl, if you think I deserve it, if we deserve it than please give me the present; there are only couple of days to get it.

Love Ana

Nu, nu e vorba de vreo pregatire de ieseala, sau de impodobirea bradului. E…altceva…

Multi vor zice probabil acum “am trait sa o aud si pe asta!”, unii se vor indoi iar pe altii ii va bufni rasul, daaaaar…..AM INVATAT SA GATESC!!! Ta-na-naaa.

Nu va ganditi ca am devenit vreun chef peste noapte, abia incep incet-incet sa am habar de notiuni gastronomice, sa stiu ce si cum se amesteca, in ce ordine se calesc/prajesc/fierb etc. Prima incercare a fost aproape de fiasco, dar m-a salvat sosul delicios.

Nici eu n-am crezut vreodata ca voi avea astfel de indeletniciri!! Dar uite ca nevoia si mai ales plictiseala te invata. Marea mea uimire este insa ca IMI PLACE LA NEBUNIE! Cand stiu ca trebuie sa ma apuc de mancare parca intru in priza. Curata ceapa, taie usturoiul, portioneaza puiul, fierbe cartofii sau ce-oi mai face eu pe acolo. Imi aranjez fiecare ingredient in recipientul lui, imi iau rezumatul retetei langa mine si ma apuc. Si imi place de mor sa amestec, sa intorc, sa framant, sa simt toate mirosurile alea (cu toate ca dupa aia sunt ca un odorizant ambulant)…ce sa mai, pura placere!

Am preparat pana acum tigaie de pui si vita cu legume, mancare de mazare cu pui, paste cu creveti si sos rosu, pui cu bere si inca ceva cu piure (habar n-am cum ii zice sau daca ii zice cumva, am inventat-o). And much more will come!

Concluzia mea: niciodata nu e prea tarziu sa inveti sa gatesti si culmea, sa-ti mai si placa!

Sunt in Londra de vreo 3 saptamani si azi e prima zi in care profit de internet. Am avut ceva timp sa strang impresii, ganduri, pareri, numai ca nu gasesc forma in care sa le exprim. Poate pentru ca sunt atat de contradictorii, atat de stranii si totusi atat de frumoase.

Am plecat fara sa privesc inapoi. Am lasat masa, casa, munca, familie si prieteni. Am venit sa incerc sa o iau de la 0 (zero). Adica nimic. Am plecat plina de sperante, cu idei mari conturate frumos in creion undeva intr-un sertaras din mintea mea. Am venit intr-un colt de lume care nu se aseamana in nimic cu tara mea. Alti oameni (vreo 100 si ceva de nationalitati), alta civilizatie, alta limba, alt oras cu alte strazi, altceva. Total altceva.

Cu fiecare strada pe care o descopar ma bucur de parca ar purta numele meu. Sunt ca un copil ce parca invata din nou sa mearga, sa vorbeasca, sa distinga forme si culori, sa cunoasca lumea. Haladui toata ziua (cand nu e prea frig sau nu ploua) prin orasul asta mare si fascinant. Invat strazi, denumiri, magazine, orice imi poate folosi ca punct de reper. Am invatat sa merg si cu metroul; si nu e deloc simplu ca la noi.

Pe de alta parte, nu e deloc totul numai lapte si miere. Faptul ca nu sunt o gospodina desavarsita imi da mari batai de cap. Nu mai e mama sa-mi faca si nici happytime sa comand ce vreau la orice ora si sa stiu sigur ca-mi place. Bucataria nu e prietena mea si rateurile ma demoralizeaza complet. Am impresia ca nu sunt buna de nimic, ca n-am niciun rost pe lumea asta, ca toate belele se intampla numai din cauza mea. Dar stiu ca incet-incet am s-o scot la capat; doar nu ma face pe mine o oala de ciorba sau o farfurie de mancare.

In rest, numai de bine, ninge de vreo cateva zile si toti englezii sunt panicati, toata lumea isi face planuri de vacanta si fiecare isi traieste clipa cum stie mai bine si mai frumos.

Sper ca acasa toata lumea e bine!

Be right back!

Older Posts »