Am 23 de ani. Mi se pare o varsta critica. Sau, cel putin, una din ele.

Nu sunt nici mica, dar nici destul de mare. Nu ma mai pot juca cu papusi (masinute, in cazul meu), dar nici nu-i cazul sa ma gandesc la achizitionarea unui loc de veci.

Am terminat facultatea, masterul si daca ma trezeam mai devreme faceam si doctoratul. Asta ar insemna ca trebuie sa incep sa ma gandesc la ce vreau sa fac in viata asta. Sa-mi trasez liniile directoare privind urmatorii ani, sa incerc sa stabilesc niste scopuri, sa ating niste teluri, sa adun merite si recunoastere, respect si stabilitate.

Dar cum as putea oare sa fac toate astea cand in capul meu e cand o lancezeala sora cu coma, cand cea mai spumoasa balamuceala? Azi vreau sa stau in casa si sa vad 5 filme random, ca maine sa-mi strang prietenele punand la cale o “rautate”. Peste doua zile nu pot ridica un deget pana nu termin cartea asta misto pe care tocmai ce-am inceput-o, iar saptamana viitoare marti vreau sa joc remi pe net toata ziua.

Acum na, ziceti si voi, pot eu sa ma gandesc la viitor?

Ala zice NU, celalalt la fel, dintr-un colt alt NU; deci concluzia este ca NU. Azi NU! (vorba cantecului)

Nu e momentul!

Mai hoinaresc putin pana voi gasi prilejul si motivatia necesare.

Aaaaa, gata. Le-am gasit!

Bun, deci trebuie sa incep. Dar…

Avem puterea sa alegem de fiecare data ce e bine pentru noi sau ne conformam la “cutumele” impuse de societate? Avem puterea sa spunem “nu-mi pasa!, eu vreau asa!, eu vreau asta sa se intample!”?

V-ati gandit vreodata la situatia in care iubirea voastra e imposibila, dar e intotdeauna acolo omul acela bun gata sa faca orice pentru voi? Ce alegeti? Ce credeti ca ar fi bine pentru voi sau ceva pe placul tuturor celorlalti? Alegeti o viata model sau un model in viata?

Asa e si cu munca. Alegi sa faci ce-ti place cu disperare dar blamat/luat in ras de toata lumea, sau urmezi o cariera model de gura altora? Spre exemplu, pe mine ma bat ai mei la cap sa ma angajez la banca. Si eu nu-nu, Batman-Batman. Ce-ar trebui sa fac? Sa-i ascult, ca stiu ei mai bine, sau sa fac ce ma taie pe mine capul?

Avem puterea sa mergem pana in panzele albe pentru ce ne dorim cu adevarat sau cedam la un moment dat in favoarea lucrurilor ce ni se intind pe tava?

Cum si cand decidem daca viata noastra va fi echilibrata si linistita sau tumultoasa si nesigura?

Acum primeaza banii in locul sufletului, masina in fata buchetului de flori, esteticul umileste cultura si aroganta subjuga pasiunea.

Alergam buimaci prin viata uitand sa ne mai gandim la alegerile cu adevarat importante. Hotaram in graba, zoriti de stresul cotidian pentru a vedea mai tarziu efectele negative, tot raul pe care ni l-am facut singuri si care putea fi evitat.

Luam decizii bune pe moment dar care se dovedesc a fi catastrofale pe termen lung. Unde ne e timpul de gandire? Unde a disparut balanta cu care ne masuram lucrurile importante?

Fugim, fugim, de cele mai multe ori spre nicaieri, fara vreo finalizare precisa, fara planuri, fara dorinte marete. Incercarea de a razbuti ne orbeste, vrem independenta si totusi ne trezim in custi reci de fier manati de un dresor tiranic. Unii isi lasa capul in pamant spunandu-si “mi-am facut-o cu mana mea”, iar altii, mai razbunatori, se lupta cu soarta incercand ca invinga mizeria.

Nu te grabi! Cand e vorba de tine ai atata timp cat vrei tu sa ai. Fa-ti viitorul asa cum vrei tu!

L.E.: Am scris postul asta acum cateva saptamani. Intre timp am ales sa ma apuc de ceva ce si-au dorit ceilalti sa fac. Momentan nu e foarte rau, sau greu, sau de nefacut.

Sa vedem mai incolo….

Din pacate, n-am avut niciodata relatii atat de stranse cu rudele mele, oricat de apropiate sau indepartate ar fi ele. N-am stiut ce inseamna sa dormi adesea la verisoara ta, sau invers. N-am aflat niciodata cum e sa-ti ia fratele tau apararea cand ceilalti copii iti fura corcodusele sau sa-i aplice vreo corectie baiatului care te-a ranit. N-a venit niciun unchi la scoala in locul parintilor mei.

Eu am crescut inconjurata de vecini, ca mai apoi acestora sa le ia locul prietenii. Intalnirile fugitive cu rudele se intamplau cu ocaziile fie cele mai fericite, fie cele mai tragice. Adica aniversari, nunti sau decese. Si atunci, nestiind mare lucru unul despre celalalt, purtam un dialog cat se poate de politicos si cumva, stingher. Si intotdeauna pe aceleasi subiecte, scoala, proiecte de viitor, bla bla. Ma simteam ca un artist intervievat de vreun ziarist avid de picanterii. Si mai frustrant era faptul ca totul se baza pe politete, nicidecum pe interes legat de persoana mea.

Crescand mi-am dat seama ca verisorii, nepotii si ce alte grade or mai fii, au ajuns si ei oameni in toata firea, oameni cu care mi-ar face o deosebita placere sa ies, sa stau de vorba, sa tin o legatura stransa asa cum ar fii fost normal de la inceput. Insa, aceasta sudare de relatii e ingreunata de programul fiecaruia, de prioritati si de alti oameni.

Chiar daca am intarziat vreo 20 de ani in descoperirea acestui lucru, acum ma bucur ca ii pot avea aproape uneori, ca ne intelegem. Am sa continui sa ma apropii cat mai mult de ei, pentru ca am inteles, abia acum, ca rudele iti pot fi si prieteni. Buni.

Da, stim deja ca unele fete tinere prefera barbatii mai in varsta pentru ceva stabilitate temporara. Dar cum se intampla invers? De ceva vreme ma bantuie o intrebare cel putin dubioasa.

La ce varsta simte o femeie nevoia de a avea langa ea, ca si partener, un barbat mai tanar? La 30, la 40, 50 sau 80 de ani? Si in functie de ce anume il alege si il accepta EA pe mai tanarul El sa-i fie alaturi?

Toate exemplele de mai jos se atribuie femeilor fara o relatie serioasa/casatorie.

Pe la 30 de ani probabil nu te-ai saturat inca de “copilarit” si mai vrei. Mai vrei viata de noapte, agitatie, discutii interminabile si stupide pe mess, festivalul sms-urilor in toiul noptii, porcarioarele pe care le faceai in adolescenta. Si cum barbatii de varsta ta au deja relatii serioase, daca nu sunt chiar insurati, apelezi la un “morcov tanar” gata oricand de treaba/distractie (eventual jumate-jumate la nota de plata). Ce daca te intreaba prietenii cum de nu l-au cunoscut pe fratele tau pana acum? Tu te simti bine, te distrezi, iti “faci viata”.

La 40 de ani treaba sta altfel cred. Satula de mers la teatru, gatit si dus copiii la scoala (in caz ca ai asa ceva), vrei sa-ti dovedesti ca inca mai esti femeie si ca inca mai poti trezi pasiuni tulburatoare. Si, ce-i drept, daca ai avut grija de aspectul tau fizic ai putea induce in eroare cativa nestiutori in ale lucrurilor lumesti/femeiesti. Pe banii tai, ca viata de student e greu.

La 50, fiind deja o doamna respectabila, probabil divortata si neajunsa (inca) la menopauza probabil iti mai cere corpul din cand in cand putina adrenalina. Aici deja e sigur pe banii tai si numai in locurile care iti plac tie, ca deja stii ce vrei de la viata si te respecti. Doar n-o sa iesiti la o pizza si un suc la jumate.

De la 60 de ani in sus n-am mai gasit nici un motiv. Poate doar extravaganta oferita de niste stripperi cu patratele la care ai tanjit toata viata. Sau pedofilia.

Dar cum trebuie sa fie omul ala in afara de cei 10-15-30 de ani in minus? Cauti ceva special la el sau doar “sufletul/suflul pur si cuminte al tineretii”? Pffff. Ma gandeam eu ca suna a utopie.

Il alegi dupa aspectul fizic sau dupa numarul de neuroni? Dupa masina pe care o conduce sau dupa faptul ca e corporatist? Se schimba in vreun fel criteriile de selectie odata cu varsta? Il vezi un posibil al 2-lea tata pentru copilul tau sau il folosesti in scopuri exclusiv proprii tie? Te intereseaza catusi de putin si parerea lui?

Singurul lucru la care cred eu ca nu se gandesc femeile astea este legat de viitorul acelor tineri. Desi nu cred ca le pasa.

Acum, alta intrebare. Daca se intampla sa gasesti cel putin interesant un barbat mai tanar in jurul varstei de 25-30 (ai tai) asta ce mai inseamna?

Ca o sa consumati o relatie fugara si superficiala, asa cum se intampla la varsta lui? Sau o sa se ridice el la nivelul tau incercand sa compenseze diferentele vizibile si o sa fie asa cum nu te asteptai?

Tema de gandire: Baieti versus Barbati.

Cine poate face mai mult rau si mai mult bine? E bine sa-l “cresti” tu pe el sau sa te modelezi tu? Asteptarile pot fi aceleasi? Care sunt si in ce consta diferentele si asemanarile?

Pana data viitoare…