Iar, dupa ceva timp, am ajuns la concluzia ca cel mai bine mi-e singura. Singura imi fac mai putin rau decat mi-ar face o relatie, eventual esuata din start. Not everybody needs a copilot!

N-am nici o problema in a coabita ca cucu`, adica eu cu catelul. Am inteles ca-mi pot infrumuseta viata si fara ajutor, am o groaza de prieteni, am o multime de posibilitati pe care le-am tinut ingropate pana acum. De ce sa ma complic cand si asa n-am suficient timp nici pentru mine?

Cu psihicul stau bine, deci n-am nevoie nici de sustinere, fie ea emotionala sau financiara. Prioritati in fata unei relatii sunt cu carul; trebuie sa termin scoala, sa ma intretin, sa-i ajut pe ai mei, sa-mi fac toate poftele. I will be engaged with my career (when it will be a serious one); and it also can bring me a ring

Tocmai de-aia m-am hotarat sa intru intr-o perioada de abstinenta totala. Atat mentala, cat si fizica. Vreau sa vad cat pot sa rezist. Da, o sa spuneti ca sunt nebuna, frustrata sau mai stiu eu cum. Dar am indobitocirea de a-mi testa limitele ASTEA.

Ce daca la viitoarea nunta la care voi fi invitata nu voi avea partener, n-am avut la nici una de pana acum, deci nu va fi atat de neobisnuit. Ce daca n-am un motiv de sarbatoare in plus pe an? Ce daca la statusul meu o sa scrie mereu single? Ce daca n-am pe cine sa iau de la club cand e beat? Ce daca voi fi perceputa mereu ca unica, singura, burlaca?

Ce ziceti, pot?

A house is not a home when I`m alone here….

Asta cam asa e. Nu cred ca e destul sa ai o casa a ta, asa cum ti-ai visat-o mereu daca esti tu singur intre toti peretii aia. Poti sa-ti pui seminee in fiecare camera si tot nu vei simti caldura unui camin. De ce? Pai caldura trebuie sa vina din tine, din bucuria de a imparti cu altcineva. Putina caldura de la tine cu putina de la celalalt si casa aia o sa fie un foc permanent.

Dar cand te intorci acasa peretii sunt reci si aerul greu de respirat pentru ca n-a avut cine sa-l incalzeasca in lipsa ta. Ar trebui sa respiri cat pentru doi ca sa ai parte de putina caldura si asta e prea mult pentru un om.

Chiar daca mai ai obiceiul sa vorbesti singur prin casa doar ca sa-ti imaginezi ca nu esti singur, in final, frigul e acelasi si-ti crapa oasele intr-o secunda de “trezie”. Renel-ul nu te ajuta prea tare, mai ales ca a inceput sa adie un vanticel de primavara pe afara. Macar te mai amageai putin. Si uite asa sufletul ti-e reumatic pana-n strafunduri, ingheata totul in jurul sau si pana si flacara olimpica din tine isi va da duhul la un moment dat. Cu frigul nu e de joaca!

O casa nu e neaparat un camin…Dar asteapta cuminte momentul in care nici un calorifer, centrala sau raza de soare nu vor mai fi necesare pentru incalzirea interiorului sau…si al tau…

Lumea in care traiesc nu inceteaza sa ma surprinda in fiecare zi. “Sufar” aproape zilnic cate un soc mai mult sau mai putin puternic. Stiam deja ca lumea e rea, ca fetele sunt invidioase, ca barbatii sunt niste nenorociti, la fel cum stiam si ca lumea se drogheaza. E un obicei pe care nu-l suport si numai simplele discutii legate de subiect imi strica dispozitia, dar stiu ca nu pot face nimic pentru a-l opri decat militarea voluntara anti.

Nu stiu daca am mai povestit deci daca ma repet imi cer scuze.

Am stat toata viata in Dristor. Aici am copilarit, aici am fost la scoala, aici va fi “acasa” intotdeauna pentru mine.

Acum 10 ani acest cartier era supranumit “capitala drogurilor” datorita numarului mare de dealeari si consumatori. Gaseai seringi sub orice pervaz de la parter, orice aerisire sau prin orice gradina din jurul blocurilor (si nu exagerez cu nimic). S-a nimerit ca o parte din ei sa-mi fie vecini si prieteni de joaca (in momentele lor de luciditate). Am crescut cu ei si vazand de multe ori partile neplacute ale acestei “boli” n-am avut niciodata curiozitatea de a incerca sa-i urmez. O fetita de 12 ani care isi freaca prietena, intrata in sevraj, pe galmele de pe brate nu va putea suporta niciodata drogurile. Cel putin mie asa mi s-a intamplat.

N-am incercat nici un fel de drog, nici macar marijuana oricate polemici as fi auzit cum ca “e naturala”, “e chiar buna”, “se fac medicamente din ea”. Povestile cu dragoni iesind din toaleta si biscuiti argintii ma amuzau, dar atat.  Am negat orice fel de afirmatie. Creierul si vointa mea erau setate demult pe NU; eram fetita care-l luase pe NU in brate.

Revenind in zilele noastre, socul imi revine in amintire mai puternic decat oricand. In ultimul an am patit 3 intamplari care m-au dat peste cap.

Prima, asta-vara, la club. Ma intalnesc la baie cu o fosta colega de munca si o prietena de-a ei. Coada mare, imposibil de asteptat. Ne hotaram sa “traversam” catre padurea de vis-a-vis unde fetele ma intampina cu o sticluta. Una imi intinde o paleta cu un praf alb si ma intreaba daca vreau. Prima reactie: am zis “nu, multumesc” (bunul-simt il am oricand la mine) si luat-o la fuga. Panica.

A doua, saptamana trecuta. In club, altul de data asta, un fel de after hours. Stateam pe canapea cu prietena mea vorbind despre niste girly stuff. Maxim de obosita cascam intr-una, tocmai terminasem munca cu cateva ore inainte. Trebuia sa  dorm demult. Vine un baiat care ma intreaba daca nu vreau ceva ca sa-mi treaca somnul.

-”Ce sa vreau?”

-”Pai iti dau niste cox.”

-”Ce dracu` e aia?” – eu aici ma gandeam deja la revista aia cu masini si nu intelegeam cu ce m-ar putea trezi o revista…

-”Cocaina.”

-”Nu, multumesc.”

Ne-am ridicat amandoua si am plecat catre casa. Eram extrem de nervoasa.

A treia, aseara. Un alt club. Ma intalnesc cu o alta fosta colega de munca. Alta decat cea de la prima intamplare. Dansam, facem poze bla bla. Vine la un moment dat, foarte senina si ma intreaba:

-”Nu vrei sa tragi ceva ca ma gandeam sa te invit la baie?”

Ma uit la ea si-i spun:

-”Nu multumesc. Nu am obiceiuri de-astea.”

Foarte uimita ma priveste si-i scapa un:

-”Aaa, NU???”

Moment in care stau si ma gandesc: ma da` scrie pe fata mea “vreau sa trag ceva”? Ce dracu` v-a apucat pe toti?

Spun cuminte Nu si ma intorc la prietenul meu (paharul cu vodca si suc de mere) si dansul meu nebun de la ora 3 dimineata.

Intamplari de genul asta ma dau peste cap, imi strica orice chef si ma fac irascibila.

In final, e alegerea fiecaruia cum isi traieste viata. Eu nu pot sa spun decat atat: SPUNETI NU DROGURILOR!