Iubesc asternuturile. Si cred ca si ele ma iubesc pe mine.

Sunt singurele care nu se plictisesc vreodata sa ma tina in brate, sa ma mangaie usor cu fibra matasoasa, sa-mi stearga lacrimile pentru a le face nevazute altora sau sa-mi suporte rasetele isterice din timpul unei comedii spumoase. Nu se supara daca le rascolesc sau le murdaresc de machiaj in noptile in care mi-e lene sa ma demachiez. Ba, mai mult, imi acopera trupul in fiecare noapte cu multa bucurie si supunere. Nici nu cred ca ar avea alta solutie.

Sunt fericite si parca le aud uneori susotind dupa ce ies din masina de spalat mirosind a balsam cu miros de iasomie. Sunt multumite si mi se inclina cand le calc doar pentru ca stiu ca-mi face mie placere, dupa care le asez frumos in dulap. Parca se intristeaza cand alte surate le iau locul in dulap, doar pentru ca nu li se pare corect sa admita ca sunt vechi si eu simt nevoia de schimbare. Sunt mereu vesele, colorate, asortate intre ele si vazandu-le sezand cuminti pe pat imi aduc aminte de colectiile de papusi din copilarie insirate peste tot prin casa.

Asternuturile mele viseaza alaturi de mine in fiecare seara, sunt prietenele mele bune, desi nu scot vreun sfat sau vreo vorba buna de la ele. Decat sa spuna vreo prostie mai bine sa taca. Insa sunt acolo mereu, gata oricand sa ma primeasca inapoi.

Asternuturile tale ce poveste au?

No Comments »

No comments yet.

RSS feed for comments on this post. TrackBack URL

Leave a comment

Name (required)

Mail (will not be published) (required)

Website