Do you remember your first time?

Dintotdeauna am urat matematica.

Imi placeau numai notiunile elementare, de baza, alea simple pe care le puteam pricepe. Restul, teoreme, axiome, sinusuri, integrale ma lasau rece. Rar sa gasesc vreo ecuatie sau vreun paralelipiped care sa-mi trezeasca interesul.

Toate profesoarele mele de mate au fost (si probabil inca mai sunt) niste scorpii.

Daca de la antrenorul de handbal primeam brichete in capatana, de la profa de mate primeam castane. Si avea niste degete ale naibii de ciontoase. Abia spre sfarsit am invatat ca trebuia, inainte de ora ei, sa-mi dau jos toti cerceii (avand cativa peste limita legala, adica mai mult de 2) si sa-i prind de tivul puloverului. Cred ca asta era de fapt problema ei cea mai mare in ceea ce ma privea.

Apoi, la liceu, o alta profesoara de matematica, la fel de terorista si in plus, director executiv al liceului. Da` de ce ai parul vopsit? Da` ce e cu freza asta in capul tau? Da` de ce ai unghiile roz-bombon cu picatele? intelegandu-se ca eram in perioada mea rebela. Am scapat cu greu si de etapa asta.

Profesorul de meditatii pentru bac…prea bland pentru firea mea razvratita. Probabil si pentru ca fusese candva coleg cu mama.

La facultate, in primul an, primul semestru, prima sesiune, prima restanta…la mate. Profesoara, acelasi tip de ciufuta. Norocul meu a fost ca in grupul de restantieri cineva a stiut sa recite frumos o poezie si asa am trecut cu totii. Pesemne ca profa avea o pasiune ascunsa pentru filologie; sa fii avut si vreo latura umanista??

Concluzia, dar nu si incheierea, ar fi ca nu mi-a placut matematica. Si nici nu mai am vreo speranta in a ma apropia de dansa.

Si totusi ii admir pe cei care o stapanesc si mai mult pe cei care o pot transmite mai departe cu placere.

Toata ideea acestui articol a venit in urma mail-ului pe care l-am primit acum cateva zile de la Octavian.

Octavian este un impatimit al matematicii, baiat serios (zice el), cu ceva rezultate notabile (iar zice el, dar am inteles ca se pot verifica) si cu mare drag in a lucra cu copii care au nevoie de meditatii.

In incercarea de a-i intinde o mana de ajutor, aveti mai jos cateva randuri scrise chiar de el, despre el, iar link-ul site-ului sau il gasiti in blogroll sub numele de “Meditatii Matematica”.

“Salut, eu sunt Octavian. Adica cineva caruia ii place mate si s-a gandit s-ajute si pe altii s-o inteleaga Imi promovez serviciile de meditatii matematica pe net. Am terminat recent mate la Universitate si acum, doresc sa-i invat si pe altii.
Site-ul meu e usor de navigat, are un design placut si contine niste articole, teoreme si formule demonstrate de mine, in care poti vedea si felul cum explic, zic eu destul de clar.
Tot acolo mai scrie ca am absolvit modulul pedagogic si ca de 5 ani ofer meditatii la matematica copiilor pt Bac si admitere in licee si facultati.
Daca aveti nevoie de un mic sprijin la mate, daca doriti sa aprofundati materia asta, sau aveti lacune de care vreti sa scapati , ma puteti gasi aici : http://www.octavianghergheli.ro”

Octavian, multa bafta iti doresc si sa scoti din ei cat mai multi olimpici!

Cream – Beautiful Lies

Printre atatea lucruri frumoase care mi se intampla aproape in fiecare zi, printre razele deja molatece ale soarelui, printre zile amestecate succesiv cu nopti, exista ceva ce revine permanent, e sentimentul astringent de anxietate.

Acasa, azi, in cea mai apasatoare singuratate parca din toate,  ma gandesc la EL.

EL, la acel EL. EL, singurul in fata caruia ma topesc, EL care ma face sa tremur cand ma saruta, EL care ma face sa ma simt femeie, EL care ma mangaie si ma alinta. EL, care e cap de lista la capitolul TE IUBESC…Amintitri cu si despre EL.

De EL mi-e dor. Desi ma mint adesea ca l-am uitat, ca am trecut peste episodul asta, ca sunt puternica, ca pot…BULLSHIT! Amintiri cu si despre EL revin.

Ma invadeaza, ma cutremura, ma chinuie. Incet si demonic, sufletul il cheama, si-l doreste, tanjeste. Si desi nimeni si nimic nu ma poate face sa ma simt inferioara fara consimtamantul meu, in mometele astea ma simt cel mai mic om din lume privindu-ma in oglinda prin ochii copilului ce am fost candva. Existenta nu mi-e justificata prin prisma unui barbat, ci prin relatia profunda pe care o am cu mine insami. Dar dorul…imi reaminsteste…

Cateva batalii le-am pierdut sau m-am predat, nu stiu inca sigur, dar pana la finalul razboiului mai e. Uneori trebuie sa te salvezi de mai multe ori intr-o lupta ca sa o poti castiga; sau poate alteori e mai rau s-o castigi decat s-o fi pierdut. Probabil asa, prin durerea de a-l parasi pe cel iubit, voi putea incepe preludiul de a ma cunoaste pe mine si pe ceilalti; ma pot afunda in adancul meu si pot descoperi ca am exact acele lucruri pe care mi le doresc atat de arzator.

Rana perpetuua cauzata de “durerea iubirii” se incearca a fi vindecata fara intrerupere. Prin dorinta de a face bine celor din jur, de a-i ajuta pe ceilalti sa-si rezolve problemele, sa treaca peste momentele grele; vrem de fapt sa ne ajutam pe noi insine. Si asa, speranta, ca o pasare ce se odihneste in sufletele noastre, isi incepe nesfarsita melodie fara versuri. Pana la urma, fericirea e rezultatul eforturilor noastre, ale fiecaruia, de a-i face pe ceilalti fericiti.

Ce caut? Nici eu nu stiu, dar daca n-as fi sigura ca exista un raspuns nu l-as mai cauta. Ce sunt? Nimic. Ce pot fi? Tot.

Nu ma compar cu nimeni pentru ca stiu ca sunt unica in toata lumea asta. Imi las propriile urme in zapada si in viata. Si totusi, cea mai mare problema a noastra, barbati si femei, nu e adaptarea la nou, ci dezobisnuinta de a lasa in urma ce stim deja. Odata  ce ai cunoscut furtuna, linistea te plictiseste. Nu realizam ca viitorul e facut din acelasi material ca si prezentul si incercam prosteste sa-l cladim pe amintiri si evenimente din trecut.

Revenind la lupta apriga a dragostei, cred ca, in final, voi prefera sa raman ranita, captiva intr-o lume imaginara, sclava a propriilor amintiri decat sa merg mereu cu armura pusa, ca acum. Imi pastrez amintirile bune, dar traiesc pentru azi si memoriile le tin departe.

Pentru EL imi continui viata, in asteptare incerc sa ma asez pe o canapea si sa uit macar pentru cateva momente ca nu e langa mine. Cu speranta ca poate va veni, incet, de undeva din spate, si se va aseza langa…Dar visul se spulbera intotdeauna dimineata cand ajung acasa la fel de singura cum am plecat.

Dorul doare…

Un nou experiment marca Brainiac…cauzat de plictiseala…

Intra o fata (intr-o dupa-amiaza plictisitoare) intr-un portbagaj??

Daaaaaaaaaa!

Si chiar mai puteam baga pe cineva…

Tocmai m-am intors din vacanta.

Barcelona…orasul lui Gaudi, e minunea ce mi-a gazduit cu zambetul pe buze sederea.

Am vazut atatea lucruri impresionante ca nu stiu cu ce sa incep. Poate cu Sagrada Familia, poate cu Aquarium-ul, poate cu Castelul Montjuic.

Pe langa port, mare, barcute si tot ce poate fi legat de apa – lucruri care ma fascineaza oriunde as fi – cladirile sunt…altfel. Este, mai mult ca sigur, un oras al arhitecturii. Nou, modern, inovativ pe o parte, conservat, vechi, grandios pe de alta. Desi probabil ca stiti deja toate astea, simt nevoia sa le mai spun si eu.

Parcul Guell, plin de palmieri si locuri de joaca pentru copii. Restaurante, magazine, hoteluri. Portul (Port Olimpic) ce-si asteapta cuminte, in fiecare seara, velierele ancorate la milimetru. Ramblas, Passeo de Gracia – raiul femeilor, brand-uri si pe stanga si pe dreapta. Discoteci “underground” – la propriu, faleza plina de oameni, lumini, muzica, viata de noapte activa. Servicii ireprosabile in orice domeniu, buni comercianti, intr-un cuvant – profesionisti.

Zambete peste tot, oricine iti sare in ajutor (sau poate pentru ca sunt fata??), primesti indicatii despre orice, oriunde, civilizatie si mult bun-simt. Nimeni nu iese cu nimic in evidenta, toti se simt bine in pielea lor – grasi, slabi, frumosi, urati; e o lume eco plini de biciclisti, rolleri si scutere si culmea!, n-am auzit un claxon toata saptamana. Aa, si toata lumea alearga seara…mult.

Gandindu-ma mai bine, cred ca totusi n-as putea trai acolo. E prea cald si strazile sunt infernale.

Enjoy!