Intr-adevar parintii m-au invatat sa nu mint ca nu-i frumos, numai ca uneori, in situatii mai putin placute sau mai mult decat incomode, minciuna e foarte folositoare. Mai ales daca exista posibilitatea sa nu-i masoare nimeni picioarele. Pana la urma, hotul neprins e negustor cinstit, asa zicea vorba, nu?

Si am sa va dau ca exemplu ultima nascocire a mintii mele bolnave. Atat la munca (da, am inceput munca pentru ca am “frecat-o” prea mult, dar de asta vorbim alta data), cat si pe strada, la club sau oriunde m-as afla (sau orie alta fata, cred) se intampla sa apara cate un “binevoitor print” (sau 2, sau 3…sau 1542787) care sa vrea sa stea de vorba, sa-mi ofere ceva de baut, sa ma intrebe verzi si uscate sau mai stiu eu ce-o fi in capul lor.

Daca pana acum aruncam o privire plina de cea mai mare scarba din univers, de azi mi-a venit o idee “suuuuper” legata de inelele pe care le port aproape mereu.

Unul din ele are o piatra incolora, stralucitoare, mare de tot (seamana cu un inel de logodna, dar de-ala de neam prost – na, ce sa-i faci, asa tare mi-a placut in clasa a 9-a cand l-am luat), iar celalalt e simplu si destul de lat (v-ati prins ca seamana cu o verigheta). Eh, cu astea doua ineluse mi-am dat seama azi ca pot face minuni (mai ceva ca Arabella), adica “ma dau” maritata. Si-mi iese.

Cam asa arata:

E cineva impotriva acestei minciunele?

P.S: Dupa munca am fost la JA RULE IN THE HOUSE, adica la JA RULE@Bamboo. Super show a facut omu`, a dat deliru-n oameni, tipete, urlete si foarte multe palme. Foarte misto!

Am primit un mail foarte dureros. Pe scurt suna cam asa:

“Dragii mei,

Sunt o mamica disperata, mamica unui baietel de 1 an si 6 luni pe nume Alexandru Mihaita, care sufera de tetrapareza spastica, microcefalie si alte afectiuni, datorate nasterii provocate inainte de termen.
Singura nostra speranta de recuperare este o clinica din Ucraina, unde poate fi supus unor proceduri intensive de kinetoterapie. Aceste proceduri sunt foarte costisitoare, valoarea lor depasind cu mult posibilitatile noastre.
Va cerem sprijin in strangerea sumei necesare acestor sedinte de kinetoterapie, sugerandu-va sa donati o parte din impozitul d-voastra.

Mihai-Alexandru Tutunaru este un baietel in varsta de 1 an si 6 luni, diagnosticat la nastere cu tetrapareza spastica, microcefalie si retard psiho-motor. Acum, dupa 1 an si 6 luni sunt o mamica fericita pentru ca Alex traieste si acea malformatie de la inima nu mai exista de la varsta de 2 luni, dar sunt si o mamica disperata pentru ca baietelul meu, datorita nasterii premature a facut hipoxie (nu i s-a oxigenat creierul), iar urmarile au fost dezastruoase – o fisa medicala ce insuma diagnostice infricosatoare: tetrapareza spastica ( si multe alte afectiuni), iar acei medici specialisti au ridicat din umeri in fata incompetentei lor.

Specialistii din Ucraina ne-au spus ca exista sanse de recuperare.
Cu sprijinul familiei, prietenilor, colegilor, presei am reusit sa strangem suma de 7000 euro necesara primelor 2 sedinte efectuate in lunile august si decembrie 2008. Dupa primele tratamente ce au inclus: kinetoterapie, luminoterapie, vibromasaj, reflexoterapie, masaj, mobilizarea incheieturilor, corectia coloanei vertebrale, Alexandru are rezultate vizibile (sta putin mai drept, ajutat se ridica mai usor in fundulet, isi misca manutele mai bine). Pentru ca Alex sa poata deveni si el un copil aproape normal, trebuie sa continuam acest tratament si sa mergem acolo o data la 3 luni, minim 7-8 serii de tratament. Urmatoarea programare o avem pentru data de 11 martie 2009.”

Ii puteti contacta la :
TUTUNARU ROXANA – 0744.498.881 sau 0730.498.881/ roxy.tutunaru@yahoo.com
TUTUNARU GEORGE – 0745.369.699 / georgealin11@yahoo.com

Donatiile se pot face aici:
RO45RNCB0667025549180001 – ROL
BANCA COMERCIALA ROMANA – sucursala Oltenitei, nr. 240
POSESOR CONT: Tutunaru George Alin
CNP 1800222430041

sau aici:
RO18RNCB0667025549180002 – EUR
BANCA COMERCIALA ROMANA – sucursala Oltenitei, nr. 240
POSESOR CONT: Tutunaru George Alin
CNP 1800222430041

Oamenii au nevoie de oameni…

Asa incepe o zi perfecta…

Toata lumea vorbeste despre cei “7 ani de acasa”. Ani in care se presupune ca dobandesti, copil fiind, bazele caracterului pe care-l vei avea mai tarziu. Inveti notiuni ca bunul-simt, respect, credinta, inveti sa spui te rog, multumesc si iarta-ma. Si multe altele.

Acum, eu nu stiu cine a pus baremul asta de 7 ani. Adica de ce 7? De ce nu 5, sau 10? Macar sa fii fost cifra rotunda.

Concluzia este ca eu, incepand scoala la 6 ani si 9 luni inseamna ca, nu am cei 7 ani de acasa?

Tare misto e piesa asta:

Mi-ar placea sa ma apuc de pictat, chiar daca n-am nici cea mai mica idee si nici talent.

Probabil doar pentru ca m-as “destresa” foarte usor. N-am putut niciodata sa desenez forme sau oameni, cu atat mai putin peisaje. Dar sigur mi-ar iesi foarte bine figuri abstracte, lucruri neintelese, fara inceput si fara sfarsit.

As putea sa combin culori inchise, in care sa-mi transpun frustrarile, cu cele mai pastelate, ce seamana cu zambetul de dimineata.
Bineinteles si-ar gasi locul si un strop de rosu pentru ca pasiunea nu lipseste niciodata de nicaieri si din nimic.
Si putin galben cred ca ar aduce soarele pe panza mea.
Cred ca movul ar reprezenta coloana sonora a picturii, mi se pare un ton vibrant foarte potrivit.
Un colt de natura ar da si mai multa viata, bineinteles in nunate de verde orbitor, sters pe alocuri din cauza subtierii stratului de ozon.
Cerul nemarginit de un azuriu puternic, patat din loc in loc de norisoti pufosi ar semnifica ideea de perfecta visare.

Si noi, noi am fi doar niste umbre vagi cenusii…

« Newer Posts