L-am iubit

Viata ei. Ea, nu ca oricare alta. Ea, femeia care a iubit si care a fost iubita, care a dat totul, uneori pe nimic, uneori poate pe mai mult. Ea, cunoscuta si anonima. Inteleasa si mister.

L-am iubit inca de la inceput. Poate nu chiar din prima zi, pentru ca-l priveam, la fel ca si ceilalti, prin prisma zvonurilor legate de “zburdalnicia” lui, de faptul ca e prea petrecaret, prea fustangiu, prea fitos, prea, prea. Dar incet am inceput sa-l cunosc, si asta pentru ca a simtit ca imi poate arata cum e el de fapt, ca imi poate arata omul din spatele aparentei, sufletul mult prea bine ocrotit pana atunci. A simtit ca-l pot intelege, ca nu-l voi judeca niciodata pentru nimic, ca-l pot asculta, ca am sa stiu sa-i spun o vorba buna. Sentimentul era reciproc si etans.


Chiar daca la inceput a primat foarte puternic instictul animalico-senzual, chiar daca ochii vedeau, inima pulsa si “capul” cerea, relatia s-a sudat insa pe baza unei prietenii stranse, apropiate, tacite.


Zvonurile ce-mi zgariau de fiecare data urechile se dovedeau a fi mereu acerb de adevarate. Cu ochii umezi incercam sa-i spun fara cuvinte ca ma doare. Il iubeam atat de mult incat taceam. Mi-era frica sa nu-l supar, sa nu-l pierd. Toate “ispravile” le aflam te miri de unde, ba de la prieteni, binevoitori sau mai putin, ba erau momente in care licorile bahice ingurgitate chiar de el isi spuneau cuvantul. Si totusi mascarada isi relua cursul firesc, cu precizarea ca de fiecare data personajul secundar era mereu altul, era mereu o alta.


Neputinta mea de a spune ceva, de a riposta, a creat un mediu perfect de dezvoltare a acestei laturi multilaterale, multifatetate si plurimincinoase.


Si iubirea mea continua sa-si teasa singura scenarii cat mai credibile, cat mai plauzibile, scuze usor de acceptat. El, fiind mai mult decat convins ca eu sunt acolo si ca probabil voi fi mereu, isi traia viata dezordonata, crezand ca prin tacerea ce ma stapanea mereu in prezenta lui situatia imi convenea de minune. Prea tarziu am realizat ca greseala mi-am inceput-o demult. Acum e prea tarziu. Asa l-am invatat, asa m-am invatat si eu. Deja situatia mi se pare oarecum normala.


Contrazic faptul ca as fi fost o sfanta. Am facut multe doar din cauza incapatanarii, am ranit cel mai tare cu vorba, dar si cu fapta. Incercam sa ridic putin cate putin capul din mocirla in care ma afundasem singura, dar imi gaseam cele mai proaste si neadecvate momente. Probabil am facut multe si din inconstienta sau nestire, o buna parte din toata aceasta perioada am fost doar un copil, precoce ce-i drept. Nu dau vina pe el, nu vreau sa-l “sifonez”, nu vreau sa-i pangaresc amintirea atat de draga…pana la urma greseala a fost numai a mea, el fiind mereu atat de sincer si de vizibil.


N-am vrut niciodata, cel putin eu, sa ne aratam iubirea in fata nimanui. Nu doream aprobari, pareri, felicitari sau oprobrii. Era numai a noastra, stiuta numai de noi, ascunsa si consumata in cel mai pur si convulsiv fel. Asa credeam ca nu ne poate atinge nimic, ca marul nostru va fi lipsit de viermii societatii si de rautatile lor. Cand, de fapt, singuri ne faceam rau. Poate unul altuia, poate fiecare siesi…


Au fost momente in care am fost despartiti si asta numai din cauza noastra.  Ne invinuiam reciproc cu atribute pana la urma demne de amandoi: egoisti si in egala masura altruisti, orgoliosi si totusi nu demni, incapatanati si pana la urma blajini. Au fost poate cele mai grele perioade, atat pentru mine cat si pentru el. Ceva insa ne-a legat mereu. Oricat de mare ar fi fost supararea, cearta, durerea. Iubirea a rezistat chiar daca a fost mai firava sau foarte puternica.


Nu voi stii pana aproape de sfarsitul vietii daca “iubirea vietii mele” s-a concretizat deja. Poate exista mai multe. Poate “sufletul-pereche” e doar un cliseu, un sablon invechit dupa care oricine incearca sa se modeleze. Pana atunci voi trai si voi stii ca n-ai cum sa primesti ceva nou pana nu arunci ceva vechi.

Piesa asta merge numai live!

Tags: , , ,

3 Responses to “L-am iubit”

  1. Jamilla Says:

    In absolut nici o relatie nu exista “e numai vina mea”. Punct! Sunt doi in acea relatie. Buba e ca pana la a arunca ceva vechi, trebuie sa inveti s atraiesti altfel decat ai facut-o pana acum, fara acel “ceva”. Uneori imposibilul motiveaza oamenii. Pe mine m-a motivat. Problema e ca va durea si peste ani, undeva in suflet. Bucuria e insa ca, de multe ori, tot raul spre bine. Si totusi…
    Ana, ca intotdeauna… tu stii! Sunt aici.

  2. whisper Says:

    Povestea ta seamana atit de mult cu a mea…ai descris perfect starea mea…Intr-o relatie unul iubeste mai mult decit celalalt…

  3. EA Says:

    Jamilla: vorbim noi..
    Whisper: join the club and smile!

Leave a Reply