Sta, se uita la el si nu-l poate atinge. E prea departe, parca intre ei e lumea intreaga. Si pana de curand nu era nimeni si nimic.
Stie ca e mai bine asa, e mai bine pentru amandoi. Intinde totusi mana. Incet. Sa nu o vada. Dar se loveste de ceva. Ce-o fi? Ca doar nu se vede nimic. Nu, nu, e doar o aparenta, o naluca intriganta.

Si indrazneste. Isi pune capul pe pieptul lui, il miroase si raman amandoi cu ochii atintiti spre ecran.

Doarme deja. Se uita la el; e chipul cu care s-a obisnuit si-i place la nebunie. Ii inspira un cantec bun, sentimental, plin de patos ca o furtuna de dragoste. Somnul lui e ca o melodie de dragoste.

Trezit din somn de sarutarile ei se dezlantuie. Si cantecul de dragoste isi incepe ritmul, cand lent, cand agresiv, asa cum bat si inimile celor doi.

Inca o data, in acelasi loc, aceeasi 2 oameni si iubirea lor.

1 Comment »

1. 

   traim hraniti doar de sperante…e tot ce putem spune ca avem cu adevarat!

   Comment by dn — April 21, 2009 @ 9:58 AM

RSS feed for comments on this post. TrackBack URL

Leave a comment

Name (required)

Mail (will not be published) (required)

Website