Dubios subiect de leapsa.

E clar ca sunt PRO, PRO, PRO! De 3 ori PRO apa si gel de dus (pentru ca nu suport sapunul). La fel de clar e ca sustin folosirea deodorantului, stick-ului, parfumului sau ce-o mai fi.

Tot legat de subiectul asta, a fost o campanie lansata de Rexona, semnata de 7 persoane publice (Jojo, Mihaela Radulescu, Aurora Liiceanu, Dana Argesan, Rodica Popescu Bitanescu, Alin Galatescu si Costel Busuioc) care a avut titlul “Spune DA deodorantului in fiecare zi”. Perioada de derulare a fost de o saptamana, timp in care Jojo trebuia sa nu foloseasca deodorant absolut deloc. Nu a reusit. S-a oprit dupa 4 zile. Sa speram ca a ajutat macar la ridicarea unei sprancene.

E trist sa vezi ca exista oameni care nu se spala atat de des precum ar trebui (ale dracu` de apometre ca sperie oamenii!) sau ca in loc sa-si cumpere un deodorant prefera o sticla de bere (cel mai des, barbatii). Si  studiile ne arata ca romancele sunt pe penultimul loc la consumul de deodorant. Dezolant.

Cum ne spune si reclama:

Transpiratia strica reputatia!

Iubeste-ma primavara, cand totul e verde si nou,
Iubeste-ma vara, cand cerul e cel mai albastru,
Iubeste-ma toamna, cand frunzele devin ruginii,
Iubeste-ma iarna, cand zapada se asterne pe pamant.

Iubeste-ma cand sunt fericita si chiar cand sunt suparata,
Iubeste-ma cand sunt buna sau cand sunt atat de rea,
Iubeste-ma cand sunt frumoasa sau daca fata mi-e simpla,
Iubeste-ma cand ma simt bine sau cand ma doboara durerea.

Iubeste-ma mereu pe ploaie sau pe soare,
Iubeste-ma mereu dupa tot ce am spus sau am facut,
Iubeste-ma mereu pana cand vietile ni se vor termina,
Iubeste-ma mereu cum am s-o fac si eu.

Maxima de azi: Nimic maret nu s-a creat vreodata stand degeaba.

Si daca saptamana a inceput prost trebuia intr-un fel sa continue intr-o nota ceva mai optimista.

Dupa toata peripetia de la birou, ajung acasa, imi vad de ale mele (adica spalat, mancarica, bla bla) si fara sa-mi dau seama vine seara.

Si suna telefonul. “Ce faci surioara?”

“Bine fratior. Tu?”

“Hai echiparea, costum de baie, prosop, ceva lejer; in juma` de ora venim sa te luam.”

“Aaa, de ce?”

“Surprise, surprise, mergem la piscina.”

“Bai, e  11 noaptea.”

Ma rog, bla bla. Au venit si m-au luat pe sus.

Si ia uite-o pe Ana ce facea baie in piscina pe la 2 noaptea pe o ploaie aproape torentiala. Si am ras cum n-am mai facut-o demult.

Acum, in momentul in care scriu deja e marti, ora 12 jumate, am dormit 5 ore, cred ca ma paste o raceala si am inceput ziua tot cu nervi. Asa ca de sarbatoare.

Ma trezesc dimineata dupa 12 ore de somn adanc. Ziua se preconiza buna, cafeaua si-a facut efectul deci urma sa plec la serviciu.

Si am plecat. Mi-am rezolvat cateva treburi, dupa care am ajuns la birou.

Vorbind la telefon intru in birou. Si raman pe loc muta. Laptop-ul meu disparuse de pe birou. Chiar daca in fiecare zi isi primeste injuraturile de rigoare (pentru ca n-am timp sa-i reinstalez toate cele si se misca parca in agonie), el e baza muncii mele. Fara el sunt zero barat. Trebuie sa mentionez ca la noi in birou nu se fumeaza si Radu, unul din patronii spatiului uraste fumul si mirosul de tutun.

Cu greu reusesc sa baigui interlocutorului “Stai putin ca te sun eu mai incolo.” Si intreb baietii: “Laptop-ul meu unde e?” Si vine raspunsul putin vinovat: “Afara”.

“Pai, cum afara?”. “Pai, afara. Ne-a sunat Radu si a spus sa-l mutam afara”.

Si dau sa-l sun pe Radu. “Alo, buna Radu. Ana sunt. Ce s-a intamplat? De ce calculatorul meu e afara?”

“Pai acolo e biroul tau azi.”

“Pai de ce?”

“Pai pentru ca acolo se fumeaza.”

“Aa, deci nu pot sa-l mut inapoi inauntru?”

“Ba da, maine.”

“Ok. Pa.”

Ies si observ in partea dreapta, la umbra, pe un scaun laptop-ul meu cu toate firele trase. Bun. Normal ca l-am bagat inauntru ca nu-mi ajungea cablul de internet pana afara. Si in cazul ala as fi fost tot zero barat.

De ce s-a intamplat asta? Pentru ca vineri, impreuna cu un coleg, am fost surprinsa fumand in birou. De cine? De Radu. Si asta mi-a fost pedeapsa.

Oricum a iesit mult mai bine decat colegul meu care se “va lipsi” de 10% din salariu.

Plina de nervi si totusi cu zambetul pe buze, cam asa a inceput saptamana mea.

Voi?

Aseara, inainte sa adorm ma gandeam la porecle si adrese de mail. Porecle care derivau fie din infatisare, fie din caracter, fie din…nick-ul de pe mIRC.

N-am avut niciodata o porecla “naspa”.
Prima oara am fost “Anitza”. Asa imi spuneau prietenii cu care ieseam in fata blocului sau la sala de calculatoare. Era o porecla foarte personala, nu multi o stiau; pentru multime eram Ana sau Tzatze. Si de aici a luat nastere adresa mea de mail de atunci: “anitza_one” care, daca mi-aduc bine aminte, era pe post.ro
Acum doar vreo (sa zic) maxim 5 oameni imi mai spun asa. Restul probabil s-au imprastiat.

Apoi, in liceu, in epoca infloritoare a mIRC-ului, a luat nastere “Ciucurash”. Era nick-ul dupa care ma recunostea toata lumea pe canalul liceului. Era pe vremea acceselor, ban-urilor, chat-urilor pe #bucuresti si naiba mai stie ce porcarii. Adresa de mail era sigur ceva cu Ciucurash @yahoo.com, dar nu mai tin minte. Si da, inca mai sunt oameni care imi spun Ciucurash. Cred ca mi-a placut cel mai tare, era asa…intr-un fel. Mi se potrivea.

Ehee, si ajungem si la messenger. Undeva, spre sfarsitul liceului apare maretia (sau cel putin eu atunci am descoperit-o). Schimbarea id-ului (de data asta) venea ca o consecinta a noii aparitii. Nu stiu de ce, dar de fiecare data cand am schimbat “modul de comunicare” am schimbat si nick/id/adresa de mail. Si uite asa, apare “l3tal_girl”…tan, ta , naa
Si din “letalo” n-am mai iesit multa vreme. Mailul era identic ca si denumire, si tot pe yahoo.com

Si dupa toate trecerile astea, m-am gandit ca sunt prea “in varsta” (ca batrana suna urat) sa mai folosesc mizerii din astea, tertipuri de 2 bani. Am zis ca cel mai bine ma va reprezenta numele meu langa care am pus si anul nasterii: “ana.stanescu87″. Inca mai pot sa-mi arat varsta ) Peste cativa ani (destui) poate imi voi schimba din nou id-ul, poate in momentul in care intr-adevar voi fi “batranica”. Dar pana atunci mai e…

Identitatea ta ce istorie are?

Sunt oameni care ar face sex in fiecare zi, de 3-5 ori pe zi daca nu si mai mult, adica aproape non-stop. Adica nimfomani. De asemenea, sunt oameni pe care nu-i incanta prea tare o partida. Adica frigizi.

Articolul asta l-am scris mai demult si vazand asta la Cabral m-am gandit sa-l scot la lumina.
N-am stiut niciodata care sunt limitele normale (daca exista asa ceva) de repetare a procrearii. Da stiu, o sa spuneti ca de atatea ori de cate simti placerea sau nevoia. Corect. Dar oare in cazul asta nu exista niste bareme, niste indicatii, niste conditii, niste limitari?
Daca o faci prea des, te deshidratezi, iti piere pofta mai repede, isi baga coada rutina. Daca o faci prea rar, apar cosuri (dereglari), poate uiti ce trebuie sa faci in pat (desi, dupa parerea mea e ca mersul pe bicicleta), ai a doua zi o febra musculara de parca te-a batut cineva.
Deci cum e bine?

Intervin normal n factori ce pot influenta stabilitatea activitatii sexuale a unui om (nu vorbim de situatia unui cuplu), si anume:

- in primul rand, e foarte important daca ai cu cine s-o faci (si aici vorbesc numai cu moralistii, excluzandu-i fara regret pe cei mai zburdalnici dintre noi). Daca nu ai cu cine, din start nu-ti mai pune intrebari si treci la “picking someone”.

-apoi, e importanta intensitatea legaturii dintre cei doi (buddy fuckers, iubiti, amanti, aventurieri etc)

-avansam spunand ca, e foarte important cat de des se vad partenerii sau daca locuiesc impreuna (si aici nu-mi dau seama care e cea mai buna varianta)

-la fel de important e modul in care comunica in pat (pot aparea dezamagiri, frustrari, urmate de sechele severe). Si degeaba au acelasi apetit sexual daca unul e hais si altul cea.

-the last, but not the least – timpul pe care si-l acorda unul altuia. Pot sta impreuna, pot fi pe aceeasi unda, dar totul se duce dracului in momentul in care uita de ei. Toti alergam, ne zbatem, muncim si uitam pentru ce. Si uitam de cel de langa noi, uitam de noi insine si uite asa se duce totul de rapa.

Cu siguranta mai sunt multe piedici in calea iubirii si daca va vine vreo idee, on sau off-topic, va rog cu drag s-o expuneti.

Am avut o copilarie zbuciumata si cand spun asta ma refer la faptul ca am crescut inconjurata de baieti.

Probabil de aia eram toata ziua la fotbal, toata ziua prin copaci, la tras cu cornete sau pac-pac. Si orice alte jocuri cu mingea. Probabil din cauza asta imi placea sa ma joc cu masinute, iar tuturor papusilor ori le taiam parul, ori le faceam injectii, ori le bateam. Probabil tot de aia eram neinfricata si ma bateam cu toti baietii din scoala. O singura data cu o fata. Si aveam si gura mare. Nu mi-era frica de nimic pentru ca stiam ca pot face orice si ca baietii erau mereu langa mine. Probabil de aia mi-e greu sa ma inteleg cu o fata si cei mai buni prieteni ai mei sunt tot baietii. Am crescut gandind ca un baiat. Am invatat multe de la ei si poate de aia stiu sa dau sfaturi unui baiat in privinta unei fete. Probabil ca tot de atunci mi-a ramas si caracterul coleric, impulsiv si care, la nervi, dezvaluie un intreg registru de injuraturi.

La multe din astea am renuntat odata cu inaintarea in varsta (deja vorbesc ca o babeta) si mi-ar placea sa cred ca m-am schimbat. Ca acum sunt femeie, cu treburi de femeie si cu comportament ca atare. Si totusi, in unele momente, in anumite situatii inca mai reactionez gresit. Inca imi iese cuvantul cu P din gura, inca as imparti niste pumni zdraveni. Inca mai fac glume de baieti, cu baieti.

Incerc sa ma controlez, dar uit relativ repede ce am de facut. Si ma deranjeaza enorm cand cineva imi spune ca-s baietoasa. Exemplu: azi la volan. Conduc destul de agitat. Persoana din dreapta: “E bine ca esti baietoasa, astia mai impulsivi conduc bine de obicei.” Imi venea sa intru in pamant si sa strig tare: “Nu-s baietoasa, asa conduc eu!”

Si totusi vreau sa cred ca sunt femeie, gingasa, geloasa, firava, vampa, intotdeauna picior peste picior, cu codite sau cu unghii rosii, intr-o rochie splendida sau intr-o camsa de-a Lui.

Sunt femeie, doar fa-ma sa-ti arat…

M-am bucurat enorm cand am vazut ca pachetul meu frumos impodobit cu floricele a scapat de maltratarea la care erau supuse celelalte. Avea inca mesaje de genul: “Protejati copii, nu-i lasati sa inspire fumul dumneavoastra!” sau “Fumatul poate dauna calitatii spermei!”. Dar bucuria mi s-a spulberat destul de repede…prea repede.

Ma uitam acum cateva zile pe un alt asemenea pachet de tigari pe care abia ce-l cumparasem. Stupoare! O poza odioasa cu o pereche de plamani “cancerosi”. Cateva secunde (cred) nu mi-am putut dezlipi ochii de pe scarbosenia aia, in timp ce ma gandeam cu groaza daca si ai mei arata la fel – pe interior normal!
Si cum omu` e curios din fire, m-am apucat sa caut si restul “minunilor”. Unele sunt ceva mai “soft”, ca cele pe care le-am expus, altele insa, pe mine – ma sfasie. Sunt cel putin 2 care mi se par extrem de exagerate: aia cu dintii – adica da-o-n Doamne iarta-ma, cam cat trebuie sa fumezi si cam de cand trebuie sa nu-ti mai fi ingrijit dintii ca sa arate in halul ala; si cea cu cancerul la gat, parca – unde aluia fix i-au prins de gat o halca sanatoasa de carne, legata la spate (pun pariu!) cu o sfoara.

Mi-e rau. De cate ori ma uit la ele (si o fac des) mi-e rau. Parca imi vine sa-mi dau matele afara. Si totusi parca nu-mi vine sa ma las. Poate va aduceti aminte cand va povesteam despre prima incercare de a ma lasa de fumat, dar va dati seama cate pastile ar trebui sa bag in mine ca sa reusesc “pe bune”??

Any solutions?

P.S. Am incercat sa gasesc niste poze cat de cat suportabile, dar am vazut unele din Statele Unite absolut infioratoare…

Ca tot am avut o discutie despre pitipoance si cocalari…se spune ca atunci…

Cand cunosti mai multe limbi, pe care se presupune ca le stapanesti bine, te numesti poliglot.

Dar cand esti la restaurant, vorbind pe un ton foarte ridcat la telefon, intr-o alta limba, te numesti TARAN.

Poate tu, in prostia ta, crezi ca daca te va auzi lumea vorbind in limba lu` peste prajit va avea o impresie mult mai buna despre tine. Gresit! Se va uita la tine cu o greata inefabila in timp ce va inghiti cu noduri, fiind evident deranjat de modul tau de exprimare. Si daca vei continua in aceasta maniera, mai mult ca sigur ca va veni unul cu ceva mai mult tupeu (sau extrem de enervat) si-ti va spune: “Tarane, ma deranjezi!”

Parerea pe care mi-am facut-o eu despre acest om “pomposo-galagios” este clar nu una buna. Vorbea omul la telefon in italiana. Tare. Dar tare de tot, sa-l auda si aia care se plimbau in parc.

Acum eu ce pot sa cred decat ca omul munceste in Italia, si-a cumparat o bratara mare de aur si a venit in Romania sa sparga toti banii, ca e smecher.

Curios, dar daca stau mai bine sa ma gandesc ma asteptam la asta, imediat dupa ce convorbirea telefonica a luat sfarsit omul a revenit la un ton care batea spre soapta. “Tarane, ti-e rusine sa vorbesti limba romana?”

Cam asa “se ajung” unii romani…Trist!

« Newer Posts