Am zis ca o sa plec iar week-end-ul asta, sa scap de Bucuresti si de toata agitatia nesfarstita a orasului. N-am reusit. Mi-am tot invartit creierasul incercand sa gasesc o destinatie si pana la urma m-am plictisit. Si tot acasa am ramas. Locuri erau destule, idei si mai multe, dar nu erau alea care trebuiau.

Asadar, dupa birou, vineri am dormit. M-am simtit un pic cam rau (de fapt putinul ala a fost destul, dar suna mai bine asa). Am zis ca ma intind putin in pat si acolo am ramas. Somnul mi-a fost insa agitat de melancolie si pareri de rau. Si de Keith Urban amestecat cu Colbie Caillat.

Sambata, adica azi, m-am trezit destul de tarziu, adica pe la 1. Am dat o tura pe la Mirela care se pregatea sa plece la o nunta. Dragut. Mi-e dor sa merg la nunta.

Acum sunt la Rin Grand Hotel, in cafeneaua de la receptie scriind acest post. Sentimentul de “indispozitie” este inca pregnanta in starea mea emotionala, probabil si datorita faptului ca nici aici nu e o muzica prea vesela. Poate spre seara imi revin.

P.S.: Am ajuns si la Trattoria sa mananc.

P.S.: Si ca tot vorbeam de dulciuri, am trecut si pe la Turabo sa ingurgitez un tiramisu cu fructe de padure.

P.S.: Seara a continuat cu film la Mall. O comedie foarte misto. Am ras cu lacrimi.

Si finalul, care trebuie sa “rupa gura targului” a avut la loc la Turabo inraurit de valuri de sampanie (cica a fost Sfantul Alexandru).

Foarte misto, chiar de mult nu m-am mai distrat asa bine.

Maine, om vedea ce-o fi. Ei azi, inca incerc sa-mi adun creierii prea obositi de aburii alcoolului.

Va pup!

Simti?

Mandinga – Spune-mi

Cred ca am o perioada din aia in care imprastii feromoni peste tot. Asa, de la mine putere, in stanga si-n dreapta. Si ei, micii de ei, dau din “cili” pana ajung in centrele senzoriale ale unor barbati. Care mai de care, adica nu asa orisicum.

De ce cred asta? Pentru ca de ceva vreme ii vad fluturand pe langa mine. Cum dau ei frumos din gene mai ceva ca surorile Albei-ca-Zapada. Si cum le zboara cuvintele mieroase spre directia Eu, lucru care pe mine ma amuza teribil.

Fiecare incearca, mai timid sau mai smechereste, sa-mi spuna verzi si uscate si sa-mi demonstreze ca el e The One. Dar se lovesc continuu de Zidul Rasului (nu al Plangerii). Da, sunt cam “bruta” si le cam tai elanul. Vorba unui prieten :”Mai bine esti sincer, ca scapi mai repede.”

Mesaje, telefoane, invitatii – toate menite sa ma copleseasca…de ras. Oricat am incercat sa explic, prin cuvinte sau scheme 3D, se pare ca feromonii mei sunt good shit. Oamenii nu se lasa si pace.

Eh acum, stiti voi ce fac pisicile cu soriceii pe care ii prind, inainte sa-i manance? Nu? Nimeni? Va spun eu: se joaca cu ei, ii arunca, ii prind, ii rostogolesc etc dupa care, hap-dupa-dulap incepe desfatarea. Pai cam asta cred ca am sa fac si eu, hop-top, caterinca cu budinca. Bineinteles, totul cu o limita ca sunt si eu om si din feromoni poate o dau in hormoni, lucru care…nu bun.

Nu prea ma omor dupa dulce in general. Am doar perioade.

Mi-e pofta uneori de dulce. Dulce de tot.

M-am trezit intr-o seara la restaurant mancand cea mai dulce prajitura ever: inghetata la cuptor, cu bezea la suprafata, inghetata la mijloc, biscuite dedesubt, si langa, dulceata si vanilie. Era atat de buna incat parca as mai fi vrut una. Si totusi era prea dulce.

Mai demult, aveam o alta manie – tiramisu. Cu fructe de padure, in special, sau cu cafea. Numai ca mancam intr-un singur loc – la Turabo. Era dumnezeiesc si ma trezeam mancand mai mult de o portie; uneori mai comandam si pentru acasa. Era un fel de ritual.

Au urmat biscuitii aia cu portocale de la Lu, Pim`s parca. Dar numai aia! Valeu, pachet dupa pachet. Se terminau prea repede si erau atat de buni. Tineau de foame, de pofta, de sete, de orice. Erau buni la toate.

Acum mananc multa inghetata cu fructe de padure, Betty Ice, sau cu caramel, aaaa, cum ii zice? a, da – Best.

P.S. Era sa uit de clatitele cu vanilie de pe Bd. Dacia. Divine! Serii de cate 10-15 din care mancam doar vreo 5, ca mai mult nu puteam. Ce vremuri…

Si acum parca as manca ceva dulce …Dar n-am. Mai astept…

Tu ce mananci dulce?

Alta leapsa…cu ce ma racoresc…de obicei cu un dus.

Dar sa vorbim de bauturi. Ziua incepe cu cafea, multa. Care poate fi si rece, nu-i problema! Beau cafea aproape in orice “forma”, cred ca as fi in stare sa o si mestec direct din borcan.

In timpul zilei, daca este insuportabil de cald nu pot sa beau altceva decat apa (si am baut week-end-ul asta de mi-a iesit pe nas!! Si nu prea imi place apa in mod deosebit).

La tigara, seara, merge un Nestea de fructe de padure (tot cofeina, fir-ar mama ei!).

In rest oricand limonada.

P.S.: Orice as bea trebuie sa fie fara zahar, exceptie facand sucurile.

Am vazut mai pe la toata lumea ca se obisnuieste sa spui frumos Noapte buna! sau Buna dimineata!

Deci, dupa caz, Noapte Buna!

Melodie super frumoasa

k’s Choice – Live for Real

Destiny’ S Child – Emotions

Ma plimb noaptea pe strazi…in papuci. Desi sunt imbracata, ma simt cea mai goala. Vida chiar. Am in mana o pereche de ochelari de soare, pentru ca era inca soare cand am pornit la drum, si 3 pachete de tigari. Vogue. Menthol. Cu floricele. Ma uit la mine dintr-o parte, sunt mica, firava. Parca as vrea sa vina o ploaie sa ma curete, sa ma spulbere, sa nu mai exist.

Am plecat dinspre Dorobanti spre casa. M-am gandit ca e destul de mers si ca o sa am timp sa-mi linistesc gandurile, sa ma linistesc pe mine. Mergand cu capul in jos nu vedeam picaturile de apa ce cadeau de la balcoanele blocurilor, le simteam doar in momentul in care se opreau reci pe pielea mea infierbantata. Desi era destul de tarziu, agitatia strazilor, claxoanele, lumina imprastiata de stalpii de curent, un accident, toate astea ma faceau sa nu mai fiu atenta la ce ma gandeam. Si-mi pierdeam ochii peste toate din jurul meu.

Numai putin si eram inapoi in lumea mea, cu gandurile mele, cu simturile confuze, goala si firava. Parca ma incercau cateva lacrimi, dar se opreau undeva la mijloc spre suflet si plangea el in locul meu. Shimonosit. Drumul continua, desi pasii mi-erau din ce in ce mai grei si genunchii ma apasau cu o durere fixa. Doar dorinta de a te intalni ma mai tinea in picioare, ca altfel as fi cautat demult o banca pe care sa-mi revigorez lesul. Si sa fumez `nspe tigari.

Dar nu m-am oprit, am mers mai departe…

Dragii mei, am cam lipsit zilele astea dar na, nu puteam sa ratez “The Challenge”…

Da, am fost la Bucharest City Challenge si chiar daca am sustinut cu patos cursa Dacia Logan Cup in care au concurat 3 dintre colegii mei de la Tuning Corner, nu pot sa uit senzatiile provocate de Fia GT.

Inima bate mai tare, simti ca tamplele urmeaza sa explodeze, sunetul iti inunda toate simturile, scartaitul rotilor pe asfalt te trezeste din amorteala cauzata de soarele puternic. Si masinile, manca-le-as toate tobele lor alea multe si zgomotoase, prevestesc parca ce va sa vie. Cam asta e cursa de GT – senzatie aproape orgasmica.

F3, hmm, in afara de faptul ca bolizii sunt ceva mai “special”, adica arata altfel, nu provoaca atata adrenalina. Spectacol fac si ele, viteza au si ele (nu-s de colo 560 de cai pe 600 kg) si poate ceva mai multe busituri decat restul. Sa zicem ca e o cursa asa, mai chill.

Dacia Logan…Loganu` frate; n-am crezut in viata mea ca un Logan poate sa mearga asa frumos. Intr-adevar pregatite pentru curse. N-am crezut ca un Logan, in curba, se poate ridica pe 2 roti. Si iar, n-am crezut ca un Logan poate face drift pe o curba mai ampla. Uimitor. Adrenalina maxima, cel putin pentru mine ca doar erau colegii mei acolo, dintre care unul a iesit no. 1. Bravo, Andrei!

Nu dati prea mare importanta acestui review ca doar e facut de o fata

Revin cu poze.

E cel mai frumos sa te indragostesti
Chiar daca numai pentru un minut…
Sa te indragostesti ti se poate intampla o singura data in viata
Dar poate dura o viata intreaga…
Sa te indragostesti – poate fi o iluzie
Chiar daca tu nu vrei sa crezi…
Sa te indragostesti nu e doar un vis
Si totusi nu multi traiesc fericiti pana la adanci batraneti…
Sa te indragostesti poate fi dureros
Dar durerea poate fi minunata…
Sa te indragostesti poate fi fara speranta
Si totusi nu te poti abtine sa o faci…
Cand te indragostesti plangi
Dar sunt lacrimi si de fericire si de durere…
Cand te indragostesti esti diferit,
Diferit de omul care obisnuiai sa fii…
Cand te indragostesti te schimbi
In bine sau in rau…
Sa te indragostesti – e un fel de memorie
O memorie care nu va disparea niciodata,
Si care iti va aduce mereu fericire, dar si durere…
Sa ma indragostesc – inca mai caut
Si inca mi-e frica…
Sa te indragostesti e simplu
Si totusi daca ar fi atat de simplu…
I-ai spus in ultimul timp cat de mult o/il iubesti?

Alicia Keys stie bine ce spune…

Maxima de azi: Dragostea nu e o optiune, ci o obligatie.

Am scris acum ceva timp un articol in care povesteam ce dezastru am fost mereu in pozele de tipul “buletin”. Si mi-a scapat una. Cea din pasaport.

In perioada in care l-am facut lucram undeva in zona Pietei Romane, foarte aproape de cladirea unde se fac pasapoartele. Si m-am imprietenit cu o tipa care lucra acolo. Bineinteles ca mi-a fost mult mai usor sa-l fac, n-am mai stat la cozi sau la completat formulare, dar tot n-a iesit cum am vrut eu.

Ma aranjasem intr-o zi din cap pana in picioare (chiar daca poza e pana la bust) cu gandul ca macar in poza asta sa ies bine. Si bineinteles ca in ziua respectiva nu aveau curent, deci nu functiona nici un fel de “instrument”. Am mers pe mana tipei care mi-a spus ca o sa ma cheme ea cand e mai liber.

Si m-a prins intr-o zi cum nu se putea mai proasta. Dupa o noapte nedormita parca, chioara de somn, lesinata de cald (tot vara era)…intr-un cuvant: varza. Si am o poza in pasaport de zici ca sunt fugita de acasa, maltratata de familie si jupuita de caini.

Nu-i nimic, data viitoare sigur va fi mai bine…

Older Posts »