Sambata seara.

Dupa foarte mult timp simteam nevoia sa ies. Sa bat cluburile in lung si-n lat, sa dansez, sa revad oamenii…”pe genul socialise”. Prea mult timp am stat inchisa, in casa si in mine, prea mult de cand n-am mai interactionat cu cineva “pe bune”.

Si m-apuc de dat telefoane. Incep prost cu Mihaita care imi spune ca doarme, ca e prea bine in pat ca sa se dea jos. Ok. Seara e inca tanara. Second chance failed: “mai fetita, mi-e lene, cred ca ma bag la un film”. Ok. Ok. Nu-i stres. Continuam. Iulik era cu Dragos, Marius la mare si ultima laba peste bot mi-o da Mirela, care era la munca.

Bai fratilor, da` chiar toti aveti altceva de facut, sau n-aveti chef?? Ok, toti muncim mult, suntem obositi, stresati si plini de toate alea dar o seara pe saptamana de relas e prea mult? Asta dupa ce totul fusese planificat de vineri.

M-am multumit cu un restaurant bun, o mancarica calda (hmm, asa si asa) si pe-aici ti-e drumul…Am vazut vreo 2 filme, chiombindu-mi ochii in monitor si…somn.

So, my friends are old. I need new ones, younger!!

Maxima de azi: Cei ce asteapta au parte de lucruri bune. Cei ce incearca au parte de lucruri si mai bune.

Ce faci cand realizezi ca omul de langa tine, pe care l-ai avut aproximativ aproape, la bine si la rau; omul pe care inca il iubesti ca o nebuna; omul pe care cand il vezi inca mai simti fluturasi in stomac; langa care tremuri de emotie, singurul care te cunoaste din priviri, s-a schimbat?

Cand vezi ca deodata, sau cel putin asa intelegi tu, el are alte preocupari, alte drumuri de facut, alte telefoane de dat si nimic din toate astea nu se indreapta catre tine…Cand si putinul timp pe care il petreceati impreuna a devenit inexistent…Cand din doua rute perpendiculare, traseul deviaza devenind paralel…

Omul se schimba constant, isi modifica nevoile, dorintele, modul de viata, etc…odata cu trecerea anilor, din cauza anumitor incidente sau pur si simplu ca natura fiintei tinde catre evolutie. Dar schimbarile astea trebuie comunicate, trebuie transmise astfel incat cealalta jumatate sa nu ramana cu ochii in soare, neintelegand nimic din tot ce se intampla cu tine. Sa vorbim de egoism, oare are rost?

Simt ca nu te mai cunosc, nu mai stiu cine esti, de unde ai venit si incotro te indrepti. Vad in fata mea un strain, o persoana ce nu-mi mai comunica nimic, nici cu privirea, nici prin cuvinte si nici macar cu sufletul. Un om cu care doar ma intersectez uneori, rar. Un om care nu mi se mai pare atat de interesant ca la inceput, ci poate chiar mai mult; un om caruia as vrea sa-i dau drumul sa-si urmeze zborul, dar care nu ma lasa.

M-ar durea sa te las sa-ti vezi de viata, sa zic ca nu ma mai intereseaza, ca nu te mai iubesc, mi-ar fi greu sa zic stop!gata!pana aici!; dar parca tot mai tare ma doare indiferenta ta de acum, faptul ca nu stiu ce faci, momentele in care nu-mi raspunzi ma ard si ma chinuie continuu, ma doare mai tare ca inca te mai las sa-ti bati joc de mine.

Poate dragostea sa dispara cu un simplu adio? Se poate transforma totul in scrum, chiar daca focul inimii inca arde? Lantul disperarii isi deschide singur lacatul?

Zi-mi tu…

Maxima de azi: Cand simti ca iti vine sa strigi, detaseaza-te de toate pentru cateva clipe, daca poti. Respira adanc si incerca sa vezi lucrurile in perspectiva. Apoi, cand esti gata, intoarce-te si infrunta lumea din nou.

Povestile incep mereu cu “a fost odata”. A mea incepe cu “este acum o fata”, o printesa deosebit de frumoasa, cu buze a la Angelina Jolie, cu un nas mic, parca sculptat perfect pentru forma fetei si ochi migdalati de thailandeza.

Aseara.

De ieri am intrat in concediu…unul din doua…tot e bine. De ieri serile au inceput sa fie in sfarsit ale mele. Am sarbatorit ieri prima seara libera la un restaurant in Herastrau, foarte dragut, elegant. Afara, fiind destul de tarziu, era racoare, dar bucuria de a avea timp sa fac tot ce vreau m-a facut sa nu simt nimic. Am ras, am vorbit, m-am intins, m-am plimbat…cu vechi prieteni pe care nu-i mai vazusem de haaat.

De ieri incepe o noua viata, o alta etapa, o scarita mai sus…

Azi o sa misun iar pe undeva, o sa incep sa cunosc iar orasul, sa aflu ce baruri, cluburi, terase s-au mai deschis. Acum sunt inca in starea in care ma pierd, nestiind incotro s-o apuc. Dar nimic nu ma poate opri sa nu o iau pe strazi la fuga, sa ma bucur, sa-mi vad prietenii, sa simt ca viata nu trece chiar degeaba, ca macar voi ramane cu momentele frumoase.

Gata! De ieri s-a declansat haosul, dar nu unul negativ, ci hazardul unei vieti renascute!
Vrei si tu?

Maxima de azi: Secretul fericirii e sa fii multumit cu ceea ce ai.

Recunoaste, si tu bei. Cateodata putin, alteori mult, uneori deloc. Toata lumea se alcolizeaza din diverse motive, dar nu despre asta vorbim acum.

Subiectul de azi tine de efectele alcoolului asupra creierelor noastre epuizate de stres.

Fie ca esti barbat sau femeie, la un nivel ridicat de alcool in sange, nu mai percepi lucrurile asa cum ar trebui, in sensul ca dimensiunile, de orice fel ar fi ele, cresc instant, atingand cote uriase.

In primul rand iti creste puterea cat ai zice “tzac-pac” si ai impresia ca balaurii cu 7 capete fac parte din oastea ta imperiala. Esti cel mai tare din parcare, tu faci si dregi, bati, birui si cuceresti. La orice gest infim esti gata de atac.
De cealalta parte sta genul “happy”, care rade la orice gest infim de mai devreme.

Totodata cresc si dimensiunile vorbirii, ale lexicului, vocabularului, etc. Apare logoreea si rasul excedentar. N-am vazut niciodata un om, hai sa-i zicem topit, care sa nu vorbeasca intr-una, inventand cuvinte si purtand discutii adanci de filozofie (de viata, adeseori).

Invers, cei care cad in letargie nemaiputand sa articuleze nimic.

Nu in ultimul rand, creste apetitul, pofta, dorinta, dragostea si cam orice tine de sexualitate. Dintr-odata esti Don Juan/Ciociolina si pe toate femeile/toti barbatii din jur ai vrea sa le/ii iubesti. Rau. Lui ii cresc dimensiunile snitelului, iar ea e plina de hormoni bezmetici.

Adica un fel de “nothing to win and nothing left to lose”. Fara implicatii inutile, explicatii nexam.
In cazul asta, antiteza nu prea exista.

In concluzie, daca alcoolul creste dimensiunile, hai sa facem cumva sa crestem averea, IQ-ul, PIB-ul Romaniei, salariile si tot ce mai avem nevoie, mai putin sanatatea – nici o sansa.

Maxima de azi: Cand iti vine sa te dai batut, mai rezista inca putin.

Parfumul miroase a acasa.
Asta am constatat dupa ce, adulmecandu-mi usor gatul, mi-ai spus: “parfumul tau ma face sa ma simt ca acasa”. E adevarat ca nu l-am schimbat niciodata. Stiam ca iti place; mie la fel.

Parfumul e o caracteristica, o semnatura clara a personalitatii, o aparenta ce uneori spune multe despre tine. In viziunea ta. Dar in viziunea celui de langa tine, e mirosul cel mai placut, mirosul de asternut cald, de piele fina, de femeie, de refugiu. E parfumul cu care s-a obisnuit si fara de care se pierde cautandu-l. Parfumul e dovada clara ca te recunoaste, ca esti tu. E aroma pe care o recunoaste cu ochii inchisi, pe care o miroase intens si de care nu se poate plictisi, e parte din viata.

Si totusi, iubesti parfumul sau aroma pielii ce-l poarta?
Oare iti vei da seama daca schimba parfumul sau narile ti le vei simti invadate de acelasi miros? Daca schimba parfumul oare iti va mirosi a chirie? Sau e ca si cum ar fi renovat casa?

Am un parfum nou in raft care asteapta cuminte sa miroasa a acasa…

Maxima de azi: Provocarile pe care le intampinam in viata sunt impartite in 3 categorii: usoare, dificile si imposibile. Cei ce le aleg doar pe cele usoare au o viata sigura si plictisitoare. Cei ce le accepta pe cele dificile au o viata grea dar satisfacatoare. Cei ce le abordeaza pe cele imposibile sunt aceia de care posteritatea isi va aduce aminte.

« Newer Posts