In noaptea asta am avut parte de primul accident din viata mea…

Eram in masina cu alti cativa prieteni, pe locul din dreapta fata. Opriti la stop intr-o intersectie (Vasile Milea cu Drumul Taberei). Din stanga un autobuz facea dreapta. Cineva din spate ne claxoneaza semn ca era verde; pornim si deodata, dupa o frana brusca (de fata) apare si se propteste in noi un scuter.

2 pasageri, fara casti. Unul o rupe la fuga in timp ce celalalt plin de sange pe moaca se ridica usor zicand:”n-am nimic”…

Vine politia, asa si pe dincolo, povestiri. Se intoarce si bezmeticul care fugise mai inainte; probabil s-a dus sa cumpere servetele sa si le indese in nas. Dupa ce ne-au recunoscut ca trecusera pe rosu, amaratii s-au razgandit ca de fapt trecusera pe verde spre galben…adica un fel de ocru?

2 salvari, ii iau pe amarati, ii panseaza si constata ca tre’ dusi la spital.

Constatari la masina (care are usa si aripa indoite, bara si farul de ceata lovite si janta zgariata) si la scuter (care are carena fata si stanga praf; faruri, becuri de semnalizare, bord praf). Procese verbale, semnaturi.

2 masini de politie…Aici am lipsit putin, am fost plecata vreo juma’ de ora. Am prins doar masuratorile facute de un pusti imbracat intr-o jantilica fosforescent-opulenta pe care scria: ”politia criminalista”. Oricum, de la brigada de securitate si incredere, cea de rutiera si pana la ”masurator”, media de varsta sa fi fost de maxim 20 de ani.

Drum la spital. Si cam atat.

2 copii nebuni pe un scuter, fara casti care trec pe rosu. 2 copii din cauza carora pierzi o noapte aiurea, urmata de multe alte saptamani (poate) de cercetari. 2 copii inconstienti care te baga in belea, nevinovat.

Maxima de azi: E mai bine sa mergi incet si sa ajungi la destinatie, decat sa nu ajungi niciodata.

Vorbeam cu octv despre tipurile de oameni care merg la sala. Ca sa nu-mi dau cu parerea aiurea, am zis sa mai acumulez ceva experienta, ducandu-ma de inca cateva ori pe-acolo. Si intr-adevar am descoperit ca sunt mai multe categorii de “salisti”, si anume:

1. Baieti foarte musculosi – care merg la sala cand isi aduc aminte (nu regulat), doar pentru a primi admiratiile celorlalti in privinta greutatilor pe care le ridica. Sigur ca neavand un program fix de mers la sala nu pot decat sa cred ca muschii si i-au “facut” cu pastile, prafuri, injectii sau alte shaker-eli (si nu vorbim de droguri).

2. Baieti fara muschi – pe genu` tzar care are 50 de kile imbracat, ud si cu cheile de la casa in buzunar. Astia sunt cei mai caraghiosi pentru ca vor sa ridice din prima cu 80 de kile, ii vezi cum se inrosesc la fata de zici ca acum au iesit toti din oala de la fiert, impreuna cu racii si curg apele pe ei mai ceva ca din Cascada Niagara.

3. Baieti macho – care, din pacate, sunt cei mai multi. Ei fiind atat de ocupati cu sticlismul si cu chiombeala dupa fete (singurul motiv pentru care vin la sala) n-or sa invete niciodata cum sa faca un exercitiu corect. Fac totul cu greutati atat cat sa le poata ridica si extrem de haotic. N-au nici o coordonare, si fug dintr-un capat in altul poate-poate iese vreo “lipeala”.

4. Baieti seriosi – care eventual au si un instructor, sau poate pe tata si care muncesc din greu, fac tot ce li se spune, cat li se spune, incercand sa faca cat mai corect. Pe astia ii apreciez cel mai mult. Bravo lor!

Sa nu credeti ca am uitat de fete…aa, nu…:

1. Fete bamboo-iste – vin la sala imbracate in pantaloni de trening+geaca de fas (ca sa slabeasca, un efect de “sauna”; sau poate pe dedesubt sunt infasurate in plastic din ala de invelit mancarea), neaparat machiate si cu parul coafat si se intreaba de ce le vine parul in ochi…Si ce daca se pun cu spatele la aparat cand de fapt tre` sa stai cu fata, o inveti tu pe ea cum sa faca? Trebuie sa fi nebun. Ok…

2. Fete fitoase – care au instructor (chiar si 2 daca se poate), fac totul dupa programul stabilit de el dar la jumatate de norma…ca au obosit. Au intotdeauna o sticla de 2 litri de apa (probabil cu lamaie stoarsa) pe care o plimba de la una la alta. Aa, sa nu uit…au manusi din alea cu degetele taiate. Mda…

3. Fete serioase – care stiu ce au de facut, lucreaza intens, fara pauze mari, tacute, cuminti, la locul lor. Si-a facut treaba, a plecat acasa. Elegant.

In cazul meu, cred ca e inca prea devreme sa ma incadrez…Oricum n-am manusi, nu ma machiez la sala si nici trening de fas n-am, pastile nu iau si incerc sa fac totul cat mai bine pentru ca-mi place.

Tu pe unde te incadrezi? Sincer!!

Unii i-ar zice review…Eu zic ca e o impresie neoficiala…
Am vazut filmul asta si am cam ramas traznita…Un domnisor care se teleporteaza, sparge banci fara sa poata fi prins, vede toate locurile lumii (Piramide, Sfinx, Paris, Roma, Everest etc), toate astea si multe altele pana sa ajunga soarele la ora 12. Asta ar suna cam asa:

“Sa va povestesc ziua mea pana acum…cafea in Paris, surf in Maldive, un pui de somn pe Kilimanjaro si apoi am urmarit ultimul sfert al finalei NBA. Si toate astea inainte de pranz!
As putea continua dar tot ce vreau sa spun este ca…stau deasupra tuturor!

Nu a fost mereu asa. Odata eram o persoana normala, un tip la fel ca tine!”

Baiatul se duce pe un lac inghetat ca sa recupereze un glob de sticla si gheata se sparge cu el. Cand toti credeau ca a murit, el se trezeste intr-un alt loc.

“Si asa s-a intamplat prima oara. Intr-o secunda cred ca sunt mort, iar in urmatoarea ma trezesc in biblioteca!
Mama a plecat cand aveam 5 ani…cat despre tata…sa zicem ca nu prea a fost unul…
Si atunci am realizat chestia asta care s-a intamplat…ma poate elibera. Si daca ea a putut sa fuga…pot si eu.”

Baiatul pleaca de acasa, isi ia o camera mizera cu chirie, sparge mai multe banci si dupa 8 ani ajunge sa stea singur in New York. In mintea lui isi fac loc intrebari de genul: “Cum functioneaza treaba asta?”, “Cum o controlez?”. Si de aici multe peripetii, foarte multa “indragosteala” cu o fosta colega, calatorii etc.

Which will be the next station?

Vedeti filmul asta, e interesant.

Pe strazile marginase ale Bucurestiului, si nu numai, pe langa masini obisnuite isi fac loc cu greu TIR-urile. Mari, greoaie, parca obosite de atatia mii de kilometri parcursi, isi taraie rotile prin gropi. Si totusi, daca are ceva viteza si trece vreunul pe langa tine, si tu ai norocul sa fi intr-un…sa zicem Tico, incepi sa-ti faci rugaciunea gandindu-te ca in secunda 2 te vei rasturna si vezi cum magaoaia o sa-ti striveasca caroseria firava.

Toate tirurile au cabine; in care soferii sa se poate “odihni”. Toate cabinele au prinse dintr-un capat in altul prosoape de plaja cu femei dezbracate sau cu marci de masini de lux. Toate cabinele au in geam o tablie cu numele soferului, de cele mai multe ori stilizat intr-un mod grotesc, gen: Gyanny, Giovanni (cand pe ei ii cheama de fapt Gheorghe), Michael (zis si Mihai). Toate cabinele au agatate pe ici pe colo stegulete, iconite, fotografii, CD-uri, zaruri sau orice alt impopotonament care poate atrage privirile.

Fiecare cabina are o poveste, povestea soferului.

Cabina aia, daca ar putea vorbi, ar fi cea mai mare baza de date cu prostituate. Le-ar avea catalogate dupa inaltime, culoarea parului, etnie si mai ales, pret. Ar fi apoi o enciclopedie de Kama Sutra, cu toate ca locul e destul de limitat. Dar dupa cum bine stim, imaginatia omului n-are limite. Cabina unui tir poate fi lesne un dictionar de cuvinte si expresii obscene. Aceeasi cabina de tir are, in mod cert, o vasta cultura geografica si daca ar avea mai multa tinere de minte ar fi un bun GPS.

Toate astea doar daca ar putea vorbi. Cine? Cabinele…. P.S.: Poftim, hal de TIR…
Maxima de azi: Oricine are potential. Trebuie doar sa-l descoperi.

De doua zile am inceput sa merg la sala. Am gasit una foarte draguta care pe langa sala propriu-zisa de fitness are si spinning si aerobic si cursuri de Kempo (parca asa ii zice). E aproape de casa, nu e nici scumpa.

In prima zi am inceput mai usurel, am invatat cam ce fac majoritatea aparatelor (multumesc Levi), care m-ar ajuta si care imi sunt inutile. Primul aparat cu care am facut cunostinta a fost banda, putina alergare, dupa care am zis ca mor, nu mai aveam aer, ma dureau plamanii (trebuie sa ma las de fumat, candva). Imi venea sa plec acasa. Am continuat insa cu ceva exercitii pentru picioare, maini, spate, abdomen etc…Le-am incercat aproximativ pe toate…asa, de fun…

Dupa cele 2 ore de “tras de fiare” n-am mai fost in stare sa ma bag in locul minunat numit sauna. Am facut un dus si mi-am vazut de drum.

Multumita tare de mine si de faptul ca n-am facut febra, mi-am pus in gand sa merg si a doua zi. Oricum Levi nu m-ar fi lasat sa chiulesc, dar am fost uimita de faptul ca si eu vroiam; mi se parea extrem de sanatos si in acelasi timp virtuoz.

Ieri am fost iar. La fel de dragut, insa am incercat sa fac exercitiile cat mai corect. Sunt foarte multe reguli de care nu aveam habar: cum sa tii mana sau piciorul, spatele drept, pieptul inainte, picioarele intinse, curse scurte ca sa simti cum lucreaza muschiul. Si nu mi s-a mai parut atat de fun ca in prima zi, dar sunt constienta ca trebuie sa le fac…pentru mine. Am ramas mai mult pe fiecare tip de exercitiu pentru a putea ajunge sa-mi controlez miscarile, care inca sunt nauce…un picior sus, altul jos, o mana in dreapta, cealalta in stanga si tot asa.

Aseara, si mai incantata decat in prima zi, hotarasc sa merg cat de des pot. Poate chiar si in fiecare zi, cu toate ca nu e indicat. Singura problema pe care o am este ca de 2 zile am o pofta de mancare de 3 ori mai mare.

Azi…Nu mai vreau! Am febra, ma doare fiecare fir de muschi in parte. Nu mai pot sa merg, sa rad nici atat (ca ma strange abdomenul imediat), ma dor mainile, umerii…tot. E momentul critic in care imi vine sa zic “imi bag **** -n ea de sala”.
Dar nu, nu ma las…o fac pentru mine si asta e cel mai important! Adica, tre sa arat si eu ca tipa din poza…zic…

Maxima de azi: Nu cauta sa-ti perfectionezi trupul, ci sufletul. Trupul este trecator, dar sufletul este vesnic.

Simturile native ale omului sunt deosebite. Oricat ai incerca sa-ti faci un alt drum, in alta parte, intr-o alta tara sau intr-un alt domeniu decat cel in care ai fost obisnuit, intotdeauna te vei intoarce la locul din care ai plecat.

Stii ca acolo e locul tau, de acolo provii, acolo ai invatat sa mergi, sa vorbesti, sa simti. Stii ca acolo sunt prietenii adevarati, familia, terenul de fotbal sau parcul in care, la umbra, te jucai cu papusile.

Intotdeauna omul care a trait la tara se va simti cel mai bine in mijlocul naturii, cu sapa in mana, cu o legatura de ceapa si o bucata de branza in stomac. Intotdeauna va reveni cu drag la muncile campului, la mirosul proaspat de iarba abia cosita sau la livada plina de rod.

Niciodata un om nu se va simti bine cu adevarat intr-o alta tara, decat cea natala. Da, se poate adapta, isi poate crea conditiile de viata pe care si le doreste, poate lega relatii frumoase si durabile de prietenie sau chiar de iubire, dar sufletul nu va simti deloc ca e acasa; va suspina dupa locurile natale, dupa traditii, dupa limba, dupa famile, prieteni si intamplari.

Daca visul tau, copil fiind, era sa ajungi un celeru artist pe Broadway si de fapt te gasesti in postura de functionar plictisit la o banca oarecare, n-ai sa fi niciodata implinit, decat satisfacandu-ti visul.

Radacinile isi pun amprenta asupra noastra, ca oameni. Bazele culturale si emotionale se imprima atat de puternic, incat nelinistea isi gaseste usor loc in sufletul chinuit de distante si dor.

E kilometrul zero al fiecarui om.

Ti-e dor de locul tau?

Maxima de azi: Dragostea nu trebuie sa joace doar un rol secundar in spectacolul vietii. Ea trebuie sa reprezinte actul principal.

Trebuie sa ne ascundem de urmaritori…

Oamenii uita sa-si traga draperiile.

Ea obisnuia sa se plimbe prin casa goala, cu lumina aprinsa, lasand picaturile de apa sa i se scurga alene pe trup…Ferestrele deschise si toate draperiile trase.

Uita mereu sa le traga, pentru ca dadeau direct spre padure.
Nu locuia nimeni acolo, nu?

Dar acolo era mereu cineva…el, un voyeur, asteptand sa o vada pe fereastra in fiecare seara, insetat, plin de dorinta…

El incepuse sa creada ca ea nu inchidea fereastra tocmai pentru ca vroia sa fie vazuta. Ca il invita sa intre in viata ei.

Atunci el incepu sa-si imagineze ca ei doi au o relatie, ca sunt apropiati. Isi crea o mica fantezie de fiecare data cand ea isi scotea hainele…ca un mesaj de dragoste, ca o daruire. Mai apoi ii fura chilotii, ceea ce intensifica fantezia sa bolnava.

In cele din urma s-a hotarat sa mearga la ea, sa o vada pentru prima oara fata in fata. Intra peste ea. Cand o vede, intalneste o straina. O straina, pentru ca ea era speriata si il goni din casa. Necunoscandu-l ii tranti un nas. El a crezut ca se lasa greu. Si atunci a trecut fapte…violand-o si stranguland-o ca sa opreasca tipetele.

Statistic, strainii nu ucid straini. E mult mai usor sa fii omorat de cineva pe care il cunosti.

Tu ti-ai tras draperiile?

P.S.: Shutter – adaptare

Ascult James Blunt…Goodbye my lover…

Stii, melodia pe care mi-o cantai candva inainte sa adormim.

Se spune ca inainte sa mori iti vezi toata viata derulandu-se rapid in fata ochilor. Asa vad eu, asa ne vad pe noi acum.

Vad tot ce-a fost intre noi si totul parca se deruleaza prea repede; daca as putea sa pun pauza, sau sa apas pe stop…Dar cuvintele lui ma strivesc ca pe o furnica ramasa sub greutatea unei caramizi…

Melodia asta ne caracterizeaza pe amandoi. Vers cu vers, cuvant cu cuvant… Arata in cuvinte dragostea pe care am trait-o.

Incerci sa-ti amintesti?

Maxima de azi: Limba poate fi ca o sabie sau ca o bagheta magica: poate sa taie si sa omoare, sau sa iubeasca si sa vindece.

Un zambet e ca gripa…
il iei fara sa stii.
Cand cineva azi mi-a zambit,

fara sa vreau – instantaneu – am inceput sa ii zambesc si eu.

Nu am mers prea departe, cand alt om m-a intalnit
uitandu-se la mine…
zambetul mi-a zarit,

si fara sa-si dea seama: s-a molipsit si el.

Gandindu-ma la zambet,mi-am dat seama ca-i fain…

si mi-am dorit indata,
ca zambetul acesta sa-nconjoare pamantul.

Deci, daca simti ca un mic zambet incepe sa apara,
te rog cat pot eu de frumos… nu il lasa sa piara.

Transmite-l mai departe, mult mai departe,
si astfel impreuna, vom reusi sa molipsim intreaga lume!

TRIMITE-L MAI DEPARTE, IN MOMENTUL IN CARE IL PRIMESTI!!!

Am primit asta pe mail si am simtit ca trebuie sa-l arat…

Maxima de azi: Suna azi pe cineva cunoscut si spune-i ce apreciezi la el.

Older Posts »