Ziua Barbatului

May 8, 2008

Stiu ca a trecut deja, dar acum mi-am adus aminte.


Chiar mi se pare o idee mai mult decat ok. Adica de ce numai noi sa avem o zi a noastra in care ne rasfatam, sa primim cadouri si flori, sa nu ne ducem la munca, etc, etc…


Si ei, barbatii pe care ii iubim, ii adoram, ii avem langa noi la bine si la rau, si ei merita o zi numai a lor. O zi plina fie de bere si mici, fie de fotbal, fie de sex ordinar sau animalic sau orice altceva isi doresc.


O zi in care sa ne aducem aminte cu totii, dar mai ales ei, ca sunt acolo, ca exista, ca ne bucuram de ei in fiecare clipa.


Pe 5 mai, in Parcul Tineretului, s-a sarbatorit Ziua Barbatului. Concerte, bere, mici, masute si banci pline de barbati, si nu numai. Anul acesta a fost a 2-a editie si sper intr-un viitor promitator al Zilei Barbatului.


Ideea a fost a lui Bogdan Naumovici, cunoscut om de publicitate, intr-o campanie desfasurata pentru unul din brand-urile puternice de bere de la noi. Bogdan vrea sa mearga mai departe incercand sa promulge aceasta idee devenita in timp proiect de lege. Unele din cerintele incluse in acest proiect se refera la declararea acestei zile (5 Mai) ca fiind sarbatoare, si la dreptul de a fi zi libera de munca. Iar pentru a nu face discriminare intre femei si barbati, se cere ca si ziua de 8 Martie sa fie la fel.


Si,…barbati nu uitati ca va iubim cu sau fara zile special destinate!


Maxima de azi: Exista ceva bun in orice situatie; trebuie doar sa cauti.

Post tags: ,

8 Comments »

  1. eu unul nu cred ca e nevoie de asa ceva. nu in Romania. nu inca. poate ar mai trebui niste zile de 8 martie ca sa nu mai zica Mitrea ca suntem un popor de misogini.
    si chiar daca nu ma consider unul, chiar nu e nevoie de o zi a barbatului… pentru ca eu nu am nevoie de o zi speciala ca sa ma simt ok… sau sa fac ceva special… no way… e bine asa… ocazii de sarbatorit se gasesc nu e nevoie sa inventam o zi pentru asta

    Comment by techwr — May 10, 2008 @ 1:00 AM

  2. Eu as fi pus-o pe 3 mai ca sa dea 1-3 mai liber, ca si asa cu munca mai greu la noi.

    Cred ca e o prostie ziua asta, o replica la feminismul prost inteles.

    Bine ca ne iubiti, dar cate dintre voi ne-ar iubi daca am “uita” de Valentine’s sau de saptamana femeii din martie?

    Comment by aikisan — May 10, 2008 @ 12:13 PM

  3. Ai dreptate..e o treaba de fair play sa existe si ziua barbatului….dar 5 mai nu cred ca va fi vreodata zii libera..pentru ca e la 4 zile dupa 1 mai si cam in aceiasi perioada pica in fiecare an si pastele.Inca o zii libera in perioada asta ar fi cosmarul angajatorilor. Totusi ce e important e ca aceasta zii sa fie serbata la fel cum sunt respectate si restul sarbatorilor. Daca am ajuns sa respectam sarbatori fara nici un fel de fond romanesc cum ar fi valentines day sau halloween, nu vad dc nu am respecta ziua barbatului, ce are ca fond aprox. jumatate din populatia tarii.

    Comment by horia — May 10, 2008 @ 3:40 PM

  4. Ziua femeii este defapt ziua mamei. Mama care ne-a dat viață si care ne-a crescut.
    Ziua bărbatului… just another advertising opportunity :)
    Opinie din partea unui bărbat :P

    Comment by Garcya — May 10, 2008 @ 10:05 PM

  5. o da, dar noi vă iubim mai mult ;)

    Comment by Cineva — May 11, 2008 @ 8:56 AM

  6. Dragii mei, n-ati inteles nimic…Pacat, era un sentiment foarte dragut.

    Comment by Ea — May 11, 2008 @ 1:25 PM

  7. Ana, incet incet revin si eu cu un offtopic, deocamndata.. incet incet am sa recuperez. sa stii ca m-am gandit la tine. jammie

    Comment by Jamilla — May 11, 2008 @ 2:36 PM

  8. @jamilla: pup fata

    Comment by Ea — May 11, 2008 @ 2:56 PM

RSS feed for comments on this post. TrackBack URL

Leave a comment