In fiecare zi fac cate o incercare, si inca una, si inca o data, si tot asa…Le-am pierdut de mult numrul…

Culmea e ca, in ciuda aspiratiilor diverse pe care le nutresc in capsorul meu, incercarile mele se rezuma intotdeauna la acelasi lucru.

Nu de putine ori ma gandesc la plafonarea in care ma zbat si de ce nu reusesc sa o combat. Capcana timpului ce parcurge clepsidra ma bruiaza de la un alt traseu, probabil unul potrivit.

M-am axat pe un itinerar imposibil de parcurs, fara nici un reper, ghid, muschi de pamant sau vreo stea a Nordului. Singurele indicii ajutatoare pe care le am sunt chiar gandurile mele sau mai bine zis inchipuirile mintii, invalmasite de-a dreptul intr-o aura de fantastic, dragoste si incert.

Toate astea sunt ca rotitele ticaitoare ale unui ceas elvetian ce-mi terorizeaza psihicul, lasandu-ma in final epuizata, stoarsa pana la ultima picatura de spirit.

Cumulate ar trebui sa aduca incercarilor mele rezultatul final, sau, in fine, un rezultat, oricum ar fi el. Dar urmeaza o noua zi, o noua incercare si nici un rezultat…

Si vine intrebarea: cat poti incerca un lucru pana sa ajungi sa te plictisesti de el?

Care e cea mai plictisitoare incercare a ta?

Maxima de azi: Daca ti se pare prea greu sa faci fata unui lucru anume, poate trebuie sa-ti imparti povara cu cineva.

Tare mult mi-ar placea sa stiu ce gandesc oamenii, cum o fac, de cate ori pe zi, ce intensitate are fiecare subiect, ce emotii ii cutremura cand se gandesc la diverse. As vrea sa rad in gand inainte ca gluma sa se termine, sa-mi dau singura raspunsuri la nenumaratele intrebari care ma chinuie zilnic, sa stiu mereu ce se va intampla in urmatorul moment.

As vrea nespus de mult sa stiu ce gandesc oamenii din jurul meu despre mine, cum ma privesc, ce pareri au, in fond, de ce se gandesc la mine. M-ar ajuta sa devin un om mai bun, sa-mi constientizez defectele, sa “ghicesc” turnura anumitor situatii, sa trec totul printr-o “sita” si sa pastrez numai ce e bun sau ce imi convine.

As vrea sa vad prin scalpul fiecarui om, sa pot patrunde in mintea lui, sa vad cum se impletesc gandurile, ideile, sentimentele ca intr-un vortex.
As vrea sa fiu un fel de “Bruce Almighty”, sa aud fiecare gand al oricarui om ce trece pe langa mine…Cred ca atunci as reusi sa inteleg mai multe, m-as comporta mult mai bine in anumite situatii, poate as fi mai calma, poate as avea timp sa ma gandesc de doua ori, poate as da de fiecare data raspunsul corect, poate viata ar fi mai usoara, mai simpla.

Mi-ar fi mult mai usoara relatia cu oamenii din jurul meu, n-as avea cum sa mai enervez pe cineva intr-o discutie contradictorie (pentru ca din punctul meu de vedere am intotdeauna dreptate, am coarne – ce sa fac?), as ocoli orice urma de cearta sau sentiment negativ.

As vrea sa vad cum ma vad oamenii pe mine…

Si totusi, dorinta mea e legata de altceva…de tine…As vrea tare mult sa te inteleg, sa vad cum gandesti, dar mai ales ce gandesti, pentru ca tu nu gasesti niciodata cuvintele potrivite cu care sa-ti descrii amalgamul in care ma gasesc eu. Vad in ochii tai cum ca ai vrea sa-mi spui o sumedenie de lucruri care insa, nu iau nici o forma, ci raman acolo prinse de materia cenusie. Imi doresc sa-ti stiu gandurile atunci cand ne sarutam sau cand facem dragoste, ce simti cand ma mangai, cum te simti dupa o cearta copilareasca.

E normal sa ma intereseze ce ai tu in capsorul ala dragut sau e numai dreptul tau? Si daca ma strofoc atata, de ce n-am posibilitatea sa trec peste toate regulile stupide ale naturii ca sa-mi pot indeplini dorinta?

De ce putem comunica si nu o facem, de ce tinem in noi atatea sentimente care transmise ar schimba total situatia, de ce vorbele se pierd undeva la jumatatea drumului spre a fi rostite?

As vrea sa stiu ce gandesti…

Maxima de azi: Nu te ascunde in spatele unei iamgini false: oamenii te vor iubi mai mult daca esti sincer.

Poate o sa credeti ca sunt narcisista sau am o impresie mult prea buna despre mine…Nu e chiar asa. Ma consider un om normal, nici frumoasa, nici urata, nici cea mai desteapta, nici vreo proasta…

Ideea e ca nu vreau sa vorbesc despre mine ci despre numele meu…ANA…

Desi la prima vedere pare atat de simplu, 1 vocala repetata si o consoana, un nume banal, intalnit destul de des, el ascunde in umbra ce-l invaluie mai mult decat atat…

Nu e nici Ana-Maria, nici Anica, nici Anisoara, nici Aneta…simplu Ana.
Mi se pare un nume nobil, plin de putere, care curge lin cand e rostit, un nume controversat folosit in literatura si in muzica, un nume sfant ce o reprezinta pe mama Fecioarei Maria, un nume predestinat oamenilor frumosi, curati, veseli, si mai ales puternici…
Ma zgarie pe creieri cand aud in spatele meu “ba Ano” sau “a lu` Ana”, dar parca si asa suna bine.

Port acest nume cu mandrie – le multumesc din suflet parintilor mei ca mi-au dat cel mai frumos nume din toate – mi se potriveste, este un cuvant pur care as vrea sa ma defineasca in totalitate dar sunt om si gresesc…

Pe tine cum te cheama? Si in ce masura crezi ca te reprezinta?

Maxima de azi: Viata e o combinatie de reusite si esecuri – ai nevoie si de una si de alta.

Nu vreau sa par narcisista, dar…daca ma uit prea mult in oglinda inseamna ca ma iubesc prea tare?

Eu, mica, undeva intre 1.60-1,70; cateva kilograme, nu stiu cate; o fata dragalasa care nemachiata pare a fii a unui copil; un trup bine proportionat.

Nu m-a pasionat niciodata trend-ul “masura 0″ pentru ca stiu ca n-am cum…ar trebui sa tin regim incontinuu (never ever), sa-mi micsorez sanii si sa merg daily la sala. Si n-am timp si nici chef sa fac toate astea.

Daca pot fii frumoasa si cu cateva kilograme in plus, de ce sa-mi “bag in boale” sanatatea? Pentru ce?

Pe strada inca mai atrag fluieraturi, comentarii sau claxoane. Deci totul e ok.

Sunt prea buna ca sa fiu light…

P.S.: Imaginea nu e conforma cu realitatea… )

Sunt impozanti, inspira frica, sorteaza cu brutalitate clientii, rezolva conflicte si au grija de masinile noastre. Infatisare: chel, uneori cu cioc sau mustata, 2 metri inaltime, intre 100-140 kg, intotdeauna costum negru si pantofi. N-am fost atenta la sosete…Unele din nelipsitele lor accesorii sunt cutitele, bricegele sau pistoalele. Cel mai des vorbesc despre batai, fraieri, hoti, femei sau internet wireless pe telefon. Fac tot felul de glume, numai de ei intelese, care de care mai imbecile sau mai porcoase, fara pic de rusine.

La prima vedere sunt oameni normali, cu griji si probleme, cu credite sau leasing-uri, cu familie si copii. Dar cand stai printre ei incepi sa-i cunosti fara sa vrei. Pe multi nu-i prea duce capul, nu stiu sa vorbeasca corect, nu stiu sa se comporte, dar se bazeaza pe “coaie”. Toate astea se intampla insa “in interior”.

In fata clientilor scot la lumina partea lor buna, devin instantaneu politicosi, iti vorbesc frumos, iti deschid usa si la fel de frumos iti iau si banii.

Pana la urma, cu bune si cu rele, e o meserie ca oricare alta si trebuie respectata ca atare.

Buna seara! Bine ati venit!

Maxima de azi: Maretia unui om nu depinde de pozitie, putere, bani sau popularitate.

Cred ca am descifrat toata nebunia asta in care ne ducem vietile…Cred ca in tot acest timp intre noi a fost un joc permanent de-a prinselea.

Ma uitam in milioane de ochi intalniti peste zile si nopti, incercand sa-ti fur o privire; intindeai mana dupa mine, dar dispaream ca o naluca in plina visare. Mergeam in locuri in care speram sa te gasesc, iar tu intorceai capul la fiecare glas de femeie sau toc ce strapungea linistea pamantului. Ma chinuiam sa-mi dau seama ce gandesti si tu nu m-ai cunoscut niciodata.

De-a lungul jocului m-a lasat adeseori prinsa, m-am prefacut ca ma impiedic, am lasat o suvita din parul meu la vedere tocmai ca tu sa ma poti gasi. Dar imediat ce intuiai unde ma ascund incepeai sa fugi. Urma randul meu sa te alerg. Si te-am agatat de multe ori de picioare sperand ca te voi putea opri, dar fuga ta atletica ma lasa mult in urma, obosita.

Plimbarile astea de du-te- vino pentru mine au luat sfarsit. Raman pe loc, nemiscata, in aer, asteptand ca tu sa termini inca un lap…

Doar prinde-ma odata…

Maxima de azi: Chiar daca tot ce poti sa faci este sa te tarasti, e mai bine decat sa stai fara sa faci nimic.

Pagina mea de viata. Pagina pe care prea multe maini au scris, prea multe degete si-au lasat amprentele ca niste semnaturi valabile. O pagina plina de pete de cerneala in urma lacrimilor lasate de varii scriitori.

Dar gata…e timpul sa intorc foaia, sa ma transform intr-o coala alba de hartie, imaculata, fara nici o insemnare prealabila.

O fila neteda pe care TU o vei acoperi cu cel mai inaltator text, cu cea mai romantica poveste, cu cea mai pasionala poezie…

Sentimentul formidabilului trecut al nostru ma copleseste, dar prezentul imi da aripi ca sa pot flutura in inaltul cerului.

Ieri te-am simtit mai sincer ca niciodata, ieri te-ai uitat adanc in ochii mei, ai incercat sa patrunzi dincolo de abisul ce-l ascund in incercarea de a afla daca mai sufar. Am avut iar fluturi in stomac. Ieri m-ai pupat apasat pe ambii obraji si esenta buzelor tale o simt si acum. Mi-as fii dorit ca momentul acela sa continue. Si incep iar sa visez…

Sunt o pagina noua, abia scoasa din topul sigilat, un fragment neinceput si te astept pe TINE, scriitorul meu…

Maxima de azi: Daca ti se rupe inima, da-I-o lui Dumnezeu sa o repare.

Azi am auzit intamplator doua persoane vorbind de institutii; si de aici mi-a rasarit ideea demult impamantenita…M-am hotarat: vreau sa-mi schimb locul de munca.
Vreau sa plec din lumea asta nebuna, agitata, nehotarata; vreau un loc cald, primitor, care sa-mi ocroteasca fiecare pas.

In momentul de fata “lucrez” la o S.A., unde suntem toti actionari, o “firma” fara manageri, sales representative, account sau alte functii pompoase, un loc in care toti suntem egali (cu mici diferente), unde fiecare isi aduce aportul in functie de bagajul cultural, de personalitate, de educatie sau de propriile limite admise conform regulamentului de ordine interioara.

Vreau “sa lucrez” intr-o institutie de stat cu un temei puternic, poate cel mai puternic din toate: temeiul vietii de om indragostit: vreau sa ma angajez la institutia familiei )

Nu stiu sigur daca mai cred in ea dupa ce atatea obiective impuse s-au destramat, dar stiu sigur ca vreau sa fac parte din colectivul ei. Eu cu tine. Noi doi. Sa avem institutia noastra, sa lucram pe posturi egale, sa ne impartim functiile dupa capacitati si sa bifam cat mai multe reusite.

Noi doi formam o institutie…

Maxima de azi: Intotdeauna exista ceva pentru care poti fi recunoscator.

Blogos.ro este un concept relativ nou, inceput de Mihai Bejenariu, un om pasionat la maxim de calculator, internet & co. E asemanator cu Hotnews (care datorita vechimii este mult mai complex avand mai multe domenii) si mult mai bun decat Rss Mioritics (site cu feed-uri, foarte simplist, chiar uratel si neinteresant).

Eu o vad ca pe o biblioteca plina de ganduri, de intamplari si pareri ale unor oameni mai mult sau mai putin celebrii, bine structurata pe categorii in cazul in care vrei sa cauti ceva anume, foarte usor de manevrat si in continua “extindere profesionala”.

Mihai ne spune: “Pentru ca afli instant tot ce e nou pe sute de bloguri atent selectionate – in conditiile in care numarul de blog-uri creste intr-un ritm accelerat (cu cate un blog nou la fiecare secunda). www.blogos.ro radiografiaza, selecteaza, propune, surprinde bloguri romanesti de care nici nu stiai ca exista. Noi cautam in continuu bloguri noi care merita atentia ta. Pentru ca tu sa fii bloginformat.”

Merita sa dai o tura, sa arunci un ochi si pariez ca n-are cum sa nu-ti placa…

« Newer Posts — Older Posts »