Privea fix in baltoacele de noroi si-si imagina ce viata e asta, daca se poate numi asa, in care trebuie sa incerci tot timpul sa-ti faci loc taras. Chipul lui reflectat parea sa apartina unui strain, plutind acolo ca un cap spectral dintr-o carte de benzi desenate. Ochii lui aratau obositi, albul lor fiind injectat cu puncte rosii. Si-a departat buzele pline si incerca sa zambeasca catre propria-i reflexie, iar reflexia ii raspunse aratandu-si coltii…

Se intreba daca n-o fi pe cale sa se destrame pe la margini. Asta iti face drumul – iti roade marginile hotararii, pana nu mai ramane din tine decat o tesatura uzata a sufletului. Dar poate ca era facut dintr-un material mai aspru. Nu voia decat sa se ascunda in carapace, sa-si puna din nou husa de stofa…Ii era usor sa vibreze caci i se intampla adesea, dar acum se pomeni trepidand ca o harpa izbita…

[...]

Soarele se deplasase si, ca o femeie batrana care-si trage fustele, arunca niste umbre asupra pamantului. Privi fix valvataia, iar flacarile ii patrunsera in inima, sfasiind-o. Mintea i se contracta si se prabusi in ea insasi precum o stea moarta. Sari in foc inainte ca cineva sa poata reactiona. Pe cand flacarile i invaluiau cu limbile lor, parea ca focul plescaie din buze a multumire. Chiar si in foc el continua sa tipe si sa se lupte cu el. Ecoul lui ramase suspendat in aer…

Maxima de azi: Chiar si cel mai bogat om din lume e sarac fara dragoste.

Nu stiu prea multe lucruri despre acest “concurs de talie internationala”, cred ca l-am urmarit o singura data si nici atunci nu m-a impresionat prea tare. Singura chestie arhicunoscuta si supramediatizata ramane ascensiunea lui Traistariu, cu o piesa care mie, personal, nu-mi place deloc – da` deloc, si cu care ne-a impuiat creierii la maxim…Timpanele mele nu suporta trilurile lui – vehement adulate – de privighetoare…

Anul acesta sunt 24 de piese divizate in doua semifinale. Prima a avut loc, urmeaza cea de-a doua.

Urmaream o emisiune ce viza, mai mult ca sigur, raca si mojiciile ce apar in declaratiile si polemicile dezbatute de catre artistii concurenti si de reprezentanti ai presei.

Bineinteles, “invitatii-cantareti” au fost foarte diplomati (normal erau la tv, desi unii nu se sfiesc sa faca scandal din orice) avand in vedere ca:
- Lucia Dumitrescu – a castigat trofeul de la “Mamaia” anul trecut, dar e inca no name
- Catalin Josan – poate inca nu stie bine limba romana sau era atat de timorat, tulburat si ametit de notorietatea pe care a castigat-o atat de repede intr-un timp foarte scurt, incat n-avea ata sa lege 2 cuvinte
- Paula Seling – mult prea diplomata prin definitie si oricum mai bine canta; asa ii sta cel mai bine
- Ionut (Provincialii) – a fost foarte degajat facand mai tot timpul glume cu un iz usor ironic si subliminal

Ceea ce m-a uimit au fost insa declaratiile unor jurnalisti de la diferite cotidiane, care pareau a stii mai multe despre preselectii si viitorii finalisti. Inca o data am inteles ca mai toate ORICE din tara asta sunt corupte…

Important e ca piesa cea mai buna sa ne reprezinte si cel mai bun sa castige.

Eu am ascultat piesele (http://www2.tvr.ro/eurovision/), unele au fost adevarate surprize, altele insa m-au dezamagit total.

Vedeti…ascultati…comentati…

Maxima de azi: Cuvintele amabile sunt la fel ca locurile dintr-un avion. Poti ajunge la destinatie si fara sa stai jos, dar pe scaun calatoria e mult mai placuta.

Cea mai grea rascruce in viata apare in momentul in care trebuie sa iei o decizie care iti va modifica viata mai mult sau mai putin, in rau sau in bine…
Problema se complica in momentul in care ai mai multe variante, total diferite, si nu stii pe ce cale s-o apuci…
E o “rascruce de vanturi” care te poarta cand intr-o parte cand in alta, ba la est, ba spre nord…

Si incepi sa-ti derulezi viata de pana atunci, incercand sa-ti dai seama cum ai procedat in trecut…te-ai bazat pe intuitie sau ai ales ce-ti placea mai mult? Dar atunci ai facut alegerile bune? Sau mai tarziu ai regretat unele alegeri?

Te chinuie continuu ideea “cum ar fi fost daca as fi ales altfel?” Ce fagas ar fi luat viata mea? Oare cu ce m-as fi ocupat acum?

Care e principiul fundamental al luarii unei decizii? Exista niste criterii care tin de spiritual sau de cerebral? Gandesti cu inima sau cu capul? Privesti finalitatea financiara sau aspectele legate de “inflorirea” carierei?

Asa incepe operatiunea de “brainstorming” care iti epuizeaza treptat neuronii, operatiune care se incheie cu un proces decizional adoptat in unanimitate.

Si de acolo iti vezi de treaba incercand sa supravietuiesti printre mancatorii, barfe, piedici…lucruri din cotidian…

Maxima de azi: Exista CINEVA care iti cunoaste si intelege fiecare gand si sentiment – placerea si durerea, bucuria si necazul – si care iti simte cele mai adanci nevoi ale inimii.

Balzac spunea: “femeia este o lira si nu-si dezvaluie secretele decat cuiva care stie sa cante la ea”…

Ei bine, tu esti artistul meu…tu ma canti cel mai bine, tu gasesti notele potrivite sa ma exprimi, tu stii cand intra bridge-ul si cate strofe am, stii ce coarda sa atingi ca sa iasa terta, stii cand sa urci si cand sa cobori…iar eu nu fac decat sa te acompaniez, cuminte, incercand un backing vocal timid la reprezentatia ta…

Tu esti ingerul, eu lira, si amandoi stam pe bucata noastra de nor, plutind usor in ritmul muzicii impus de tine..cand mai alert, cand mai suav, cand mai vesel sau poate trist, dar de fiecare data altul…

E cantecul nostru fermecat de dragoste, e dansul ce ne tine trupurile lipte, e sclipirea pe care o avem fiecare in ochi, e o parte din Rai si putin din Iad…

Nu avem nevoie de aplauze sau de fani…ne cantam unul altuia, si numai noi intelegem limba asta dulce si intortocheata…

Dar ce se intampla cand cantecul ajunge la final? Cand nu mai exista sunete, note, versuri, nimic din ce-a legat odata artistul si instrumentul…pt ca da, eu sunt instrumentul tau…

Atunci, fara speranta, fara iubire, fara glorie, fara vraja ta ce-mi face coardele sa vibreze, raman pe scena pustie a vietii, fara sclipire, pentru ca am pierdut in fata hi-tech-ului…

Atunci, nepasator si rece, grabit si haotic, fugi spre un alt instrument pe care insa nu-l cunosti si la care vei canta fals…un instrument robotizat ce nu simte si nu transmite decat sunete metalice care se vor izbi zdravan de tot ce-i in jur…

Si ne vom trai viata in continuare, dar nu impreuna…eu voi fi cea care apare – tu cel care se pierde; tu cel care pleaca – eu cea care ramane; tu vei minti – eu voi nega; eu am sa-mi amintesc – tu vei uita…

Eu glamour girl, tu unknown…pentru ca instrumentul e vesnic, pe cand artistul se poate inlocui oricand…

Maxima de azi: Dragostea nu poate fi masurata, cumparata sau vanduta. Dragostea are valoare doar atunci cand e daruita.

Sambata, 6 seara, Carrefour Orhideea.
Aveam un scop bine stabilit si anume acela de a cumpara un aspirator si ceva produse folosite la curatenie. Nu timp de pierdut, nu ameteala, nu chef de plimbare…la pas.

Iau un carucior si intru in trafic..da, da, pentru ca e o adevarata “stare de circulatie”, cu acordare de prioritate; cu stop, cedeaza, mariti viteza…doar ca lipsesc semnele…

Nu inteleg oamenii care vin intr-un hypermarket ca sa se plimbe, si nu oricum ci insotiti de un carucior in care au aruncat la misto 3 surcele. In plus, au un mers agale de iti vine sa iei o trompeta sa le spargi timpanele.

Stiti reclama cu batrana care adoarme pe trecerea de pietoni in fata unei masini, soferul claxoneaza, ea se sperie si loveste capota cu sacosa de-i sare aluia airbag-ul in dinti? Cam asa si ai nostri…

Dar daca tot ies la siesta de ce mai cara un monstru de carut? Pentru un creion ai nevoie de un cos, nu de ditamai autovehicolul ca sa-i incurci pe ceilalti participanti la trafic…Pentru impresii nu trebuie sa tragi la caruta ca un magar…

Chiar ma grabeam si m-a scos din minti faptul ca din 5 in 5 secunde trebuia sa claxonez, adica sa spun “pardon”, “ma scuzati”, “tit-tit”…e un fel de haos (dez)organizat…
Ajunsa la casa si mai apoi la masina, am inceput sa ma linistesc si mi-am vazut in continuare de drum…

Avem parcuri…multe…la plimbare cu voi!!

Maxima de azi: Fii tu insuti! Nimeni nu va fi dezamagit cand va descoperi adevaratul tau “eu”, daca pana atunci cei din jur te-au cunoscut asa cum esti cu adevarat.

Ma tot roade o intrebare…Ce e dincolo? Ce e dupa moarte?

Cum e dragostea acolo? Sau macar exista?

Oare sufletul meu va zbura spre un alt univers, intr-o alta dimensiune?
Oare iubirea continua, se mentine, traieste mai presus de orice? Oare acolo te voi mai iubi? Tot pe tine? La fel de mult?

Sau poate totul se va risipi si va ramane o amintire vesnica a acestei lumi?Dragostea se reincarneaza? Are 9 vieti? Sau e una singura, de la inceput si pana la sfarsit? Sau poate dragostea dainuie etern.

Sau poate acolo nu mai e nimic…Si asta inseamna ca trebuie sa ne bucuram cat mai mult acum, in viata asta, ca sa nu devenim niste zombie frustrati in after life…

Maxima de azi: Fericirea e o stare a mintii.

Exista o melodie care se numeste Wish you were here cantata de Bliss…Intr-adevar foarte feeling-oasa, doar ca incep sa cred ca nu mai stiu de fapt care e story board-ul acestei piese.

Exista, si pe Youtube, extrem de multe variante “desenate”, o mie de povesti ilustrate in si mai multe poze care incearca timid sa emita diverse stari.

Sunt tot felul de scenarii stupide de genul: ei doi mor si sicriele sunt unul langa altul in biserica (nimic mai morbid!!), misterul dragostei dintre oameni (credeti ca il puteti descoperi cu ajutorul unei melodii??), lacrimi de inger, te iubesc sufletel, bla bla bla…Si tind sa cred ca exista si variante mai “destepte”…

Ideea e ca piesa asta a avut un impact fenomenal daca are atatea moduri de exprimare…

Ma duc sa dau boxele la maxim ca merita…

Maxima de azi: Chiar daca toti iti spun ca nu ai nici o sansa, nu renunta la visurile tale.

Prieteni; toti spunem ca avem prieteni, dar cati din ei chiar respecta sensul sacru al cuvantului?

Dupa o noapte mai mult nedormita, cu greu ma trezesc pe la 7 si intr-un final pornesc spre cabinet, ma duc sa-mi fac analizele…

« Newer Posts